The Time Machine -Finalizat-

Capitolul 2- True friends

***

Am parcat masina noastra cea rosie in fata casei,si am coborat molesita din ea,trantind cu putere usa care scartia asurzitor.. 

Ne-am indreptat impreuna spre intrarea in casa lasand briza de vara sa ne fluture podoaba capilara in toate partiile.

De indata ce am intrat,m-am descaltat si m-am indreptat spre bucatarie unde mama scotea din plase cumparaturile facute de ea astazi.

-Si ce planuri ai pentru azi scumpo?

-Pai,ma voi intalnii cu fetele la cafenea mai tarziu. Am zis eu ajutand-o scotand din plasa painea,si asezand-o frumos in sertar unde ii era locul.

-Tessa,pana pregatesc eu masa,il poti chema pe tatal tau?M-a intrebat mama in timp ce a aprins flacara aragazului.

-Sigur. Am zis eu indreptandu-ma spre camera de la subsol unde tata avea asa-zisul laborator de inventii,unde il gaseam mereu.

De cand m-am imbolnavit eu,data a inceput sa ii acorde mai multa atentie muncii sale,sperand ca astfel ne vom revenii si noi castigand niste bani; insa pentru asta trebuiau ca inventiile lui tata sa functioneze si asta se intampla destul de rar.

Am deschis usa care ducea la subsol si am coborat cu grija scariile care scoteau un zgomot infiorator. Imi aduca aminte ca atunci cand eram mica foarte rar coboram aici fiindca eu credeam ca se afla fantome datorita intunericului si al zgomotului scariilor.

-Buna tata! Am zis eu intr-un final cand am pasit pe ultima treapta "bantuita" . Lumina din aceasta camaruta era data de un neon ale carui raze erau orbitoare.

Tata statea pe un scaunel la o masuta de fier si mesterea la o masinarie de marimea unei palme,care semana izbitor de mult cu un ceas de moda veche.

-Oh,buna scumpo! Nu te-am observat. A zis el inca sorbind din priviri micuta masinarie. 

-Ce lucrezi acolo? L-am intrebat eu,aporpiindu-ma de masa la care statea.

-O alta inventie.. A zis tata scurt cu un gram de speranta in voce.

-Si..Despre ce este vorba?

-Sti ca nu iti pot spune scumpo... Daca va functiona cu siguranta vei afla. A zis tata asezand micuta masinarie pe un sertar acoperind-o cu o batista mica alba.

-Niciodata nu spui nimic despre inventiile tale...Am zis eu intreptandu-ma din nou spre acele scari oribile.

Imediat ce am urcat ,m-am indreptat spre bucatarie unde se afla mama cu masa aproape gata.

-Pofta Buna,insa eu trebuie sa plec. Am zis eu incaltandu-ma cu conversii mei de culoare alba.

-Deja? Dar numai ce te-ai intors de la psiholog.. Nu imi povestesti si mie cum a fost? A adaugat tata asezandu-se la masa.

-Trebuie sa ma intalnesc cu fetele,iti povestesc cand ma intorc. Am zis eu punandu-mi geanta pe umar.

-Si masa?Nu iti este foame? A zis mama asezand farfuriile.

-Nu! I-am raspuns eu iesind afara pe usa,lasand razele soarelui de August sa imi atinga pielea.

Am pornit usor la drum spre cafenea gandindu-ma ce tocmai i-am zis psiholoagei mele in urma cu o ora..

Nu imi place sa ma destainui oameniilor cu lucrurile care m-au marcat.. Este ca si cand pieptul meu ar fi stapuns de o sageata,si cineva ar presa-o incercand sa o miste de acolo. Este adevarat ca este posibil intr-un fel sau altul ca sageata sa fie scoasa la un moment dat, dar pana atunci gaura produsa de ea va continua sa sangereze,si durerea sa isi faca prezenta.. Asa este si in cazul meu,daca deschid subiectul despre ce mi s-a intamplat mie in urma cu doi ani rana va incepe sa se deschida din nou si sa sangereze din ce in ce mai tare pana cand intr-un final voi inceta sa mai traiesc acele momente atunci cand povestesc,dar asta va fi greu....