Pacatul meu 🫧

NICK 42

Când am lăsat-o la şcoală, n-am crezut că o să mă coplesească o multime de sentimente atât de întunecate, dar aşa s-a intamplat. Nu-mi puteam scoate din minte faptul ca fata care o iubeam din tot sufletul fusese maltratată şi aproape să fie ucisă. Era un lucru pe care nu-l puteam ignora şi de aceea m-am dus direct spre biroul unde lucra tata. Voiam să ştiu ce credea el despre toate astea, dar mai ales voiam să aflu ce măsuri legale putea întreprinde după ce avea să afle că femeia pe care o iubea fusese lovită şi maltratată ani întregi.

   Când am ajuns la sediul Leister Enterprises, m-am indreptat direct spre ultimul etaj. Janine, secretara tatălui meu, må cunoştea de-o viată: ea fusese cea care îmi cumpărase cadourile de ziua mea şi care mă dusese la petrecerile priete nilor mei. Ea mă însoțtise la meciurile de fotbal când tata era ocupat la serviciu şi tot ea mă certa când veneau notificări că mă purtasem urât la şcoală. Janine fusese ca un fel de mamă pentru mine, doar că nu ajunsesem niciodată s-o iubesc cu adevărat, nicio femeie nu reuşise asta până să apară Noah. Îmi era însă dragă pentru toti acei ani.

   - Nicholas, ce cauți aici? m-a întrebat cu un zâmbet binevoitor.

   Janine era foarte slabă şi avea probabil peste şaizeci de ani. Tata o tinea în functie pentru că nu exista femeie mai muncitoare şi mai loială decât ea şi pentru că el nu era o persoană uşor de suportat când era la muncă... Eu stiam asta foarte bine, avand in vedere ca făceam practica la biroul său de avocatură.

   - Bună, Janine, trebuie să vorbesc cu tata. E în vreo şedintă? am întrebat-o, încercând să-mi stăpânesc impulsul de a intra fără să bat la uşă.

   - Nu, intră, lucrează la cazul din după-amiaza asta, a comentat, iar eu m-am îndreptat direct spre biroul său.

   Am intrat fără să mai bat, iar ochii de un albastru-in chis ai tatei m-au privit pe deasupra ochelarilor.

   - Ce faci aici? m-a întrebat cu seriozitate.

   Nu mă saluta niciodată, era un obicei pe care il dobândise şi de care îi era greu să se debaraseze.

   - Am venit să vorbesc cu tine despre Noah... şi despre Raffaella, ca să fiu mai exact, am răspuns, şi am rămas în picioare în fata biroului lui, care costase o avere, şi speram în acelaşi timp să fie sincer cu mine măcar o dată în viată. Erai la curent cu ce i-a făcut nemernicul de taică-său?

   Tata m-a privit câteva secunde, după care a lăsat pe masă ce citea. S-a ridicat, s-a îndreptat spre bar şi şi-a turnat un pahar de coniac.

   - Cum ai aflat? s-a interesat după o clipă.

   Deci stia deja, lucru care nu m-a surprins foarte tare. O astfel de problemă nu poate fi ascunsă la nesfarşit.

   - Noah e îngrozită dacă o pui să intre într-o cameră întunecată; alaltăieri aproape că a suferit un atac de panică, iar când s-a calmat mi-a povestit, i-am explicat şi m-am crispat când mi-am amintit ce-i făcuseră nenorociții ăia, deşi era o nimica toată în comparaţie cu ce-i făcuse tatăl ei. Tată, ştii ce i-a făcut nemernicul ala? Noah a fost la un pas de moarte. I s-a înfipt un ciob de sticlă în burtă, probabil că nu va putea să aibă niciodată copii.

   - Ştiu, a recunoscut, aşezându-se la birou şi privin du-mă trist.

   - Stiai? am spus, ridicându-mă şi începând să ma plimb enervat dintr-un capăt în altul al biroului. Propria mamă a lăsat-o singură cu un agresor! Raffaella e la fel de vinovată ca ell am acuzat-o plin de furie şi de neputintă.

   - Nicholas, nu-ti permit să vorbeşti aşa despre sotia mea: habar n-ai prin ce a fost nevoită să treacă si cât de mult se căieşte că a lăsat-o singură... Ea nu ducea o viată ca anoastră, nu avea bani şi nu avea pe nimeni care s-o ajute si lupte pentru fiica ei, a suferit abuzurile acelui bărbat ani intregi: trupul său este o hartă de cicatrice şi lovituri... Nu-ti permit...