Aria- Jocurile sorții

Capitolul 21

̶  Aria! Aria!

Mă învârt în cerc de minute bune. Cât de departe ar fi putut ajunge? Fata asta chiar e inconștientă. Când am lăsat-o să iasă pe ușă nu mă gândeam că va pleca pe bune, sau cel puțin nu în mijlocul pustiului. Nu cunoaște zona și s-a întunecat bine.

̶  Aria! Dar nici un răspuns. Doar reflexia lunii și sunetul unei bufnițe bătrâne.

Bzzzzzzzzzzzzzz.

Tresar.

̶ Da! Răspund eu apelului.

̶ Ești singur?

̶ Mai singur ca niciodată. Am pierdut-o pe Aria, spun eu.

Sergiu râde.

̶ Cum să o pierzi?

̶ Așa bine, a ieșit pe ușă și puf, nu mai e.

̶ Ai lăsat-o să iasă, la ora asta? Tu ești normal frate?

̶ Ultimele analize spuneau că sunt.

̶ Ești conștient că poate păți ceva? Ce dracu, Dario!

̶ Sunt! Mă răstesc eu. E așa încăpățânată încât mă scoate din minți.

̶ Cunosc specia.

̶ Mă învârt de o oră prin pădure și nimic.

̶ Nu cred că a ajuns prea departe.

̶ Așa ziceam și eu, dar nu dau de ea. În fine, continui eu, ai aflat ceva?

̶ Încă nimic, dar Andre te vrea la sediu mâine la prima oră. Ar fi bine să o găsești pe Aria și să vii spre noi.

̶ Și să o las singură? Nici gând.

̶ Nu va păți nimic.

̶ Nu risc. O iau cu mine.

̶ Ai înnebunit de tot, este? Cum să o iei.

̶ Îi e frică, iar eu stau ca un prost și nu pot s-o ajut cu nimic, la naiba!

̶ Știu că îi este frică dar nu o poți proteja dacă rămâi acolo. Va fi bine câteva ore.

̶ Întâi să o găsesc. Ai idee ce vrea Andre?

̶ Frate știi că nu-mi spune mie ce învârteli aveți voi. Și așa mă simt dat la o parte.

̶ Termină!

̶ Bine, hai caută prințesa rătăcită, spune el râzând. Ne auzim!

̶ Salut!

̶ Aria! Strig iar, dar nimic.

Mai fac câțiva pași pe poteca îngustă și zăresc bluza ei albă și subțire.

̶ Aria!

Alerg spre ea. Tremură. E înghețată bocnă, iar roua de pe hainele ei a început să înghețe.

Fată naivă și inconștientă, mârâi eu în barbă.

Mă aplec și o ridic în brațe, bolboresește ceva, însă nu înțeleg nimic. O înfășor în geaca mea, exact ca pe un fluture în cocon. La cât de mică și de fragilă e, mă gândesc să nu o strâng prea tare.

O duc în brațe până la cabană, după care mă grăbesc să o pun lângă șemineu.

Vreau să o las din brațe, însă s-a agățat scai de mine. Mâna ei, albicioasă de la frig și rece, îmi ține marginea de sus a bluzei strâns. Rămân cu ea în brațe, până când culoarea îi revine în obraji. Acum doarme dusă. Tipic Aria! Belea fata...