Sânge de lider - O poveste sângeroasă

O invitație către durere

     Printre oglinzile reci și sufletele înghețate, mascate de ineditul chip al bunătății, printre reflexiile incerte în marmura neagră și printre pașii omenești răscolind după bătaia inimii, în timpul nopții, în adâncurile Unității Informative, bătaia slabă a becurilor albastre mângâia cu blândețe imensul spațiu. La acea oră, atmosfera era asemănătoare cu cea a unei oaze de liniște, unde șoaptele digitale se contopeau într-un subtil concert.

     Un număr mic de operatori lucrau la terminale, fiecare îngropat propriul său domeniu de expertiză, conectați la ecrane luminoase și tastaturi futuriste ce se luminau ocazional în spectrul curcubeului.

     Intrând în spațiul acestui peisaj digital, Morgana întruchipa un înger tăcut al realității, în haine imaculate ce captau din sclipirea ecranelor, trecând cu mișcări somnoroase prin labirintul informațional. Trăsăturile ei fine și senzuale adâncindu-se în lumina slabă, ca și când ar fi o componentă a acelei lumi circuitate.

     Misiunea de la ora 4 căpătase o notă de mister, căci remarcă o altfel de organizare a acesteia. Luă loc pe un scaun. Totul părea să vibreze într-o energie ascunsă, fiecare respirație mai greoaie și fiecare tastare a operatorilor aducând un subliminal mesaj de urgență.

     Nu-și putea lăsa mintea să devieze către schimbările produse în misiune, nu putea să nu-și focuseze gândurile doar asupra lui Alexandre. Secvențial, se gândi la scena petrecută aseară - parfumul lui invadându-i ocazional nările. Își țuguie buzele, având inconștientul sentiment de a-i resimți atingerea buzelor. Nu putea nega. Îi plăcuse. Și îi plăcuse mult. Dar apoi veni lovitura fatală, cea care o zdruncină de fapt. Elementul surpriză privit în oglindă. În planurile ei nu-și luase în calcul riscul de a se îndrăgosti, căci asta o oprea acum să mai evadeze cu atâta ardoare. Privirea lui atentă, surâsul unui zâmbet, finețea parfumului, delicateță buzelor, abilitățile de luptă, răbdarea lui... toate acestea rămânând în mintea ei ca niște puncte luminoase într-un peisaj încărcat de pericol și incertitudine.

***

     Cu două ore în urmă, când misiunea din Santiago își găsi sfârșit pentru puțin respiro, Amarantha își făcu timp pentru toate procedurile ce vizau desfășurarea următoarelor misiuni din Divizie, verificându-le planul de desfășurare, asigurându-se că sunt stabile și cu un procent ridicat de reușită. Doar că în misiunea din acea dimineață, femeia sesiză o mică anomalie. Doi agenți trimiși să colecteze informațiile despre traficul de carne vie întâmpinaseră dificultăți, iar o componentă a planului de atac ar fi putut trezi suspiciuni.

     Când Alexandre terminase antrenamentele de seară, nu-și dădu timp pentru odihnă, echipându-se în hainele de teren și îmbarcându-se în avion alături de echipele selectate. Ațipise cu capul pe hublou când telefonul începu să-i sune, dezmeticindu-se rapid atunci când văzu numele apelantului.

— Bună, Amarantha, o salută pe un ton gros.

— Bună dimineața și ție. Am văzut că tu alaturi de un coleg veți coordona misiunea din Uruguay.

— Asa este. Suntem pe drum spre ea.

— Am revizuit planul de atac și cred că este cel mai bine pentru toate echipele să existe un singur coordonator intern de misiune. Doi ar putea bate la ochi în desfășurare, iar mie mi-ar plăcea să acționăm profesional, finuț și fatal.

— Finuț și fatal, repetă râzând. Se face. Discreție și eficiență, ceea ce ști deja stăpânesc.

— Te vei ocupa tu de coordonarea echipelor. Cineva din Unitatea Informativă îți va oferi indicațiile de deplasare.