Sânge de lider - O poveste sângeroasă

„I love New York"

 În acea nebunie sângeroasă, în care stropii roșiatici se împrăștiaseră peste pereții imaculați – ca într-o pictură cu totul deosebită – pașii celor două navigau precum stâncile în valurile furiei pe acel teritoriu străin, teritoriu ce le va căuta pentru răzbunare (după percepția lui Lilith) sau care le va prinde pentru că au avut acea obrăznicie nesăbuită să vrea să evadeze. O certitudine erau cuvintele pe care Amarantha i le comunicase femeii cu ochii de opal „Iris nu lasă pe nimeni, niciodată în urmă". Riscarea vieții era o chestiune atât de comună în lumea Diviziei, încât pe Lilith nu ar fi trebuit să o surprindă atât de tare, căci știa că aceasta era o atribuție importantă pe care o avea fiecare operator. Totuși, cine își mai riscase până acum viața ca să o salveze pe ea, mai ales când ea nu-și păsărea niciodată Departamentul? Se simțea asemeni unui cățeluș care e salvat pe ultima sută de metrii pentru a nu fi călcat de o mașină în nebună viteză. Noblețea și puterea lui Iris erau inestimabile, iar în acele clipe Lilith se simțea super vinovată că o subestimase. Iris era călită în ale morții.

O luaseră aleatoriu. Nu. Lilith o urmase în fugă pe Iris, căci Iris părea că știe drumul. Dăduseră de un lift – deasupra lui, beculețele pâlpâind în roșu, nu în verde cum prinseseră până la a ajunge în dreptul lui. Starea de alertă generală cutremura întreg subteranul, sirene asurzitor de deranjante venind de pretutindeni. Aveau să ia ultima cursă accelerată spre exterior și ar face bine să se grăbească, căci liftul putea pleca oricând din loc. Doar că... surpriză! În cutia metalică și deloc primitoare poposea un agent cu o șapcă întoarsă în cap. Se crispă atunci când le văzu și-și duse mâna la cureaua pantalonilor, căutându-și arma. Nu le recunoștea, iar după cum urlau sirenele, clar ele erau cele căutate. Dublă surpriză – arma nu era niciunde.

Căile de ieșire aveau să fie blocate, iar până la lift mai erau în jur de zece metrii. Inundarea holului în lumină sângerie le avântaseră într-o fugă egală cu moartea. Dacă acele uși se vor închide... Dacă acele uși se vor închide, moarte suntem! gândi Iris. O împinse mai întâi pe Lilith, ca mai apoi să se strecoare în ultima clipă, marginile ușii tăindu-i materialul bluzei cu tot cu carne. Agentul se năpustii asupra lor, vrând să o stranguleze pe Lilith, să o sufoce. O prinse de gât și o izbi de cealaltă femeie, amândouă scoțând un urlet ciudat de armonic. Iris o împinse pe femeie de pe ea (în mintea ei să-i spargă cretinului capul de zidurile metalice), timp în care Lilith se apucă în grabă de biciul electric, descărcându-l printr-o lovitură slabă ce-i atinse bărbatului fața. Se curentă și căzu chircit la picioarele lor, Iris apăsând pe butonul cel mai de sus al panoului, buton ale cărui funcții (spera Lilith) erau că le va scoate afară.

Abia după ce liftul se puse în mișcare, Lilith remarcă picăturile de sânge desprinse din marginile liftului – o intrare interzisă în Iad. Picăturile continuau să curgă, să curgă și să curgă și să tot curgă. Ciudatul nu avea cum să fie, ea era bine, deci singura responsabilă trebuia să fie Iris. În situații de viață și de moarte, nebunia și simțul autoconservării se uneau tare ciudat una cu cealaltă pentru cineva care nu era călit în ramura exteriorului să le aplice. Se trezi rupându-și tricoul negru. Din cât de pudică putea Lilith să fie, nimeni n-ar fi crezut-o atât de nebună încât să se rupă de haine – nici chiar ea nu ar fi crezut asta despre sine dacă nu se ivea momentul să se întâmple. Îl înconjurase de talia ei. Avea să i stopeze, temporar, sângerarea.

- Te doare o secundă, strânse materialul în nod.

Iris se întâmplă să ofteze cu ochii pe cel zăcut, nemișcat, la picioare. Icni la nod și apoi râse – un râset atât de ciudat încât Lilith se încruntă, căci părea senin și cald, de parcă nimic din ce se petrecuse mai devreme nu avusese, de fapt, loc.