Pacatul meu 🫧

NOAH 19

   Fusese o greşeală din partea mea să îl însoțesc pe Nicholas în seara aceea. Da, mă atrăgea mult şi e adevărat că îmi pierdeam şirul gândurilor când mă atingea sau mă săruta, dar nu-mi plăcea cum era ca persoană. Nicholas Leister se învârtea într-un cerc pe care eu îl evitasem toată viața: luptele, petrecerile scăpate de sub control, drogurile sau alcoolul făceau parte dintr-o realitate cu care eu nu voiam să am de-a face. Încă mă străduiam să mă obişnuiesc cu noua mea viață, nu trecuseră nici două săptămâni de când venisem aici şi totul se schimbase. Trădarea lui Dan încă mă afecta, iar orice tip de relație cu Nicholas nu ar fi făcut decât să înrăutăţească lucrurile, pentru că eu ştiam exact ce urmărea un individ ca el de la o fată ca mine... Poate că aveam o mentalitate învechită sau eram o ciudată ori ceva de genul ăsta, dar mie îmi plăceau obiceiurile de modă veche. Voiam ca băiatul care ar fi dorit să stea alături de mine să-mi demonstreze asta în fiecare zi, îmi plăceau cuvintele drăgăstoase, gesturile drăguțe... iar Nick era la polul opus. Nu eram pregătită ca cineva să-mi frângă din nou inima; de fapt, deja era frântă, nici măcar nu mai aveam inimă, ci doar mii de bucăţele, pe care încercam să le lipesc de la o zi la alta.
   De aceea mi-am promis să încerc să am o relație nor- mală cu Nicholas. Nu puteam fi împreună, dar asta nu însemna că trebuia să ne urâm. Certurile cu el, joaca de-a şoarecele şi pisica în care ne complăceam de când ne cunoscuserăm erau epuizante şi trăiam sub acelaşi acoperiş, motiv pentru care era de preferat să încercăm să fim prieteni dacă e posibil să fi prieten cu cineva care te face să-ți tremure picioarele.
   Am rămas lângă uşa de la intrarea în hală, aşteptând ca Lion să termine lupta. Nu mă uitam. Uram confruntările fizice și nu suportam că lumea se distra asistând la ele, iar faptul că se câştigau bani pariind împotriva cuiva mi se părea extrem de neplăcut şi umilitor.
   Nicholas a trecut pe lângă mine fără să mă privească şi s-a dus så se alăture Jennei și prietenilor săi. Cincisprezece minute mai târziu, Lion a ieşit învingător, chiar dacă, spre deosebire de Nick, care încasase doar o lovitură, fusese lovit de mai multe ori în piept şi avea o tăietură destul de urâtă la ochiul stăng. Jenna s-a aruncat în brațele sale când l-a văzut şi l-a sărutat lung, pe când cei din jur il ovationau entuzias mați. Asta aşteptase Nicholas de la mine? Să cad la picioarele sale pentru că era în stare să lase pe cineva inconştient pe jos? Ridicol...
   Nick s-a intors spre mine când lumea a început să iasă. Noroc că locul acela era destul de mare, pentru că erau cel puțin două sute de persoane adunate acolo.
   S-a apropiat până când a putut să mă prindă de mână şi să mă tragă spre ieşire. A fost ciudat să-i simt degetele înlănțuite cu ale mele, dar felul în care a făcut-o era distant, ca şi cum dorea de fapt să fie practic- aşa nu mă putea pierde in mulțime-, nu să dea dovadă de afecțiune față de mine."
   Când am ajuns la maşină, l-am observat cu atenție.
   Ceva se schimbase după ultima noastră discuție: Nicholas părea supărat pe mine şi părea că vrea să se poarte ca şi cum eu n-aş fi fost acolo. M-a durut atitudinea sa, dar nu må puteam aştepta la altceva.
   I-am privit in treacăt degetele rănite. Avea puțin sânge uscat peste rănile pe care le căpătase. Dintr-odată, m-a cuprins o senzație de greață, îmi lipsea aerul.
   Ce naiba căutam eu acolo?
   Nicholas s-a îndepărtat de mine fără să-mi spună nimic și s-a dus spre grupul său de prieteni. Nu am văzut-o nicăieri pe Jenna şi, brusc, m-am simtit foarte singură, intr-un mediu care må speria mai mult decât as fi recunoscut cu voce tare.
   Am cautat in geantă până mi-am găsit telefonul.
   -Ce faci? m-a Intrebat Nicholas, apropiindu-se de mine exact in momentul in care imi duceam telefonul la ureche.
   -Chem un taxi.
   Inainte să-l pot opri, mi-a smuls telefonul din mână.
   -Eşti nebună? Ce facem aici e ilegal, nu poți să ne dai de gol locația, am putea fi denunțați.
   Am rămas cu ochii atintiți asupra lui. Da, era mai atrăgător decât orice alt bliat pe care avusesem placerea să-l cunosc, dar nu merita să trec prin așa ceva sau să mă trezesc în vreo încurcătură ca să obţin o fărâmă din atenția sa.
   -Vreau să plec.
   -De ce?
   Am respirat adâne, încercând să mă liniştesc.
   -Pentru că nu-mi place lumea ta, Nicholas, am declarat o secundă mai târziu.
   Nick n-a părut ofensat de răspunsul meu, ci mai curând indiferent.
   -Nu eşti făcută pentru aşa ceva, nu ar fi trebuit să te aduc.
   Nu eram făcută pentru aşa ceva? Nu cuvintele sale m-au deranjat, ci tonul cu care le-a rostit.
   -Eu am fost cea care am decis să vin, iar acum tot eu decid să plec.
   Nicholas a râs și m-a privit îngăduitor.
   -Nu ştiu la ce mă aşteptam când te-am adus aici, dar sigur nu la asta. Te credeam mai puternică, Pistruiato. Nu ai arătat niciun pic de teamă când l-ai înfruntat pe Ronnie. Nu am crezut că pentru câțiva pumni o să reacţionezi aşa.
   Ochii săi m-au privit de sus până jos. Oare era in stare să vadă transpirația rece care-mi acoperea trupul? Felul în care începuseră să-mi tremure mâinile...?
   -Presupun că uneori sunt curajoasă, iar alteori nu, am comentat, făcând un pas înainte şi întinzând palma deschist pentru a-mi recăpăta telefonul.
   Nick l-a răsucit între degete, cu privirea atintită in continuare asupra mea.
   -Sunt curios să ştiu unde ai învățat să conduci aşa cum ai făcut-o la curse...
   I-am susținut privirea.
   -Norocul începătorului. Dă-mi telefonul, te rog.
   Un zâmbet strâmb a apărut pe chipul său.
   -Tăinuiești mai multe lucruri decât mi-aş fi imaginat, Pistruiato, a recunoscut, făcând un pas spre mine.
   M-am dat înapoi, în timp ce se apropia de mine, şi m-am lovit cu spatele de portiera maşinii.
   -Toți avem câte un secret, am răspuns coborând glasul şi simtind cum picioarele începeau din nou să-mi tremure.
   -Te avertizez că sunt un detectiv foarte bun, a spus, aplecându-se să mă sărute.
   L-am oprit împingându-l, dar abia am reuşit să-l clintesc un pic.
   Răspunsul său mă trezise din vraja pe care era capabil să o creeze în jurul meu. Inima îmi bătea cu putere.
   -Stai departe de mine, Nicholas, i-am spus mai serioasă ca niciodată.
   Ultimul lucru pe care-l doream era ca o persoană ca el să-mi descopere trecutul. M-a cuprins panica doar imagi- nându-mi acest lucru. Întotdeauna îmi ținusem demonii în frâu, nimeni nu ştia nimic, dar acum că trăiam sub acelaşi acoperiş existau lucruri pe care nu mai puteam să le ascund. M-a îngrijorat posibilitatea ca, într-un timp atât de scurt, să fi putut descoperi că existau lucruri pe care nu le arătam nimănui.
   -Să stau departe de tine? Corpul tău pare să zică altceva.
   Afurisit să fie el şi capacitatea lui de a mă afecta mai mult decât oricine altcineva! Stătea în fața mea, atât de masiv şi de masculin, iar eu mă simţeam ca un animăluț încolțit care era pe cale să fie ucis dintr-o clipă în alta. Mă simţeam mică şi insignifiantă în comparație cu el, şi nu-mi plăcea senzația asta.
   Şi-a pus mâinile de o parte și de alta a capului meu, blocându-mă cumva.
   -De ce ti-e teamă? m-a întrebat, privindu-mă în ochi.
   A rămas cu gura deschisă deasupra gurii mele, iar răsuflarea sa îmi dezmierda fata. Ochii lui erau atât de albaştri... Acum că era atât de aproape de mine, am remarcat că în mijloc, lângă pupile, avea punctulețe de culoare verde acvamarin.
   -De tine, am răspuns într-o şoaptă abia perceptibilă.
   Nick a zâmbit pieziş, părând satisfăcut de răspunsul meu. A fost ca şi cum mi-ar fi turnat cineva o carafă cu apă rece în cap. De data asta l-am împins cu putere şi m-am sustras din Îmbrăţişarea sa.
   -Ești un cretin, i-am trântit, supărată pe mine însămi pentru că fusesem sinceră cu el.
   Nick a izbucnit în râs.
   -De ce? Pentru că mă bucur că ți-e frică de mine? E normal, Pistruiato, deja începeam să mă îngrijorez că nu te temi de mine.
   -Mi-e teamă că o să reuşeşti să-mi creezi probleme, am minţit într-o încercare disperată de a şterge cu buretele ultimele mele cuvinte.
   Mărturisirea mea îi dădea prea multă putere.
   -Presupun că e un aspect pe care-l evit cu destul de multă dibăcie, nu trebuie să-ți faci griji.
   -Asta e problema, nu vreau să am motive să-mi fac griji. Acum dă-mi telefonul ca să pot pleca de aici.
   Nicholas a oftat, deşi afişa acelaşi zâmbet amuzat
   -Păcat că eşti atât de orgolioasă. Credeam că noi doj ne-am putea distra.
   -Nu există noi doi... şi nu va exista niciodată.
   Douăzeci de minute mai târziu, Jenna m-a lăsat acasă. Am respirat din nou uşurată şi mi-am jurat să nu-i mai cad în plasă. Eu şi Nicholas trebuia să păstrăm distanța unul faţă de celălalt.