Viciul meu ( needitata )

XXIII

• Amira

Cum mi-am putut permite sa uit ce fel de om este? Cum am putut fi oarba? M-am lasat păcălită de șarmul sau, de ochii lui, de vorbele sale perfecte. I-am permis lui ce nu am mai permis nici unui barbat. Mi-am dorit mai mult, am ravnit sa atingerea lui, la vocea lui, la mirosul sau..
Cum am putut fi asa proasta?

- Clara te va acompania astazi, puteti face ce activitati vreti la villa cat am eu treaba.

Maverick mijeste ochii, incercand sa zambeasca scurt, insa imi retrag privirea rapid.

- Hmm, ne-am reintors la zero banuiesc.

   Nu ii raspund, doar fixez copacii cu privirea. Nebunia din mine se gandea cum ar fi sa deschid poertiera si sa ma arunc din masina, iar apoi s-o rup la fuga. Asta e un scenariu de film din pacate, nu de realitate.
 
- De ce eu? intreb , vorbele iesindu-mi ca un oftat pe gura

- Odata ce Vincent imi spune ce vreau sa stiu, esti libera sa te intorci acasa la tati, spune aruncandu-mi o privire scurta.

- Si daca nu vreau sa ma intorc, murmur privind in gol.

- Si unde te-ai duce? intreaba ironic razand

- Nu stiu..

- Lumea este periculoasă, printesa, spune vorbind incet ca si cum ar fi un secret al nostru.

- De ce imi spui printesa? zic enervata

- Pentru ca esti una, zice aruncandu-mi priviri scurte in timp ce conduce. Esti inocenta, ai trait departe de cruzimile lumii. Nu ai suferit de foame, de respingere, mereu ai avut o familie, o casa, o masa calda, zice incepand sa accelereze.

- Nu a fost niciodata roz.

- Nimic nu e roz, doar ca altii o duc mai rau si ajung in locuri intunecate, unde nu poti vedea o poteca cu lumina, o scapare. Esti inghitit de neanț, fiind consumat particica cu particica, zice oftand.

Ceea ce spune parca imi taie respiratia, fiind ca un pumn in stomac. Am uitat complet de ce s-a intamplat acum 15 minute, uitand ca imi propusesem sa il ignor si sa stau departe de el. Uitand ca el a luat viata cuiva, aparand patat de sangele altuia la mine.

- Esti ca o raza de soare. Ca un rasarit intr-un anotimp rece. Insa, eu sunt un barbat gol, care a trecut prin prea multe, si inca mai am multe de facut, Amira, imi pronunta numele cum nimeni n-a facut-o vreodata.

- Nu esti gol, esti extraordinar, spun ceea ce simt fara sa gandesc prea mult.

Sunt luata prin surprindere cand trage brusc pe dreapta. Incep sa privesc in jur, suntem in pustietate, in padure. Maresc ochii privindu-l oprind masina.

- Ce faci? intreb speriata

- Shh, s-ar putea sa-mi pierd curajul, esti prea perfecta pentru mine, spune deblocandu-si centura si apropiindu-se de mine. Poate ca ma vei urî, si eu as face-o, stiu ca e gresit sa ravnesc dupa asa ceva, zice punandu-si mana gentil si mangaindu-mi maxilarul, deblocandu-mi si centura mea. Nici nu stii ce se petrece in mintea mea bolnava. Imi bantui noptile si imi intuneci zilele. Esti atat de aproape, spune soptindu-mi langa ureche, insa nu ti-as putea oferi ce-ti doresti cu adevarat. Nu ma intereseaza ca ai iubit, sau inca iubesti pe altul, Amira. Te vreau pentru mine, doar pentru mine, fiindca tu... tu esti viciul meu , cel mai dulce pacat pe care l-am comis vreodata, stiind ca daca continui voi corupe lumina din sufletul tau...

Ma apropii instinctiv de el, inhaland mirosul sau placut, nevrand sa-l uit vreodata. Inchid ochii in timp ce traseaza linii cu degetul mare pe lungimea maxilarului apoi pe gat. Ma las prada dorintei si ii ating mana cu a mea.