Ardeam pe dinăuntru. În toate sensurile posibile ale cuvântului, pur şi simplu ardeam. De o săptămână mă gândeam neîncetat la felul în care ne sărutaserăm la curse, iar lucrul ăsta îmi accentuase proasta dispoziție. Faptul că o vedeam acolo, la mine acasă, amintindu-mi ceea ce nu puteam avea, era imposibil de suportat. În seara aceea arăta incredibil, iar eu nu-mi puteam lua ochii de la corpul ei. De la picioarele ei, de la sânii ei, de la părul ei incredibil de lung şi de strălucitor... Dar ceea ce nu puteam suporta era să o văd cum dansează în fața mea cu prietenii mei, în timp ce ei o devorau din priviri. Deja fusesem nevoit să-i aud pe unii dintre ei spunând obscenități despre ea şi eram surprins cât de tare mă afecta, având în vedere că eu eram printre primii care spuneau astfel de lucruri când apărea o tipă superbă. Dar să vorbească aşa despre Noah? Chestia asta pur şi simplu mă scotea din minți.
Când am văzut-o cu telefonul meu în mână şi am văzut pozele care îi fuseseră trimise, am simțit o uşoară părere de rău pentru ea şi furie la adresa tuturor, inclusiv a acelui fost iubit al său. Dar ceea ce cu siguranță nu plănuisem era să o duc în biroul tatei şi să o sărut. Era clar că băusem prea mult şi nu mi-am dat seama ce făceam până s-a aprins lumina şi am văzut-o clar. Obrajii ei erau îmbujorați, iar buzele umflate după sărutările mele... La naiba, doar gândindu-mă la asta îmi venea să o sărut din nou. Nu puteam însă să fac asta, nu cu ea: era sora mea vitregă, ce Dumnezeu, aceeaşi soră vitregă care îmi întorsese viața pe dos și din cauza căreia îmi pierdusem maşina.
Mi-am alungat acele gânduri din minte și am grădină. Aveam de gând să stau departe de ea, nu puteam să mă cule cu o persoană cu care locuiam în aceeaşi casă, pe care urma s-o văd în fiecare zi. Și, cu atât mai putin, cu cineva care era fiica persoanei ce ii luase locul mamei mele, un loc pe care de mult timp îl eliminasem din viața mea.
Am rămas afară până când majoritatea invitaților au început să plece, lăsând în urma lor un dezastru total, pahare din plastic presărate pe iarbă, sticle de bere... si nenumărate alte lucruri. Frustrat, m-am îndreptat spre uşa de la bucătărie, nu înainte de a mă uita în jur să văd cine mai rămasese. Printre puținii întârziați erau Jenna și Lion. Ea stătea pe genunchii lui, în timp ce el o săruta pe gât și o făcea să râdă.
Era cât pe ce să vomit. Cine ar fi spus că ăştia doi aveau să ajungă așa. Lion era ca mine, îi plăceau femeile, petrecerile, cursele, drogurile... iar acum ajunsese la cheremul unei copile precum Jenna.
Femeile nu erau bune decât pentru un lucru, orice altceva genera probleme, deja mă convinsesem pe propria piele.
-Hei, frate! a strigat Lion după mine, făcându-mă să întorc capul. Mâine facem grătar acasă la Joe, ne vedem acolo?
"Grătar acasă la Joe": asta însemna petrecere până în zori, multe fete frumoase şi muzică bună... dar eu aveam deja planuri pentru ziua următoare, nişte planuri aflate la o distanţă de mai bine de şase ore, pe care le adoram şi le detestam în acelaşi timp.
M-am întors spre el.
-Mâine plec la Las Vegas, l-am anunțat, privindu-l cu seriozitate.
El a înţeles imediat şi a dat din cap.
-Distrează-te şi salut-o pe Maddie din partea mea, mi-a urat zâmbind.
-Ne vedem când mă întorc, le-am spus în loc de rămas-bun, după care am străbătut casa și am urcat în camera mea.
Pe sub uşa camerei lui Noah răzbătea o lumină slabă şi m-am întrebat dacă o fi trează, dar pe urmă mi-am amintit că îi era frică de întuneric.
La un moment dat, când lucrurile aveau să se liniştească între noi, îmi propusesem s-o întreb care era problema, dar în noaptea aceea nu-mi rămânea altceva de făcut decât să mă odihnese; mă aștepta o zi foarte lungă.
Alarma telefonului a sunat la șase și jumătate dimineața. Am oprit-o bombănind, în timp ce îmi spuneam că trebuie să mă trezesc dacă vreau să fiu în Las Vegas la prânz. Speram ca mersul cu maşina atâtea ore să mă ajute să-mi îmbunătăţesc proasta dispoziție pe care încă o simteam după noaptea anterioară. M-am dat jos din pat și am făcut un duş rapid; mi-am pus blugii și un tricou cu mânecă scurtă, conştient de căldura infernală care mă aștepta în Nevada şi pe care o detestam încă de la prima mea vizită în acel loc. Las Vegas era un loc uimitor atât timp cât stăteai în hotelurile cu aer condiționat; afară era imposibil să stai mai mult de o oră fără să te doboare căldura umedă a deşertului.
Amintirile nopții trecute au revenit în forță când am trecut pe lângă ușa întredeschisă a lui Noah. Ca şi cum n-ar fi fost suficient că o visasem toată noaptea!
Am coborât scările şi m-am dus direct în bucătărie după o cească de cafea. Prett nu ajungea înainte de ora zece, așa că m-am străduit cum am putut să-mi fac un mic-dejun cât de cât decent. La şapte eram deja în maşină, pregătit de drum.
Am pornit muzica să-mi distragă atenţia şi am încercat să ignor senzația care mă copleşea mereu când mă duceam s-o văd pe Madison; îmi aminteam şi acum ziua în care aflasem de existenta sa şi mă îngrozea gândul că, dacă nu ar fi fost întâmplarea, eu şi sora mea nu ne-am fi cunoscut niciodată. La vremea aceea, viața mea era destul de haotică: nu mai stăteam cu tata, ci cu Lion şi ne băgam mereu în tot felul de încurcături. Într-un weekend am fost cu nişte prieteni la Las Vegas. Nu-mi plăcuse niciodată să merg în acel loc, pentru că știam că acolo trăia mama cu actualul ei sot, Robert Grason.
A fost foarte dureros s-o văd după șapte ani lungi şi mai ales cu un bebeluş în brațe. Am rămas complet paralizat -și ea la fel și preț de câteva clipe ne-am uitat unul la altul ca şi când am fi văzut o fantomă din trecut. Mama má abandonase când aveam doar doisprezece ani. Într-o zi, când am ieşit de la școală, nu a venit să mă ia așa cum fácea de obicei, iar tata mi-a explicat că, începând din acel moment, eram doar noi doi, atât şi nimic mai mult.
Relația mea cu Anabell fusese întotdeauna bună și, deşi crescusem într-un mediu în care tata abia dacă trecea pe acasă, mie îmi ajungea prezența ei. Încă îmi aminteam golul pe care l-a lăsat în mine când am înțeles că nu aveam s-o mai văd niciodată.
Dar tristețea mea s-a transformat în scurt timp în ură faţă de mama şi faţă de femei în general: singura persoană care trebuia să mă iubească mai presus de orice pe lume mă abandonase pentru un milionar, patronul unuia dintre cele mai importante hoteluri din Las Vegas, pe care tata îl ajutase să iasă basma curată după ce fusese acuzat de o fraudă de peste zece milioane de dolari.
Când am mai crescut, tata mi-a spus tot adevărul: mama nu fusese niciodată fericită cu el, mă iubise pe mine, dar era o ființă nefericită care, pe zi ce trecea, dorea să aibă tot mai multe milioane. Nu i-a fost de-ajuns faptul că era căsătorită cu unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri și avocați din țară, a preferat să se culce cu evazionistul de Grason. Omul ăsta a fost cel care i-a interzis să mă mai vadă sau să mențină orice fel de contact cu tata şi, în clipa în care a acceptat această condiție, a întrerupt orice legătură cu mine.
Avocații tatălui meu au obținut custodia deplină, iar mama a renunțat la orice drept asupra mea. Dar totul s-a schimbat când ne-am reintâlnit. Am aflat că fetița aceea blondă şi cu ochi albaştri era sora mea şi, deşi la început am vrut să mă port ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, a venit un moment în care nu am mai putut să mi-o scot din minte.
I-am povestit totul tatei, care a fost la fel de surprins ca mine, dacă nu chiar mai mult, iar el m-a întrebat ce aveam de gând să fac. Dacă voiam s-o cunosc și să am o relație cu ea, el putea să mă ajute.
Relația mea cu tata era destul de subredă la vremea aceea. Mă scosese de două ori din închisoare și nu mă putea controla cu niciun chip. Folosindu-se de pretextul că mă ajută cu Madison, a obținut ce dorea: să mă țină în frâu.
După mai multe luni de eforturi depuse de avocați, judecătorul mi-a dat voie să-mi văd sora două zile pe săptămână, cu condiția să o duc acasă până la ora şapte seara. Eu și mama nu urma să avem niciun contact, o asistentă socială fiind cea care urma să mă ducă la Madison pentru ca eu să o pot lua şi să-mi petrec ziua cu ea. Din cauza distanţei care ne separa, nu ne vedeam prea des, dar cel puțin de două ori pe lună mă duceam s-o iau și mă bucuram de compania singurei fete în fața căreia îmi deschisesem inima.
Astfel a trebuit să renunţ la viața pe care o dusesem până atunci. Am fost nevoit să mă întorc acasă, să reiau cursurile la facultate şi să promit că nu mai aveam de gând să intru în belele. Tata a fost categoric: dacă o dădeam în bară, adio vizite.
Eu şi mama nu ne-am mai văzut după proces, dar mi-a fost imposibil să mă mai prefac că nu există. Sora mea vorbea despre ea tot timpul, iar ei ii povestea despre mine. Asta era partea care mă enerva cel mai tare, pentru că, într-un fel, nu puteam rupe relația cu totul. Durerea rămânea în continuare acolo, ascunsă în adâncul sufletului meu... La urma urmei, intotdeauna avea să fie mama mea.
CITEȘTI
Pacatul meu 🫧
Romance-Poți sa-mi explici ce naiba ai? am întrebat-o furios. M-a privit iar in ochi sai am citit ca îmi ascunde ceva obscur si profund; totuși mi-a zâmbit fara urma de bucurie.