Viciul meu ( needitata )

XXIX

  — Arăți ca naiba, murmur în timp ce-mi așez geanta pe scaun și încep să adun cărțile de pe jos.

  — Și tu arăți foarte ispititor, spune scanându-mă din cap până-n picioare.

  — Încetează, i-o tai eu când constat ca vrea să mă încolțească, să clachez și să îi fac pe plac.

  — Nici măcar n-am început roșcat-o, spune în timp ce se lasă pe spate pe patul meu.

  — Vreau să pleci, mă răstesc la el.

  — Nu mai fi așa repezita, oftează acoperindu-și ochii cu palma.

  — Nu sunt repezita, sar eu imediat să-l contrazic.

  — Sigur, murmura ridicându-se din pat.

  — Noi doi am terminat-o din momentul ce am aflat ca ma minți, spun nemiscandu-mă de lângă ușă.

  — Adevărul doare uneori, murmura pășind spre mine.

  — Ești la fel ca tatăl meu! M-ați folosit și manipulat amândoi, simt cum ochii mă înțeapă când rostesc ultima propoezitie, dar nu dau înapoi. N-ar fi putut fi niciodată ceva între noi, ai fost doar o distracție de moment, i-o tai cu acid apoi înghit în sec realizând ce am scos pe gură.

  — Chiar așa? murmura pășind spre mine încet

  Ochii lui sclipesc, iar chipul lui nu lasă nimic de descoperit, e o stâncă.

  — Nu te apropia, spun pășind în spate până mă lipesc de perete.

  Acum chiar am un sentiment de deja-vu.

  — Spui ca am fost doar o distractie?

Ajunge in fața mea, fiind la cativa centimetri de mine. Imi apuca o șuviță de păr, pe care o învârte între degete. Cu cealaltă mâna se sprijină de perete. Statura sa îl face să pară un prădător gata să își omoare prada, adică eu. Mă simt captivă intr-o cușcă din care aș putea fugi dacă aș încerca din răsputeri. Însă ceva din mine e închis și legat cu lacătul, iar cheia el o deține.

  — Ți-a mâncat pisica limba, prințesă? spune atingându-mi nasul de parcă aș fi un copil mic. Din păcate pentru mine, nu am seara liberă așa ca ar trebui să trecem la afaceri numaidecât, murmura lângă urechea mea lipindu-si fruntea de perete câteva secunde, stăm amândoi în liniște până când el scoate niște cuvinte pe gură. Îmi cer scuze, spune lipindu-si buzele de maxilarul meu. Am considerat ca moartea ar inseamna milă, iar el cu siguranță nu merita asta... ai fost victimă colaterală în povestea mea, murmura plasându-mi un alt sărut pe gât.

  — Maverick...

   Este cumva sincer? Vocea lui tremură, nu este plină de încredere și răceala cum e de obicei. Vorbește lent și suav, trimițându-mi fiori prin tot corpul.
  Îl împing cu palmele pe piept încât să ridice capul să îl pot privi. Regret ca am făcut asta, contactul vizual fiind ca un pumn în stomac pentru mine. Are ochii înlăcrimați, fața palidă și buzele crăpate. Niciodată nu l-am văzut în halul ăsta. Îi ating obrazul cu palma constatând ca e fierbinte.

— Arăți ca naiba și arzi, mă răstesc la el atingându-i fruntea cu dosul palmei.

  Râde... chiar râde. Râsul lui e sincer, colțurile gurii fiindu-i ridicate, dantura perfectă la iveală. Îmi las mâna sa pice înapoi pe pieptul său și mă uit confuză la el.

  — N-ar trebui să îți faci griji pentru cineva ca mine, mi-o taie rapid, oprindu-se din a rade.

  — Sunt un cetățean remarcabil. Aș fi o persoană rea dacă te-aș da afară când arăți așa. Și tu m-ai îngrijit când... știi tu, murmur apoi îl împing puțin cu palmele încât să scap din locul în care mă încolțise.

  — Am nevoie de ajutorul tău, mi-o taie în timp ce mă îndrept spre micuța bucătărie pe care o avem în colțul camerei care are o dimensiune de 50 metrii pătrați.

  — Spune, murmur pornind plina și punând apa la încălzit. Ai mâncat?

  — Nu.

  — Tu chiar n-ai simțul supraviețuirii, oftez îndreptându-mă spre frigider.

  — Mâncarea a fost ultimul meu gând pe ziua asta, spune așezându-se la masă sprijinindu-și coatele de ea.

  — De ce ai venit aici?

  Scot trei ouă din frigider, cașcaval, bacon și le pun lângă plită. Pornesc focul, apoi las tigaia cu uleiul la încins. Îi arunc o privire în timp ce amestec ouăle cu niște sare.

  — Nu știu cum mănânci tu omleta, dar te poți mulțumi cu atât momentan, murmur. Tu ai nevoie de o supă.

   Își sprijină capul în palme câteva secundă, însă îi pot simții ochii urmărindu-mi fiecare mișcare. Oare crede ca o să-i pun otravă în mâncare? Pregătesc omleta rapid, apoi îi pun și ceaiul cald alături de el, bine ca am pregătit apa cat pentru două căni, voi bea și eu.

  — Poftă bună, spun așezându-i farfuria în față.

  — Multumesc!

  Mănâncă în tăcere, privind în gol uneori. Oare ce se întâmplă în mintea lui? Pare un bărbat tare organizat, însă, acolo sus cred ca e o tornadă. Nu trebuia să îi dau șansa asta. M-am lăsat cumva manipulată de sinceritatea lui? Trebuia să îl gonesc afară cu un papuc, nu să îi fac omletă și ceai. Amira.. ești așa o fraiera.

  — Acum.. spune-mi de ce esti aici.

  — O sa fiu sincer cu tine, Amira, spune facand o pauză accentuându-mi numele. Cred ca e momentul să dau cărțile pe față. Vreau să îl prind pe ucigașul parintilor mei, spune sec, vechiul el revenind la iveală, fiind iar o statuie.

  — Părinții tăi au fost uciși, spun mai mult pentru mine. Mio Dio, îmi pare rău, întind mâna să o ating pe a lui însă nu primesc nici un răspuns înapoi al afectivității mele.

  — Acum 13 ani, au fost uciși în casa noastră de vacanță, în Anglia, continuă să povestească nemișcându-se, rupând contactul vizual, privind spre perete. Aveam 11 ani, dar îmi amintesc de parcă s-a întâmplat ieri. Ucigașul lor s-a folosit de o organizație fantomă să îi omoare ca să nu-și murdărească mâinile, spune făcând o pauză aruncându-mi o privire. Vreau sa-mi promiți ca indiferent ce decizi sa faci după, nu vei spune nimănui ce-ți povestesc, Amira, vocea lui a devenit foarte serioasă, iar ochii ii sclipesc privindu-i pe ai mei.

  — Promit, murmur strangandu-i mâna în a mea.

  — Mi-am privit mama strangulata în fața ochilor mei, spune conștientizându-mi mâna și strângând încet încât să nu retrăieasca amintirile privind spre masă, asigurându-se ca nu e acolo din nou. Când am crezut ca vei muri, parcă o vedeam pe ea cum îi disparea lumina din ochi. Mama a fost o femeie cu suflet bun, frumoasă și amuzantă, chiar nu știu ce a văzut la tata, rade puțin ridicându-și privirea spre a mea. Mi-am jurat ca îi voi răzbuna, trăiesc cu gândul ăsta de la 11 ani, spune, iar în ochii săi îi pot vedea speranța când mă privesc.

  — O să fac orice îmi stă în putere să te ajut, îl mângâi pe braț alene.

  — Au fost uciși de unchiul tău, Alfredo..