Noile schimbări de temperatură erau greu acceptabile pentru femeia cu ochii de opal. Căldura se simțea foarte sufocantă pe holurile reflexiilor, iar restricția la Criogenare încă nu putea fi acceptată de latura ei rațională și de rutina pe care și-o făcuse de-a lungul anilor.
Cum planurile planșelor ce vizau armele se aflau în forjă, timpul pe care Lilith îl avea era mai liber, mai maleabil, mai respirabil. Astfel că își găsi de lucru vizionând camerele de filmare - chiar dacă exista deja un departament care se ocupa de asta, anume Departamentul Monitorizării - și văzu intervenția Amaranthei din ziua precedentă.
În durata aceluiași timp, Iris învățase primejdiosul drum, ocolind oglinzile capcană cu dexteritate și îndemânare, pașii ei fiind acompaniați de fredonatul unei piese pe care o ascultase în continuu în Unitate. Oprindu-se în dreptul biroului de gheață consideră că ar fi o idee bună să bată, totuși, la ușă. Lilith era foarte schimbătoare și nu știa la ce să se aștepte din partea ei. În plus, era convinsă că o interacțiune cu mediul exterior, fie ea una ușor primejdioasă, îi va prii pe termen lung.
Ciocănitul se asemuia atât de tare cu bătăile sale ritmice în masă, încât aproape că nu realiză diferența. Se opri, ciulind urechile și apăsând pe butonul ce deschide automat ușa metalică.
- Bună dimineața, soare! Pot să intru? Trebuie să vorbesc ceva cu tine.
- Bună dimineața, o salută rece. Ce s-a întâmplat? Ce s-a mai întâmplat?
- Păi, am o veste bună și una rea, râse, intrând și trântindu-se pe scaun. Cu care vrei să încep?
- Mai pot să existe și vești rele înafara celor deja întâmplate? își împreună mâinile pe masă.
- O să fii capturată de liderul Sistemului.
Mărindu-și ochii, primul instinct a fost de a râde puțin mai mult decât de obicei. Dar pentru că expresia lui Iris nu se schimbase, râsul se domoli, figura ei căpătă o încruntătură gravă.
- Glumești? Glumești, nu?
- Aș vrea să fie o glumă. Chiar aș vrea...
- De unde până unde? Dintre atâția oameni, de ce eu am tras lozul ghinionului? Și nici nu e ceva simplu. Vorbim de liderul Sistemului. Și de ce dintre toți, chiar el?
- Păi, pentru că are o manie incredibilă pentru a-și demonstra puterea în fața tuturor. Dar nu-ți face griji, nu te va răni, are o altă manie împotriva violenței față de femei. N-o să te atingă nici cu un deget.
- Iris! se ridică dintr-o dată de pe scaun. Nu merg niciunde. Și nu împotriva Sistemului, asta clar.
- Nu fi pesimistă, scumpo. Va fi distractiv.
- Distractiv!? pufni. Ești dusă.
- Poate fi și ăsta un compliment.
- Nu am avut niciodată interacțiuni cu Sistemul. Niciodată! Cum, brusc, acum avem? Ba mai mult, eu sunt repartizată pentru această misiune. Ba și mai mult, mă va captura și tu garantezi că asta va face. Am trecut peste noapte sub conducerea Sistemului, sau cum?
- Vai, nu, mușcă-ți limba! Doamne ferește. Acum urmează vestea bună! Vei veni cu mine într-o misiune, în cel mai frumos parc din America de Nord.
- De unde a pornit toată chestia asta?
- Doamna Karlsen suspectează că un agent de-al A.S.I.-ului deține informații compromițătoare despre noi, Divizia. Noi trebuie să aflăm dacă este sau nu este așa. Și pentru a putea afla asta, cineva trebuie să-i atragă atenția lui Jacques, pentru că e ca un uliu cu o mie de ochi și riscăm să fim descoperiți.
CITEȘTI
Sânge de lider - O poveste sângeroasă
Mystère / ThrillerVolumul 2 din seria: Spinii Răzbunării Sângele unui lider este simbolul puterii și al autorității, al datoriei și revendicării. Vărsarea acestuia nu va avea să aducă nimic bun, nimic concret și sigur pentru două lumi incompatibile. Complexitatea l...