Pacatul meu 🫧

NICK 22

    Nu fusese intenţia mea să mă sărut cu ea în parcarea barului; dimpotrivă, conversaţia pe care o avusesem cu idiotul de Dan în maşină, în drum spre aeroport, mă afectase destul de mult.
   -Habar n-ai în ce te bagi, îmi trântise după o tăcere grea, întreruptă doar de dorința mea de a-l distruge. Noah arată foarte bine, dar e mai dusă decât noi doi la un loc.
   Am respirat adânc, încercând să nu intru în jocul său, dar dorind în acelaşi timp să aflu la ce se referea. Nu intențio- nam să am o relație cu Noah, dar nu puteam evita atracţia pe care o simţeam faţă de ea.
   Am strâns volanul cu putere ca răspuns.
   -Ți-o spun din experiență... fata asta ascunde mai multe decât pare la prima vedere şi...
   -Şi de asta te-ai hotărât să vii aici, nu-i aşa? l-am întrerupt, trăgând de volan să iau o curbă.
   -Presupun că fetele care nu ne dau totul din prima ni se par irezistibile.
   Am continuat să conduc în timp ce analizam ceea ce spusese: „Fetele care nu ne dau totul din prima..." Nu cunoşteam prea multe fete de genul ăsta.
   -Nu vreau să-ți stric cheful, dar nu cred că eşti genul de tip dispus să aştepte... nu ştiu dacă mă înţelegi.
   Am continuat să privesc fix spre maşinile care erau în faţa mea.
   -Pot fi foarte răbdător... sau, din contră, ca acum, de exemplu: sunt nerăbdător să-ți sparg fața.
   Dan a zâmbit şi jur că a trebuit să recurg la întreaga mea rezervă de autocontrol ca să nu mă las pradă furiei. Idiotul ăla vorbea fără niciun pic de respect despre fata cu care avusese o relaţie.
   E adevărat că nici eu nu eram un cavaler rătăcitor, dar cel puțin nu încercam să pretind că sunt. Eu jucam cu cărțile pe masă, în timp ce dobitocul ăla îi înşela pe toți.
   -Am vrut doar să te avertizez. Când îi permiți să intre în viața ta, e foarte greu s-o mai lași să iasă... cum ai spus şi tu. Am venit până aici, nu-i aşa? Dacă lași garda jos, o să sfârşeşti prin a-i mânca din palmă şi nici n-o să-ţi dai seama ce s-a întâmplat.
   Am oprit maşina la intrarea în aeroport.
   -Dispari, i-am poruncit scrâşnind.
   Dan şi-a luat valiza şi a coborât, nu înainte de a-mi mai spune ceva:
   -Voiam să mă împac cu ea... Beth nu-i ajunge nici la degetul mic.
   După ce a spus asta, mi-a întors spatele și a plecat.

   Restul zilei l-am petrecut la plajă. Nu puteam să-mi scot din minte cuvintele lui Dan şi uram faptul că, în ciuda avertis- mentului său, tot ce-mi doream era s-o văd şi să mă asigur că se simțea bine. Habar n-aveam cum să gestionez sentimentele pe care le aveam pentru ea.
   Mi-am luat placa de surf şi am intrat în mare. Nu ştiam ce să fac: faptul că stăteam în aceeaşi casă era o autentică tortură. O doream cu disperare şi, de fiecare dată când o vedeam, imaginația începea să-mi zboare. Dacă tata afla ceva, m-ar fi omorât, nu puteam uita că Noah era cu cinci ani mai mică decât mine, fir-ar să fie.
   Chiar şi aşa, am decis să o caut la barul unde hotărâse să lucreze din încăpăţânare. Nu înţelegeam de ce naiba voia să facă asta şi cu atât mai puţin să fie ospătăriță. Barul 48 era un club unde cântau diverse formaţii şi unde eu şi prietenii mei mergeam des. Băuturile şi tăria erau ieftine şi de aceea atrăgea o clientelă foarte variată. Nu-mi plăcea deloc ideea că Noah lucra acolo noaptea şi mi-a plăcut şi mai puţin când am văzut-o ieşind cu Mario.
   Noi doi aveam un trecut comun de care nu voiam ca Noah să afle vreodată. Chestiile pe care le făcusem când am plecat de acasă, felul în care m-am comportat după ce mama a plecat... Mario fusese martorul fiecăreia dintre etapele prin care trecusem până în prezent. Mă stresa ideea că secretele mele ar putea ieşi la lumină, mai ales în fața unei persoane cu care acum trăiam sub acelaşi acoperiş.
   De aceea nu am ezitat nicio clipă să mă apropii de ea şi să profit de farsa pe care o inițiasem. Dacă Mario credea că sunt interesat de Noah, era foarte probabil să stea la distanţă.
   Când m-am apropiat, am văzut că prezența mea a făcut-o pe Noah să se încordeze aproape automat. Avea părul desfăcut şi părea obosită. Am strâns din dinți, dorindu-mi să o pot duce departe de acel loc.
   Trebuia să recunosc că joaca aceea de-a şoarecele şi pisica în care ne complăceam mă distra peste măsură. Era pe fază, iar răspunsurile sale mă făceau s-o ironizez şi să mă distrez pe seama ei.
   Nu fusesem în stare să stau departe, picioarele mele parcurseseră distanţa care ne separa până când practic ajunsesem să-i invadez tot spațiul personal. Trebuia s-o sărut sau înnebuneam. Nici măcar nu eram conştient despre ce vorbeam, ceva despre favoruri sau despre intenţia de a o transforma în sclava mea...
   Tot trupul mi s-a încordat doar imaginându-mi cum ar fis-o am cu totul la dispoziția mea. A trebuit s-o fac, chiar dacă știam că nu e bine ce fac, gura mea avea nevoie de ea ca de aerul pe care îl respiram.
   Mi-am îngropat degetele în părul ei lung şi am tras-o spre mine, aproape cu disperare. Noah m-a prins de ceafă, iar trupurile noastre s-au lipit unul de altul aproape cu disperare. Am simțit gustul dulce al gurii ei, i-am dezmierdat limba cu limba mea și am simțit că mă prăbuşesc: nu era nimic mai plăcut decât s-o sărut. Voiam s-o fac să-mi tremure în brate, s-o fac să simtă lucruri pe care nimeni, şi cu atât mai putin idiotul de fostul ei iubit, nu o mai făcuse să le simtă. Dintr-odată, acesta a devenit principalul meu obiectiv: s-o fac să simtă plăcerea. M-am lipit de ea, strivind-o de portiera maşinii, şi mi-am vârât un genunchi între picioarele sale.
   Oftatul întretăiat care a ieşit de pe buzele sale mi-a dat un fior în tot corpul, care s-a prelungit până când, brusc, a început să-mi sune telefonul şi nu am mai putut continua ceea ce începuserăm să facem în acel loc public.
   Când m-am uitat la ea, am ştiut că eram pierdut...
   „Dacă lași garda jos, o să sfârşeşti prin a-i mânca din palmă şi nici n-o să-ţi dai seama ce s-a întâmplat."
   Mi-am îndepărtat privirea de la obrajii ei îmbujoraţi şi de la buzele sale pline şi m-am concentrat la ce mi se spunea la telefon.
   Trebuia să plec de acolo, trebuia să pun distanță între noi... nu puteam permite ca Noah să pună stăpânire pe gândurile mele, pe viaţa mea...
   -Trebuie să plec... mă întâlnesc cu cineva, am spus, străduindu-mă să nu arăt cât de confuz eram. Ne vedem acasă, am adăugat, văzând că nu zice nimic.
   Noah a strâns din buze cu putere şi a urcat în maşină.
   Am văzut-o plecând, cu o senzație foarte neplăcută în stomac.
   Oare era deja prea târziu?