Capitolul 27

24 2 0
                                    


Zac pe holul organizație. Ava nu mi-a dat voie să intru cu ea în sala de operație. Nu mai știu nimic de Dario de câteva ore. Sergiu nu a putut să rămână cu mine, are de oferit explicații în fața lui Andre. Ultima dată când a venit să vadă ce fac era palid, obosit, iar obrazul îi pulsa nervos. Am tras repede concluzia că lucrurile nu sunt roz.

Mă rog universului ca Dario sa fie bine. Nu-mi pot scoate din minte imagina lui, chipul palid și buzele vineții. Tot ce-mi doresc acum e să fie bine. Dacă ușa din fața mea nu ar fi păzită, aș navăli peste Ava în sala de operație.

Îmi număr gândurile încercând să înțeleg ce se petrece. Nu. Ce se petrece am înțeles, dar ce voi face acum? Lucrurile nu vor trece de la sine. Dario e în operație, Andi cu Sergiu sunt și ei răniți, iar pe lângă asta mai au de dat și explicații.

Andre a trecut pe lângă mine acum câteva minute bune. Nu mi-a aruncat nici măcar o privire. A trecut tăcut, cu mersul apăsat, trântind în urma lui ușa din fața mea. Toate astea se întâmplă din cauza mea.

Cedez lungului șir de abțineri și izbucnesc într-un plâns necontrolat. Mi-a ajuns să văd oameni care se sacrifică pentru mine. Nu voi mai permite asta. Bunicul meu...

̶ Ari....

Brațele ei calde îmi strâng trupul zguduit de suspinul lacrimilor.

̶ Monic.... Tu?

̶ Sunt aici. Nu plânge!

̶ Cum?

Mă uit în urma ei și îl văd pe Andi care ne privește tăcut de la distanță. Îi mulțumesc dând din cap. Aveam nevoie de ea.

̶ Nu ai voie aici, Andi va avea probleme, spun eu luâd-o de mână. Trebuie să ieșim afară!

̶ Calmează-te, îmi spune ea și mă îndeamnă să mă așez la loc. Andi mi-a spus tot.

̶ Cum adică tot?

̶ Nu fi așa mirată! L-am torturat la telefon până mi-a spus tot. Ce a fost în capul tău? Aria, sunt prietena ta...

̶ Nu am putut să-ți spun...

̶ Știu. Andi mi-a explicat din mare.

̶ Nu e bine, nu ești în siguranță lângă mine, trebuie să pleci!

̶ Serios, suntem în siguranță aici, nu știe nimeni că am venit. Andi s-a asigurat de tot.

̶ Dacă șeful lui...

̶ Andre? Nu te uita așa mirată. Știu și de existența lui. Nu poți dispărea așa fără să-mi spui nimic și să te aștepți să cred toate gogoșile.

Mă uit urât la Andi peste umărul Monicăi.

Acesta mă observă și ridică din umeri în semn de apărare. Sunt sigură că Monic la torturat până a aflat tot.

̶ Va avea probleme.

̶ Nu. Nu voi sufla o vorbă. Voi face pe blonda în fața celor de aici. Doar noi trei vom știi adevărul.

̶ Monic...

̶ Aria, gata. Sunt aici, nu voi păți nimic.

Oftez, e încăpățânată, dar mă bucur că e lângă mine.

̶ Aria...

Discuția ne este întreruptă de Ava care își face apariția pe holul slab luminat.

Aerul mi se blochează în plămâni când îi văd fața plânsă și fruntea transpirată.

Aria- Jocurile sorțiiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum