Sânge de lider - O poveste sângeroasă

Pierdută în drumurile frigului

      Lilith avea un mers apăsat, de o rapiditate vâjâitoare, un mers îndreptat țintă către Zona Armelor. Reflexiile întunecate îi dansau împrejur într-un joc enigmatic de lumini și umbre. Pe măsură ce avansa prin labirintul de oglinzi, frigul se intensifica pătrunzându-i în piele, învăluind-o în atmosfera rece și neprietenoasă pe care o știa prea bine.

      Apelul către ea fusese perceput ca o atenționare asupra propriei persoane, determinarea ei găsindu-și ecoul în hotărârea pașilor pe podea.

      În lumea unde gândurile erau veșnic încâlcite, iar emoțiile erau de cele mai multe ori ascunse, Lilith îi privi cu ochi aspri pe cei din jurul ei, explorând fiecare detaliu și analizând cu rigurozitate fiecare mișcare sau direcție. Temperaturile scăzute o făceau să gândească lucid, să discearnă acțiunile ce păreau învăluite, unde umbrele și reflexiile erau doar o mică parte din tot ce se întâmpla în adâncurile Zonei Armelor.

      Dădu buzna în Sala de Testare privind fix spre rămășițele unui pistol care explodase în aer. Omul care folosise arma tocmai pleca însoțit de doi colegi spre Medical, având mâinile rănite. Au mai rămas doar doi operatori care să îi explice ce și cum s-a întâmplat. Comparativ cu echipamentele de teren care se arătau a fi un real succes, arma eșuase lamentabil, fapt ce nu le putea îmbina pe amândouă în noua formă de acțiune pe teren.

      Simțise nota mută de reproș a operatorilor, fapt ce o forță să-și ridice cu răceală una dintre sprâncene, amintindu-și fără voie de cauza conflictului cu Alexandre. Armele. Armele erau cele care dezbinau oamenii, dar fără de care oamenii nu ar putea trăi.

- Tocmai de asta se testează. Pentru a nu compromite misiuni, trecu pe lângă ei pornind spre Asamblare.

     Mașinile horăiau și zumzăiau, sudau li lipeau, proiectau și asamblau. Ajunse în dreptul celor rezervate prototipurilor și le porni pentru asamblarea unei arme la întâmplare. Huruitul deveni mai gros la un moment dat și dură doar câteva secunde. Arma ieși împinsă într-o cutie metalică. O armă cu țeavă lungă, o armă care deja fusese testată și dată spre folosință. De la Armament se servi cu un glonț pe care îl așeză cu grijă în cartuș. Un micuț aperitiv al Morții. Fixă arma într-o țintă și apăsă trăgaciul. O altă sprânceană ridicată. Apăsă iar. Nimic. Nici sunet, nici viteză, nici precizie, nici rană. Cu un oftat noduros lăsă arma pe masă și reveni la Asamblare.

     Părea că sunt mai mulți operatori ca mai devreme. Sau doar i se părea? Opri mașinăriile pentru prototipuri cu o expresivitate stranie.

- Gata doamnă Nereide? Nu mai facem arme? începu unul dintre ei.

- Am auzit ce s-a întâmplat la testare. Le scoatem și pe astea din funcțiune? începu un altul.

- Ne mor pe rând toți colegii, doamnă Nereide? Sau el a fost mai norocos?

- Vă lăsați de meserie?

      Toată lumea vorbea peste toată lumea. Era un haos total, iar vocile din jur se amestecau cu propriile gânduri. Păreau că sunt și mai aproape de ea, venind cu nesimțire în spațiul ei personal, sufocând-o.

- Nu, spuse peste vocile lor, făcând liniște.

- Nu? Nu ce? se încruntă unul dintre ei.

- Nu, la toate întrebările voastre ridicole. Mașinăriile de la proiectarea prototipurilor au defecțiuni. Chemați pe cineva de la Tehnic să rezolve situația. Asta ca să nu mai spun că voi stați zilnic la Asamblare și ar fi trebuit să vă sară în ochi că ceva nu e bine cu ele.

      Plecă la Criogenare ascunzându-și gândurile de pe chipul de porțelan și stătu în cursul unei jumătăți de oră. Chiar și pentru ea, frigul era greu de suportat în acel spațiu, însă după părerea ei Criogenarea era singurul spațiu intim unde putea sta ea cu ea în propriile gânduri – un loc în care nimeni n-ar avea acces să intre, un loc în care Amarantha nu ar pune piciorul, un loc în care se putea regăsi de fiecare dată.