Toată lumea poate spune că are o anumită teamă sau chiar o traumă. Dar ce se întâmplă atunci când ești forțat să o învingi ?
Nora nu doar că trebuie să dea piept cu propria ei frică, dar trebuie să îi facă față și celuia care îi învârte frica pe de...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Poftim ?!
— Știu că poți să o faci, Nora!
— Este o diferență extrem de mare de la a mă pune să conduc puțin prin oraș și să trec de un sens giratoriu la a mă pune să fug de poliție în monstruozitatea asta! răbufnesc eu.
Sângele mi se urcă la cap, pulsându-mi în tâmple cu o intensitate copleșitoare. Vorbele lui Adam mă lovesc ca un fulger. Îmi răsună în minte, în continuu.
Urcă-te la volan și scapă-ne de poliție!
Îl privesc pe Adam, căutând disperată un semn că glumește, că nu este real ce tocmai îmi spusese. Dar fața lui palidă și grimasa dureroasă nu lasă loc de îndoială. Oftez atunci când observ că rană sângerândă se mărește, iar efectele drogului încep deja să se manifeste—pupilele dilatate, clipitul continuu, respirația rapidă și ușor sacadată. Deși se vede clar că își menține masca de control, tot pot vedea durerea care-i frământă corpul.
— Știu, iubito! Dar trebuie să mă bazez pe tine acum. Pierd destul de mult sânge și am fumat nenorocirea aia. Sunt șanse extrem de mari să mă ia amețeala, să rămân inconștient sau să încep să delirez. Dacă mă urc la volan cu tine în starea în care sunt, nu voi putea să mi-o iert. Niciodată! Am mai multă încredere în tine decât am în mine!
Înghit în sec, încercând să îmi calmez genunchii care tremurau în continuu. Arunc privirea spre mașina lui Adam, care pare că și ea așteaptă să fie condusă.
Îmi plimb privirea de-a lungul amestecului de albastru întunecat și negru și îmi șterg palmele transpirate de colanți. Ca o fiară pregătită să fie eliberată, farurile sale ascuțite păr ca și cum mă privesc fix, ca și cum mașina îmi simte frica și ezitarea, iar grila agresivă din față, pare că îmi șoptește amenințări dacă nu mă urc mai repede la volan. Încep să o iau și eu razna...
— Putem să murim amândoi cu mine la volan, Adam!
— Ști ce mă ajută pe mine mereu să ies din situațiile nenorocite în care mă bag ? întreabă el, în timp ce degetele lui îmi mângâie liniștitor maxilaru.
Neg din cap și mă uit la el, aproape explodând.
— Să nu mă gândesc niciodată la ce s-ar putea întâmpla. Doar la cât de urgent trebuie să ies din acea situație. Doar la scopul meu.
Un sentiment de vină mă lovește instant. Măcar asta trebuie să fac pentru el, dacă el a făcut atâtea pentru mine. Chiar dacă mor lângă el în mașina asta, măcar mor împăcată.
— În regulă. Ai dreptate. Am să o fac, spun eu, scuturând rapid din cap.
— Îți promit că nu te las să pățești nimic. Nu o să conduci rapid. Aziel deja i-a ademenit în partea opusă. Tu doar trebuie să te retragi încet și cu grijă, îmi spune, după care își presează buzele lui de ale mele.
