Toată lumea poate spune că are o anumită teamă sau chiar o traumă. Dar ce se întâmplă atunci când ești forțat să o învingi ?
Nora nu doar că trebuie să dea piept cu propria ei frică, dar trebuie să îi facă față și celuia care îi învârte frica pe de...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Închid ușa mașinii după mine și îmi îndrept privirea către grupul nostru de prieteni ale căror expresii scoteau la iveală neclaritatea. Nu îi condamn, ei nu înțeleg nimic din ce se întâmplă.
Trag adânc aer în piept și încerc să îmi spun că trebuia să o fac și pe asta. Ca să îmi înving frica și să pot simți mândria tatălui meu cum se revarsă asupra mea, va trebui să o fac. Trebuie să am parte de ce e mai rău, în așa fel încât atunci când o să mă pun eu la volan, să mi se pară pistol cu apă. Cel puțin asta visez eu în momentul acesta.
Mă uit în jur și realizez că apar și mai mulți oameni pe terenul pe care ne aflam noi iar dintr-o dată, muzica explodează din boxele gigantice pe care abia acum le observ.
Lumea începe să se agite și să vorbească și mai tare pentru a acoperi gălăgia în care ne aflăm. Eu sunt în mașină si tot mi se pare prea multă agitație.
Îl văd pe Adam cum vorbește cu câțiva tipi, dintre care îi cunosc doar pe Chase, Jay și Mike. Parcă le explică ceva iar ei afirmă din cap. Adam arată înspre mine, probabil spunându-le ca voi face și eu parte din cursă
Printre grupul de tipi din jurul lui Adam, se strecoară un bărbat, probabil are vreo treizeci și ceva de ani. Îi explică și el ceva lui Adam după care dă mâna cu el și se îndreaptă spre mașina lui. Probabil va participa și el la cursă.
Simt cum anxietatea îmi face pielea să mă ardă, așa ca îmi deschei nasturii cămășii de pijama. Noroc ca am fost inspirată să îmi pun un maieu pe dedesubt. Gândurile negative își fac loc imediat în mintea mea, făcându-mă imediat să mă gândesc la nenorociri precum accidente sau explozii. Un mod superb de a începe cursa..
Ușa se deschide și Adam urcă în mașină, freacându-și palmele între ele, pornind mașina. Se întoarce în direcția mea iar ochii în coboară asupra mea, doar că puțin mai jos, și rămân acolo pentru o perioadă de timp.
Îi urmez traseul privirii și observ că sub maieu nu port absolut nimic. Sfârcurile întărite se văd fără nicio problemă în lumina rece a ledurilor, iar asta nu poate să fie decât vina stresului, că de frig nu mă plâng, la ce emoții am, mă simt leoarcă.
Îmi ridic privirea la el ca să mă asigur ca nu mi se pare, dar privirea lui este încă acolo, iar maxilarul lui aproape ca plesnește la cat de încordat este. Îmi prind marginile cămășii de pijama și o trag repede în așa fel încât să îi taie din priveliște.
Un zâmbet șiret i se întinde pe chip iar eu îmi duc genunchii la piept și mă fac mai mică în scaun.
- Nu te ascunde, spune și își ia ochii de la mine.
- Nu mă ascund, i-o tai eu repede și direct.
- Transpirația de pe fruntea ta spune altceva, spune și își dă hanoracul jos și îl aruncă în spate.
