Aria- Jocurile sorții

Capitolul 20

 ̶  Alo? Spun eu răspunzând la telefonul lui Dario.

̶ Dario!

̶ Sunt Aria.

̶ Unde e Dario, de ce nu răspunde?

̶ A ieșit la alergat, cred că și-a uitat telefonul. Am răspuns pentru că am văzut că insiști.

̶ La dracu! Aria ascultă-mă bine! Trebuie să pleci din apartament imediat. Mă auzi?

̶ De ce? Întreb eu cu frică.

̶ Aria nu pune întrebări, trebuie să pleci!

̶ Și cu ce să plec?

̶ Du-te în dormitorul lui Dario în dulapul cu cămăși, o să-ți pară ciudat dar intră în el, și caută printre umerașe unul cu un buton mic. Apasă pe el și de undeva din partea laterală îți va apărea un ecran. Introdu codul 0601 și deschide ușa. Vei vedea scările. Înainte să pleci ia de acolo cheia de mașina cu emblema neagră, banii și legătura cu celelalte chei. Ai înțeles?

̶ Și ce fac cu ele?

̶ Le iei și cobori. Scările duc la un beci de sub bloc. Acolo ai mașina și tot. Vei putea pleca neobservată.

̶ Și Dario?

̶ Te va ajunge din urmă. Bine?

̶ Ce se întâmplă? Întreb cu frică, deși știu răspunsul: "nu pune întrebări" și toate cele.

̶ Aria, nici eu nu știu sigur. Dar ești în pericol și nu poți rămâne acolo.

̶ Pe mine mă vor?

Liniște, Sergiu tace. Dar și tăcerea e o confirmare.

̶ De ce? Întreb nervoasă.

̶ Nu știu... Să nu crezi că te mint. Nu știu Aria, și tare mi-aș dori sa aflu. Dar ca să fac asta trebuie sa pleci.

Aud ușa de la intrare și intru în panică, nu se poate!

̶ Aria?

Vocea lui Dario se aude de pe hol. Rasuflu ușurată și îmi potolesc inima. Alerg spre el cu lacrimi în ochi și cu vocea lui Sergiu în telefonul din mână mea.

Dario se uită nedumerit cât la mine cât la telefon... Fără sa zică nimic îl ia imediat și începe să discute cu Sergiu.

Mă ia de mână și intrăm în dulapul cu cămăși exact ca în Cronicile din Narnia. Doar că nu vom ajunge pe niciun tărâm magic, ci pe celălalt dacă nu ne mișcăm repede.

Ușa se aude din nou cât Dario ia tot ce a zis Sergiu. Îmi las lacrimile să cadă, de frică... Sau poate de furie... Sau poate puțin din ambele. Nu am timp să-mi dau seama, căci Dario mă trage după el în scările din spațiul îngust. Alunec pe câteva din cauza grabei dar mă redresez repede, trag aer adânc în piept și încerc să-mi păstrez calmul.

Ajungem într-un garaj subteran în care sunt mai multe mașini. Tabla lucie îmi spune că nu costă chiar puțin. Ne îndreptăm spre o mașină neagră, suv sau cum se numesc.

̶ Urcă!

Un foc de armă acoperă vocea lui Dario

̶ La dracu, îl aud înjurând!

Urc și demarăm în trombă.

Roțile suvului scârțâie pe pavajul garajului. Ieșim mai rapid decât îmi imaginam. Dario conduce cu puțin peste 150 de km la oră, clar peste limita admisă, dar își permite. Nu pare că ar fi prima dată când legea tuturor nu e și legea lui.