Pacatul meu 🫧

NOAH 35

   Era foarte cald. Nu vedeam nimic în jur şi mă simţeam de parcă cineva mă asfixia. Nu mi-a luat decât o secundă să înțeleg de ce mi se părea că temperatura atinsese patruzeci de grade. Nişte brațe mă înconjurau şi mă strângeau, ținându-mă lipită de un trup masiv şi cald. Eram complet amețită când ochii mi-au căzut asupra lui Nicholas, care dormea profund.
   Cum ajunsesem acolo? Şi ce naiba căutam în pat cu el?
   M-am analizat de sus până jos şi am văzut că eram îmbrăcată, dar cu un tricou care nu-mi aparţinea şi care era atât de mare, încât îmi venea ca o cămașă de noapte.
   Mi s-a tăiat respiraţia: cineva mă dezbrăcase.
   Panica a pus stăpânire pe mine şi m-a copleşit. Respirația mi s-a accelerat şi m-am ridicat cum am putut, sprijinindu-mă de tăblia patului. Nicholas a deschis ochii când mi-a simțit mişcarea, inițial ametit, dar o secundă mai târziu s-a ridicat în capul oaselor şi m-a privit circumspect.
   - Eşti bine? m-a întrebat, cercetându-mi chipul cu - atenţie şi prudență.
   - Ce naiba caut aici? l-am întrebat, sperând că nu fusesem atât de beată încât să nu mă fi putut schimba singură la baie.
   - Jenna m-a sunat să vin după tine. Erai inconştientă, mi-a explicat privindu-mă ciudat.
   Avea părul răvăşit şi se culcase îmbrăcat cu hainele pe care le purtase ieri.
   - Şi pe urmă ce s-a întâmplat? m-am interesat, încercând să-mi păstrez calmul. 
   El m-a analizat câteva secunde, cântărindu-şi cuvintele. Inima a început să-mi bată mai tare.
   - Ti-am scos hainele pătate de vomă şi te-am băgat în pat, a răspuns, iar atunci tot autocontrolul meu s-a dus pe apa sâmbetei. 
   M-am ridicat din pat şi m-am dus în capătul celălalt al camerei. L-am privit, nevenindu-mi să cred ce făcuse.
   - Cum ai putut să faci asta? am strigat la el, scoasă din sărite.
   Nu era posibil ca Nicholas să-mi fi văzut cicatricea, nu se putea. Asta deschidea o uşă spre un trecut la care nu puteam şi nu voiam să mă întorc.
   El s-a ridicat în picioare şi s-a apropiat de mine cu precauție.
   - De ce te enervezi aşa? mi-a spus îndurerat şi supărat; eu abia îmi mai puteam controla respirația. Oricare ar fi motivul îngrijorării tale, trebuie să ştii că mie nu-mi pasă şi că n-o să spun nimănui... Noah, te rog, nu mă mai privi aşa, sunt îngrijorat pentru tine.
   - Nu! am tipat furioasă. Nu poți să fii îngrijorat pentru ceva ce nu înţelegi şi n-o să afli niciodată!
   Simţeam nevoia să ies din camera aceea, simţeam nevoia să fiu singură, lucrurile nu ieşeau aşa cum sperasem eu, nimic nu ieşea aşa cum îmi doream. Am simțit un nod în stomac şi mi-a venit să plâng.
   L-am privit fix; părea că nu ştia ce să facă, dar în acelaşi timp i se citea pe chip hotărârea.
   - N-am de gând să-ți repet să stai departe de mine.
   S-a schimbat la față, s-a înfuriat şi s-a apropiat, luându-mi fața în mâini. Am rămas nemişcată, încercând să-mi controlez respiraţia şi tulburarea care mă măcina pe dinauntru.
   - Intelege odată, n-am de gând să plec nichieri, o să fiu alături de tine şi, când o să fii în stare să-mi povesteşti ce naiba ai păţit, o să vezi că ai comis o mare greşeală ținându-mă la distanţă de tine.
   L-am îmbrâncit şi m-am bucurat că s-a îndepărtat.
   - Te înşeli, nu am nevoie de tine, am răspuns, adunându-mi lucrurile de pe jos.
   Am ieşit trântind uşa.
   Îmi venea să plâng, voiam să plâng fără oprire, să dau afară din mine toată suferinţa pe care o simţeam în clipa aceea. Nicholas îmi văzuse cicatricea: acum ştia că se întâmplase ceva, ceva ce nu voiam să iasă la lumină, ceva de care mă ruşinam, ceva ce hotărâsem să îngrop în adâncul ființei mele.
   Cu mâinile tremurânde, mi-am scos hainele de pe mine şi m-am băgat în apa fierbinte, lăsându-mi corpul să se încălzească, încercând să îmi reglez temperatura, pentru că mă simţeam înghețată pe dinăuntru şi pe dinafară. Când am ieşit din baie şi am văzut un plic alb pe pat, am simţit că mă prăbuşesc. Nu din nou, nu altă scrisoare, Dumnezeule, nu, nu şi azi! 
   Am luat plicul cu mâinile tremurânde. Asta era deja hărţuire, trebuia să o denunţ, trebuia să spun cuiva. Am scos hârtia din plic şi, cuprinsă de teamă, am început să citesc: