Toată lumea poate spune că are o anumită teamă sau chiar o traumă. Dar ce se întâmplă atunci când ești forțat să o învingi ?
Nora nu doar că trebuie să dea piept cu propria ei frică, dar trebuie să îi facă față și celuia care îi învârte frica pe de...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Stăm nemișcați, unul în brațele celuilalt, suspinând cu ochii plini de lacrimi. În aceste momente, cu el atât de aproape, simt cum lumea se liniștește. Sub durerea care încă mă consumă, este și ceva adânc și intens — o legătură care ne unește sufletele într-un fel care mă face ușor-ușor... să uit de tot. Adam este aici, puternic și neclintit, gata să mă ridice din abis. Dar ceva îmi spune că din acest moment, cu el lângă mine, nici nu voi avea șansa să pic.
După câteva minute de stat în aceeași poziție, Adam sparge tăcerea pe un ton jucăuș:
— Știi... dacă tot vrem să stăm aici, ar trebui să te anunț că geanta ta e încă în mașina mea. Așa că... putem să stăm, să citim acea carte pe care o cari după tine, dacă vrei.
Ridic ușor privirea, un mic zâmbet ivindu-se pe buzele mele.
— O să rămânem aici să citim? întreb eu, jumătate râzând, jumătate încurcată.
— Bineînțeles. Putem sta aici cât vrei tu. Și poate cine știe, se lipește acest Dostoievski și de mine. Am înțeles că este un tip destul de profund.
Chicotesc în timp ce îmi șterg obrajii umezi. Adam se apleacă cu tot cu mine în față și apasă pe butonul de volum. Melodia "Play With Fire" de Sam Tinnesz inundă mașina. Mă ridică ușor din poziția în care stăm și îmi forțează picioarele să se despartă, pe o parte și de alta a trupului său. Practic îl încalec în momentul acesta.
— Asta dacă nu vrei să facem altceva, spune el în timp ce își mișcă încet mâinile în sus și în jos pe talia mea.
— Cred că ai tu deja ceva în minte, chicotesc eu.
— Nu câte nebunii ai tu în minte, iubito.
Mă încrunt nedumerită la el.
— Ce avem noi aici? întrebă el, vocea lui alunecoasă și joasă, provocându-mi deja acea senzație familiară de fluturi în stomac.
Inima mi se oprește pentru o secundă în momentul în care ochii mei se opresc pe degetele lui Adam. Acolo, între ele, jointul se leagănă ușor, rotindu-se lent, aproape hipnotic. Când naiba l-a găsit ?
Adam ridică din sprânceană, zâmbind jucăuș.
— Ceva de declarat, iubito? întrebă el, învârtind jointul în continuare, cu o dezinvoltură care mă face să mă simt prinsă într-o capcană dulce. Simt cum sângele îmi urca rapid în obraji, senzația de fluturi în stomac devenind brusc mai intensă.
— Eu... nu...nu știu..., încep eu să bâlbâi.
Cuvintele par să rămână blocate undeva între gât și buze. Totul este brusc prea mult: privirea lui Adam, cu acel aer jucăuș și periculos, și acel joint care acum este simbolul unei tentații pe care nici măcar nu știam că o căut.
