Vieți ascunse II

34~

Ulterior, am spus în sincron, într-o armonie, de parcă am fi fost unul și același :

"Antrenamentul.."

Hector și Zack s-au uitat la noi dubios. Nu înțelegeau despre ce vorbeam și nici nu aveau cum.

— Ce? ~ Zack

Ne-am întors ambii privirea către Zack, Hector și Oliver varianta umană.

— După cum bine știți, Yu a fost cel care m-a luat sub aripa lui după ce părinții mei au murit. El a fost cel care m-a crescut, dar și cel care m-a antrenat. ~ Oliver

— Și ce legătură are asta cu puterile tale? ~ Hector

— Vedeți voi, Oliver nu s-a născut întocmai cu puterile sale. Într-adevăr, le deținea, fiind unul dintre Cei doi Aleși, însă nu le stăpânea. E ca și când te-ai juca un joc în care n-ai ajuns încă la nivelul 100. Nivelul e blocat, iar că să-l deblochezi, trebuie să treci prin celelalte niveluri. ~ Yu

— Yu a început să mă antreneze de la o vârstă fragedă, iar puterile mele s-au dezvoltat rapid. ~ Oliver

— Deci, ca Oliver să-și recapete puterile, trebuie antrenat din nou, de la zero. Astfel, își va debloca puterile încă o dată. ~ Yu

— Și cam cât a durat până și-a deblocat puterile? ~ Zack

Zack a ridicat o sprânceană văzând cum niciunul dintre noi nu se grăbește să răspundă.

— Cinci.... ~ Oliver

Am murmurat eu într-un final, cu jumătate de voce.

— Luni? Shit, e cam mult... ~ Zack

— Ani... ~ Yu

— CINCI ANI?! ~ Zack

A sărit Zack uimit. Înțelegeam, cinci ani nu e tocmai perioada de timp perfectă într-o situație în care trebuie să găsim o soluție cât mai repede.

— Nu putem aștepta atât! Oliver a lipsit doi ani iar universul a început deja să se regleze singur. ~ Hector

— Am lipsit doi ani?? ~ Oliver

— Nu asta e important acum. Nu există vreo cale mai rapidă? ~ Zack

— Păi... Având în vedere că cinci ani i-au trebuit atunci, când era mic, acum că e adult și că și-a avut puterile atât de mult timp, ar trebui ca timpul deblocării să se scurtează radical. ~ Yu

— Și cam cât ar însemna asta? ~ Hector

— Hai să spunem...nu mai mult de un an. Iar dacă creștem puțin intensitatea antrenamentelor, probabil ne-am încadra chiar în jumătate de an. ~ Yu

— Tot e destul de mult... Dar e mai bine decât cinci ani. ~ Hector

— Începeți antrenamentele de azi. Eu și Hector vom încerca să căutăm alte soluții. Iar Oliver varianta umană ar trebui să ajute.  ~ Zack

Yu s-a uitat la mine, iar eu am dat din cap aprobând ușor.

— Atunci hai să mergem. ~ Yu

Ne-am ridicat de pe canapea, plecând și lăsându-i pe Zack, Hector și Oliver varianta umană singuri.
.
.
.
.
.
Antrenamentul începuse de ceva timp, iar în ciuda faptului că nu era în tocmai ușor, singurul lucru la care mă gândeam era Anto. Nu-mi puteam lua gândul de la el purtându-mi costumul și masca. Nu mă puteam gândi la nimic altceva în afară de ce s-a ales de organizație în lipsa mea. Cum a ajuns el să-mi poarte lucrurile? Și de ce nu l-a oprit nimeni? Am fost foarte clar când am zis că în momentul în care Anto nu mai face față în conducerea organizației și menținerea acesteia pe primul loc, Hector va deveni șeful.

Dintr-o dată Yu a sărit pe mine, lovindu-mă în punctul slab de pe spate. Am scos un țipăt înfundat de durere, căzând în genunchi, sprijit pe coate.

— OLIVER! CONCENTREAZĂ-TE! ~ Yu

Strigă el nervos. Sprâncenele îi erau încruntate avându-și brațele încrucișate.

Nu m-am putut uita la el și am rămas cu privirea în pământ. Eram rușinat de faptul că nu eram în stare să mă concentrez la cel mai important lucru pe care îl aveam de făcut pentru următoarea perioadă de timp.

— SCUZE... Eu doar.. nu pot să mă conectez. ~ Oliver

— În momentul de față nu cred că există ceva mai important decât deblocarea puterilor tale. ~ Yu

Spuse el lăsându-și mâinile să cadă pe lângă corp. Yu a oftat zgomotos închizându-și ochii, pe urmă s-a întors cu spatele.

— Ridică-te. ~ Yu

L-am ascultat, ridicându-mă rapid. Hainele îmi erau murdare de praf și pământ de la cât mă trântise și târâse pe jos. Aveam mici răni pe brațe, iar pe față eram plin de noroi.
O liniște profundă s-a lăsat peste noi, niciunul dintre noi intenționând să scoată vreun sunet.
Privirea mi-a căzut în pământ încă odată.
Eram prins în gândurile mele și nu mă puteam concentra la nimic.

— Ce este atât de grav încât să-ți distragă atenția de la antrenament? Am pretenții de la tine, Oliver. ~ Yu

Mi-am ridicat privirea uitându-mă la el. Încă stând cu spatele, mi-a pus acea întrebare.

— Anto și organizația... Ceva s-a întâmplat mai mult ca sigur, iar acum îmi poartă costumul și masca. Și nu înțeleg de ce nu l-a oprit nimeni. Sau de ce nu s-au luat măsuri. Sau... ~ Oliver

— Oliver. ~ Yu

Mă întrerupse Yu, întoarcându-se cu fața către mine. S-a uitat în ochii mei, ducându-și mâinile la spate.

— Orice s-ar fi putut întâmpla, nu contează acum. Momentan, trebuie să te axezi pe deblocarea puterilor tale. În plus, dacă ceva grav chiar s-a întâmplat, vei avea nevoie de puteri ca să remediezi situația. ~ Yu

L-am ascultat fără a scoate un cuvânt și fără a face vreo mișcare. Nu l-am întrerupt până în momentul în care a terminat. Ulterior, am aprobat dând din cap, uitându-mă în gol.

— Da... Ai dreptate. ~ Oliver

— Așa că revino-ți, concentrează-te la antrenamente și nu te mai gândi la nimic altceva în afară de puterile tale. Știi bine că psihicul are un rol foarte important. ~ Yu

Nu am putut spune nimic, așa că am dat din cap, aprobând încă odată.
.
.
.
.
.

.
.
.
Va urma...
.
.
.