Toată lumea poate spune că are o anumită teamă sau chiar o traumă. Dar ce se întâmplă atunci când ești forțat să o învingi ?
Nora nu doar că trebuie să dea piept cu propria ei frică, dar trebuie să îi facă față și celuia care îi învârte frica pe de...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Andrew se uita la mine cu un zâmbet total nefiresc pentru el. Nu era unul diabolic, ci unul ca și cum tocmai am dat unul de altul la piață. Totul pare să fie o glumă pentru el. Mă opresc și încerc să îmi dau seama ce se petrece. Andrew a plănuit totul ? Și ce are de gând ? Să mă mă sechestreze aici ?
— Bună, Nora! Ia loc, te rog! spune el și gesticulează către scaunul din mijlocul camerei.
— Serios, Andrew ?! Nu ți-a ieșit cu mine la petrecere și îți încerci norocul cu mine aici ?
— Nu, spune el, sec. M-am gândit la ceva mult mai împlinitor.
Tipul al cărui nume nu îl știu nici măcar acum, se întoarce cu fața la mine și îmi oferă o expresie dură.
— Stai jos, spune el.
Mă uit speriată la cei doi după care la scaun. Nu e ca și cum pot să fac ceva în situația asta. Dar nici să stau și să iau comenzi nu pot. Am făcut asta toată viața. Cât să o mai fac ?
— Pentru ce să stau jos ? Orice aveți de rezolvat, credeți că o să o faceți cu mine torturată în scaunul ăla ?
Tipul îmi râde în față, în timp ce expresia lui Andrew devine din ce în ce mai serioasă.
— Dacă vrei să știi cât mai multe, inclusiv cine sunt eu, îți sugerez să stai jos. Dacă nu ne înțelegem așa, spune iar arma lui își face din nou apariția, ne descurcăm și altfel. Oricum trebuie să folosim ăsta la un moment dat.
Înghit în sec și îmi forțez picioarele să meargă înspre scaun. În momentul în care mă așez, Andrew apare brusc din spatele meu și aproape că se năpustește asupra mea. Își proptește mâna pe spătarul scaunului meu iar fața lui se apropie din ce în ce mai mult de a mea.
Mă trag în partea opusă din instinct, dar și cealaltă mână a lui ajunge tot pe spătar. Sunt practic blocată de el. Din nou. Am început să îi urăsc chipul, mirosul, hainele...totul. Îl urăsc pe el. Și cât de mult se aseamănă cu tatăl lui, din câte mi-a povestit Adam.
— Asta, spune el și arată înspre semnele lăsate de Adam pe chipul lui, a durut. Rău! La fel și vaza pe care mi-a spart-o nenorocita de Ashley în cap. Și toate astea pentru ce ? Pentru o răzgâiată care nu știe ce vrea.
Pe fața lui sunt acum vizibile toate rănile provocate de Adam.Chipul lui era un spectacol grotesc de vânătăi și zgârieturi. Un ochi era înconjurat de o umflătură neagră-violetă, pe obrazul stâng, o tăietură adâncă care părea să fie în proces de vindecare, nasul îi era spart, iar buza de jos era la fel de umflată.
Clipesc rapid câteva secunde și aproape că îi țip în față, ținându-mă de scaun cu ambele mâini ca și cum asta m-ar opri să nu sar la gâtul lui pentru toate lucrurile pe care le-a făcut.
— Știu ce vreau, Andrew! Te vreau pe tine departe de mine! Șterge-ți din cap ideea că poți să obligi pe cineva să te placă! Sau măcar să te accepte! Atât de obsedat ești, încât ajungi să mă răpești ?!
