Pacatul meu 🫧

NOAH 45

M-am trezit ametită si cu o durere puternică de cap. Când am privit în jur, nu am văzut decât o lumină slabă de culoare roşiatică ce lumina încăperea în care mă tineau inchisă. Patul pe care eram imobilizată şi scaunul auster aflat intr-un colt erau singurele obiecte din cameră; mirosul era dezgustător, a pipi de şobolan. O muzică disco de undeva de-afară nu-mi permitea să aud nimic altceva, cu exceptia respirației mele accelerate şi a bătăilor nebuneşti ale inimii.

   Când mi-am dat seama ce se întâmplase, am început să simt cum mă cuprindea panica, un zumzet cunoscut a început să-mi răsune în urechi şi jur că îmi simțeam sângele zvâcnind în tot corpul, încercând să țină pasul cu bătăile inimii. Aveam un gust amar în gură și tânjeam după un pahar cu apă rece; substanta cu care mă drogaseră mă făcuse knockout. M-am ridicat în capul oaselor şi am auzit zornăitul unor lanturi: îmi legaseră o mână de perete. Cu cealaltă mână am încercat să mă eliberez, dar a fost în zadar. Făcând eforturi să mă calmez, am început så mă gândesc cum puteam să ies de acolo. Nu îmi găsisem telefonul, motiv pentru care nu puteam comunica cu nimeni, dar ceea ce mă speria cel mai tare, ceea ce mă făcea să intru în panică era amenintarea că tatăl meu se afla în spatele întregii poveşti.

   Chestia asta nu mi se putea întâmpla. Tata era la închisoare şi, chiar dacă ar fi fost eliberat, era ridicol să cred că primul lucru pe care l-ar fi fácut ar fi fost să ne caute pe mine si pe mama şi să mă răpească, aşa cum se întâmplase. M-a cuprins disperarea şi am inceput så trag in nestire de lanturi,facând zgomot şi detestând lacrimile care mi-au intunecat vederea pentru câteva secunde. Cum de fusesem atât de idioată? De ce nu luasem mai în serios ameninţările primite? De ce nu vorbisem despre asta cu Nicholas?
  
   Nick

   Acum era probabil înnebunit şi mai mult ca sigur se considera vinovat pentru tot ce se întâmplase. As fi dat orice să pot da timpul înapoi și să fi rămas alături de el, n-ar fi trebuit să ies singură.

   Când ne aflăm în situații-limită ne gândim întotdeauna la lucrurile pe care ne-ar fi plăcut să le spunem persoanelor pe care le iubim sau la cât de idioți am fost să ne facem griji pentru prostii când viața ne poate rezerva pericole adevărate. Eu fusesem răpită, iar chestia asta era într-adevăr un motiv de îngrijorare.

   În clipa aceea am auzit cum cineva deschidea uşa, iar persoana care a apărut a făcut să mă străbată un fior din cap până-n picioare: Ronnie.

   - Eşti trează... ce bine, a spus, intrând şi închizând uşa după el.

   Lumina slabă din cameră mi-a permis să-i desluşesc clar ochii întunecați şi părul tuns zero. Am remarcat şi un tatuaj nou pe care şi-l făcuse lângă ochiul drept: un şarpe la fel de groaznic ca înfăţişarea sa cumplită şi amenintătoare.

   A înaintat fără grabă şi s-a aşezat pe marginea patului. Am încercat să mă îndepărtez cât am putut de mult, având în vedere spatiul restrâns pe care-l aveam la dispozitie.

   - Trebuie să recunosc că mă excită la maximum când te văd în patul åsta legată şi la cheremul meu, a mărturisit, analizându-mi trupul cu o privire lascivă.

   Am blestemat clipa în care mă hotărâsem să mă îmbrac cu o rochie mulată, dar nu puteam să fac altceva decât să
încerc să-mi controlez respiratia si teama care mă paralizase in pat.

   - Nu stiu dacă ti-ai dat seama, dar ai un corp spectacu los, a comentat, punându-şi mâna pe glezna mea goală.

  Am încercat să i-o îndepărtez, dar mi-a imobilizat-o cu putere pe saltea.

   Dumnezeule, individul ăsta era în stare să-mi facă orice!

   - Ştii ceva? Când te-am încurajat să concurezi cu mine în cursa aia, nu m-am gândit niciodată că ai putea să fii fiica unuia dintre numele mari de la Nascar... De fapt, m-a enervat foarte tare că m-ai învins. Dacă nu mă înşel, cuvintele tale exacte de la final au fost că ar trebui să învăt să conduc şi că sunt un imbecil.