Pacatul meu 🫧

NOAH 17

   Trecuse de ora unsprezece şi jumătate noaptea când mi-am dat seama că mi-era imposibil să adorm. După cele întâmplate cu Nicholas în noaptea precedentă, amintirea sărutărilor şi a mâinilor sale dezmierdându-mi pielea nu-mi dădea pace. Nu puteam să mă gândesc decât la el şi la buzele sale împreunate cu ale mele. Apreciam faptul că aveam la ce să mă gândesc, pentru că era mai bine aşa decât să mă las copleşită de tristeţe şi de amintirile din viața mea de dinainte.
   Ceea ce nu-mi plăcea era să fiu singură într-o casă atât de mare. Habar n-aveam unde era Nicholas, pentru că, deşi mă trezisem la ora opt dimineața, nu îl văzusem plecând.
    Nu înţelegeam de ce naiba îmi făceam griji... De când mă interesa unde putea fi? Mai mult ca sigur era în pat cu una dintre gagicile de pe lista lui de fete uşoare, fără ca măcar să se gândească la ce făcuserăm împreună cu o noapte înainte. Doar eu credeam că fusese o adevărată nebunie? Dumnezeule, eram frați sau ceva de genul ăsta...! Locuiam sub acelaşi acoperiş şi aveam o relație foarte proastă, iar orice amintire în afara săru- tărilor şi mângâierilor din noaptea precedentă îmi provoca o stare de nervi.
   Problema era că aveam nevoie de afecțiune; mama era în celălalt capăt al țării, la fel ca prietenii mei şi alte persoane pe care le cunoşteam de-o viață. Totul era nou pentru mine, nici măcar nu ştiam cum să mă descurc prin oraşul acela atât de mare. Jenna era nedespărțită de iubitul ei, motiv pentru care nu puteam să-i pretind să stea cu mine tot timpul. În clipa aceea aveam nevoie de cineva alături, cineva cu care să vorbesc sau, cel puțin, care să mă facă să nu mă mai simt atât de singură.
   Cel puțin, reuşisem să câştig afecțiunea câinelui lui Nick, Thor. In acel moment eram amândoi întinși pe canapea: el îşi sprijinea capul blinos și negru în poala mea, iar eu ii mângâiam urechile. Câinele nu era deloc aşa cum mi-l descrisese idiotul de Nick; din contră: era un câine foarte afectuos și ușor de cucerit dacă aveai la îndemână o cutie de biscuiți pentru câini. Atât de tristă era viața mea: sprijinul meu cel mai mare în acea casă era un patruped, care adora să fie scarpinat după ureche și a cărui distracție preferată era să alerge la nesfârşit după o minge.
   Mă uitam la un film când am auzit uşa de la intrare deschizându-se. Thor era atât de adormit, încât nu a mişcat decât urechile în direcţia sunetului, când o siluetă înaltă a apărut în hol. Din salon se ajungea direct în hol.
   Am simțit un fior în stomac când am văzut cine era.
   -Nick! l-am strigat când mi-am dat seama că intenționa să urce.
   Fie nu remarcase prezenţa mea, fie nu avea de gând nici măcar să mă salute. Mai mult ca sigur că a doua opțiune era cea corectă şi mi-a părut rău imediat că îl strigasem.
   S-a întors cu fața spre salon şi, o secundă mai târziu, mă observa din pragul uşii.
   În lumina slabă provenită de la televizor şi de la lămpița de la intrare nu am văzut decât că părea epuizat. S-a sprijinit de cadrul uşii şi mi-a aruncat o privire inexpresivă.
   -De ce nu dormi? m-a întrebat câteva secunde mai  tarziu.
   Nu i-am răspuns imediat, pentru că am rămas hipnotizata cu ochii la el. Părea mai matur şi obosit... Era extrem de atrăgător.
   M-am concentrat la ce mă întrebase.
   -Nu puteam să dorm... i-am răspuns pe un ton precaut.
   Cred că de când ne cunoscuserăm era prima dată când purtam o conversație oarecum normală.
   A dat din cap, iar privirea i s-a indreptat spre Thor.
   -Văd că ai reuşit să-l câştigi de partea ta, mi-a spus încruntându-se. Câinele meu e un trădător....
   Am zâmbit fără să vreau când mi-am dat seama că lucrul ăsta chiar îl deranja.
   -Nu e uşor să-mi reziste cineva, i-am spus în glumă, iar el m-a privit țintă în ochi.
   La naiba!
   După o tăcere incomodă, și-a îndreptat privirea spre televizor.
   -Chiar te uiți la desene animate? m-a întrebat neîncrezător.
   I-am fost recunoscătoare că a schimbat subiectul.
   -Mulan e unul dintre filmele mele preferate, am recunoscut pe un ton serios.
   Am simțit un fior în stomac când pe chipul său a apărut un zâmbet.
   -Stai liniştită, Pistruiato, când aveam patru ani era şi pentru mine filmul meu preferat, mi-a spus sarcastic, apropiindu-se de canapea şi aşezându-se comod lângă mine.
   Şi-a sprijinit picioarele pe masă lângă ale mele și, pentru scurt timp, am rămas tăcuţi uitându-ne la film.
   Situația era extrem de bizară şi, când credeam că nu mă pot simți și mai incomod, Nick s-a întors spre mine şi mi-a susţinut privirea. Am rămas tăcută, conştientă de faptul că eram foarte aproape unul de altul. Persoana care se afla acum în fața mea nu avea nimic în comun cu cea pe care o cunoscusem de când ajunsesem acolo. Acest Nick era relaxat, fără a avea o atitudine disprețuitoare sau superioară... şi mi-am dat seama că era aşa pentru că în ochii săi se citea o tristeţe pe care nu o putea ascunde.
   -Unde ai fost? l-am întrebat în şoaptă.
   Habar n-aveam de ce coborâsem glasul, dar m-am simțit ciudat să-i pun o astfel de întrebare. Nu voiam să lasă se vadă că mă interesa ce facea.
   M-a fixat din nou din priviri.
   -La cineva care avea nevoie de mine, a răspuns şi, din felul în care a spus-o, mi-am dat seama că nu era vorba despre niciuna dintre fetele de pe lista sa de prietene. De ce? Ti-a fost dor de mine? s-a interesat o clipă mai târziu.
   Eram conştientă că se apropiase de mine, dar nu voiam să mă îndepărtez. Intr-un fel, prezența sa mă făcea să vreau să zâmbesc și îmi dispăruse acea apăsare din piept, acea tristete profundă pe care o simțisem toată ziua.
   -Nu-mi place să stau singură într-o casă atât de mare, i-am mărturisit, vorbind în continuare în șoaptă.
   Mâna sa se odihnea pe spătarul canapelei și mi s-a tăiat respirația când am simțit cum degetele sale îmi mângâie cu blândețe părul şi apoi urechea.
   Ne priveam față în față, iar timpul părea să se fi oprit. Nu mai auzeam dialogurile din film şi nimic altceva în afară de respirația sa și de bătăile nebuneşti ale inimii mele.
   -Din fericire, acum sunt eu aici, a comentat şi s-a aplecat, apăsându-şi buzele catifelate peste ale mele.
   A fost un sărut cald şi plin de aşteptări. Am închis ochii, abandonându-mă acelui moment, şi, câteva secunde mai târziu, mâinile mele au urcat spre fața sa, am pipăit cu palmele barba sa incipientă şi l-am mângâiat până am ajuns să-mi tree mâinile prin părul lui... Buzele sale au devenit tot mai insistente, până când am întredeschis gura, iar limba sa m-a invadat. M-a trecut un fior când mâna i-a coborât pe umerii mei şi pe spate, oprindu-se când a ajuns la talie.
   Se purta complet diferit față de cum se comportase in noaptea precedentă. Mă atingea cu tandrete şi blândețe, ca şi cum i-ar fi fost teamă să nu mă sparg. Un geamăt aproape imperceptibil mi-a scăpat de pe buze când degetele sale şi-au croit drum spre mijlocul meu, atingându-mi pielea goală a spatelui. M-am arcuit aproape involuntar, pentru ca trupul meu să se lipească şi mai mult de al lui, şi am actionat aproape fără să gândesc.
   M-am ridicat şi mi-am trecut piciorul peste genunchii sli, rămânând aşezată călare peste el. Nick m-a privit ca hipnotizat şi s-a dezlipit de spătarul canapelei pentru a mă strânge în brațe. Sărutul a devenit mai profund, mai disperat, mâinile lui păreau să fie peste tot, dar, exact când credeam că mă topesc, s-a oprit, separându-şi brusc buzele de ale mele.
   Am deschis ochii surprinsă şi cu mintea golità de orice gând. Asta era ceea ce îmi provoca el, mă făcea să uit de absolut orice şi de asta aveam nevoie.
   S-a îndepărtat câtiva centimetri şi mi-a căutat privirea.
   -Nu e bine ce facem, mi-a spus, devenind bruse serios. Nu mă lăsa să mai fac asta. Eşti sora mea vitregă şi ai şaptesprezece ani, a adăugat, ca şi cum asta ar fi avut vreo relevanță. N-o să se mai întâmple, a declarat, ridicându-se şi lăsându-mă aşezată pe canapea.
   L-am observat pe jumătate supărată, pe jumătate rănită.
   Întâi mă săruta, iar acum îmi spunea chestiile astea...? Voiam să o facă din nou, voiam să mă facă din nou să mă simt atât de bine, aveam nevoie de asta mai mult decât de orice, pentru că fusese o zi oribilă, mă simțisem groaznic, fără să am cu cine să vorbesc sau pe cine să sun. Toate persoanele pe care le iubeam fie erau ocupate, fie mă trădaseră.
   L-am privit fix.
   -Dacă nu vrei să se mai întâmple, nu mă mai provoca. Până acum tu ai fost cel care a iniţiat cele trei săruturi, i-am reproşat, ridicându-mă de pe canapea şi îmbrâncindu-l când am trecut pe lângă el. Haide, Thor! i-am strigat câinelui.
   Am urcat în camera mea supărată şi nedumerită. Am trantit uşa şi m-am băgat în pat. După un timp, am înțeles că avea dreptate... Asta nu trebuia să se mai întâmple.