The Time Machine -Finalizat-

Capitolul 22- Timpul

Știţi vorba aia, cum că timpul are mereu o cale frumoasă de a arăta cine și ce contează cu adevărat?

Ei bine în momentul de faţă, văzându-l pe Jason atât de încordat și dezamăgit de viitorul cu mine împreună cu Stefan, am realizat că acolo undeva, în interiorul lui, există o șansă ca el să nu se fi prefăcut în tot acest timp; și el chiar să ţină la mine.

-Ești în regulă? Îl întreb eu șușotind pe Jason,poziţionându-mi mâna pe braţul său.

Însă nici un răspuns.
Stătea pur și simplu blocat,privind în gol, tresărind în momentul în care l-am atins.

-Haide..Cred că ar trebuii să mergem. Zic eu făcând un pas în spate, încă ţinându-l de braţ.

-Da...Cred că ar trebuii. Îmi răspunde el cu ochii sticloși, făcându-mă să schiţez un mic zâmbet strâmb,care nu sunt sigură dacă exprima ceva mai mult decât regret.

Da. Îmi părea rău pentru Jason fiindcă îl vedeam atât de vulnerabil ,chiar îmi părea.

Drumul până la hotel a fost unul al naibii de tăcut,ceea ce era ceva total anormal pentru Jason, băiatul care mereu avea ceva de zis sau de comentat.
Dar chiar și așa, tot nu am avut curajul să rup tăcerea.
L-am lăsat să mediteze și să-și pună gândurile în ordine, fiindcă de altfel fix același lucru îl făceam și eu momentan.

Nu am scos nici o vorbă,nici unul dintre noi până nu ne-am văzut ajunși înapoi în cameră.
Și probabil nici nu s-ar fi schimbat nimic în privinţa asta dacă nu m-aș fi hotărât să fiu eu prima care face primul pas de data asta .
Ceea ce era total necaracteristic mie.
Dar trebuia să încerc măcar.

-Îmi pare rău. Zic eu de îndată ce am închis ușa în urma mea,făcându-l să își întoarcă rapid privirea asupra mea.

-De ce?

-Pentru că am fost răutăcioasă și prea încăpăţânată ca să accept adevărul. Îmi pare rău. Spun eu dându-mi jos ochelarii și șapca cea nouă de pe cap.

-Tes..

-Lasă-mă să termin, te rog până nu-mi dispare tot curajul. De când s-a întâmplat toată chestia asta cu blocatul în timp, am crezut mereu că râzi de mine fiindcă ești plictisit și nu ai ce face. Însă azi cu faza de la local, am realizat că...poate este posibil să mă înșel. Adică ce tot vorbesc aici? Cred că am luat-o razna,scuze. Vreau să zic că tu nu ai cum să fi îndrăgostit de mine..Nu știu ce m-a apucat. Spun eu râzând fals, în timp ce mi-am încrucișat braţele la piept.

-Da,Tessa. Sunt. Îmi răspunde el schiţând un mic zâmbet, evitându-mi total privirea. Sunt un pămpălău și un fraier, și fix așa am reacţionat astăzi. Pentru prima oară după mult timp te-am văzut fericită alături de Stefan, ceea ce înseamnă că în sfârșit am renunţat și ai scăpat de mine. Fiindcă să fim sinceri. Viaţa ta fără mine este mult mai bună și mai reușită, adică doar ai văzut și tu.

-Jason, termină cu prostiile. Aia nu eram eu,bine? Eu sunt chiar aici stând în faţa ta,iar ce s-a întâmplat mai devreme a fost doar un clișeu,ok?

-Posibil . Însă acesta o să fie viitorul,Tessa. Un viitor în care eu nu o să fiu lângă tine. Îmi spune el cu o voce joasă, așezându-se în fund pe marginea patului.

-Ai luat-o complet razna;și știi de ce? Fiindcă eu nu-mi pot imagina viaţa mea fără tine. Chiar dacă ești încă un idiot tot nu pot să te îndepărtez. Spun eu așezându-mă pe pat lângă el,făcându-l pe Jason să schiţeze un mic zâmbet.

-La naiba..De ce trebuie ca mereu tu să fi acea Tessa care îmi mișună non stop prin cap? Mă întreabă el în timp ce eu am chicotit scurt .

-Pentru că altfel tu nu ai mai fi acest nou Jason care este gelos și de care cred că...