Toată lumea poate spune că are o anumită teamă sau chiar o traumă. Dar ce se întâmplă atunci când ești forțat să o învingi ?
Nora nu doar că trebuie să dea piept cu propria ei frică, dar trebuie să îi facă față și celuia care îi învârte frica pe de...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Mă aplec încet înspre el, cu privirea încă fixată în ochii lui, ca și cum mă trag cât mai mult înspre ei, iar eu doar urmez comanda. Mă uit în jos înspre buzele lui iar asta mă face să am o motivație mai mare pentru ceea ce urmează să fac. Închid ochii și mă aplec și mai mult, aproape urmează să le ating. Mirosul lui de mentă îmi invadează spațiul și simt cum inima mea iar încearcă să îmi spargă pieptul de la atâtea bătăi.
Dar în momentul în care nu mai aveam decât câțiva centimetrii distanță, aud un chicot din gura lui. Deschid ochii și îl văd cum se retrage puțin.
Zâmbește la mine ca și cum aș fi un copil care tocmai ar fi zis ceva amuzant.
- Ce vrei să faci ? spune iar zâmbetul lui aproape că mă topește.
Mă uit la el, forțându-mă să răspund la întrebare, pentru că și eu sunt la fel de confuză ca și el.
- N-am vrut..., spun eu și mă blochez.
Fața lui devine din nou serioasă. Îmbracă din nou acea atitudine rece și sumbră.
- Nu vrei asta, Nora! spune încet, ca și cum ar vrea să se convingă și pe el.
Mă țintuiește cu privirea iar apoi bate cu palma pe capotă și face semn cu capul.
- Fundul jos, mergem acasă.
Nu pot să cred că voiam să îl sărut, atât de vulnerabilă am fost! Voiam doar alinare iar asta m-a împins să vreau să mă apropii de el. Mă dau jos de pe capotă și intru în mașină.
Dau să îmi iau telefonul din buzunar, dar îmi dau seama cu stupoare că nu îl am. Doamne, ajungeam cine știe unde, și nu aveam nici măcar telefonul la mine. Dau capul pe spate și oftez. Întorc capul spre Adam care tocmai a intrat în mașină și pornește mașina.
- Cât este ceasul ? spun în timp ce las să îmi scape un căscat.
Se uită la ceasul de la mână și îmi spune.
- Este 1:45, e trecut de ora ta de somn.
Îmi dau ochii peste cap și aproape că îmi vine să îmi dau palme peste față. Eram gata să îl sărut pe nemernicul ăsta.
- Nu o să vorbești cu nimeni despre asta, spune ca și cum este de la sine înțeles că nu o să o fac.
- Despre faza cu....? întreb eu, neștiind dacă despre Greyson sau despre faptul că era să îl sărut.
- Despre ce ai văzut în noaptea asta. Nu s-a întâmplat nimic. Nu m-ai văzut nici pe mine, nici pe băieți. Dacă bunicul tău este treaz, deși sunt slabe șansele, îi spunem că am fost în oraș. S-a înțeles ?
Mă uit la el aproape șocată că mă forțează să îi ascund ieșirile târzii, de parcă e vina mea. O spune ca și cum îmi poate da ordine.
- Dacă ai impresia că poți să îmi dai ordine, greșești, spun și îmi încrucișez mâinile.
