The Time Machine -Finalizat-

Capitolul 29-Acum haide să ne întoarcem acasă

Îl privesc cum se depărtează tot mai mult de mine, ieșind din cameră de hotel fără ca măcar să mă mai privească măcar odată.

Privesc cu nedumerire mașinăria timpului care arăta ca un ceas de modă veche, și care se afla acum în mâinile mele tremurânde.

Inima îmi bătea atât de tare încât aveam impresia că mai avea puţin până să îmi sară afară din piept.

Nu puteam să-l pierd.
Nu puteam să-l las să plece, chiar dacă în momentul de faţă nu-mi doream nimic altceva decât să fiu singură, plângându-mi de milă.
Însă nu se putea termina așa.
Nu o puteam termina noi doi așa; cu atât mai puţin cât amândoi am reacţionat iraţional fiind conduși de uraganul de sentimente amestecate care ne-a tot apărut în cale în ultimele zile.

Așa că am lăsat ceasul pe noptiera de lângă pat și m-am îndreptat aproape alergând spre ușă, mergând după el.

Mă uit în stânga și în dreapta pe coridor în speranţa că îl voi zării și îi voi putea spune că îmi pare rău și că nu am vorbit serios mai devreme; însă degeaba..El nu era nicăieri.

A plecat. Jason chiar a plecat.

Alerg pe scări până la parter -din cauza faptului că liftul era ocupat- căutându-l cu disperare din priviri pe băiatul care mi-a dat viaţa peste cap.

-Hei..L-aţi văzut cumva pe băiatul șaten cu care am venit la hotel? Îl întreb pe recepţioner, făcându-l să mă măsoare din priviri.

-Probleme în paradis?

-Huh..Să zicem..Însă l-aţi văzut?? Repet eu nerăbdătoare, bătând cu degetele în pupitru.

-Da.. A ieșit mai devreme afară așteptând un taxi.. Îmi spune gesticulând cu mâna spre ieșire, în timp ce eu i-am mulţumit și am început să alerg din nou,de data aceasta spre ieșirea din hotel .

Afară ploua torenţial, astfel strada fiind aproape pustie.
Însă în singurătatea asta se afla o persoană ţinându-și mâinile în buzunar și privind trist astfaltul.
Hainele îi erau ude leoarcă, iar părul său care mereu trebuia să arate perfect era acum pleoștit de cap, căzându-i picuri de apă din el.
Nu arăta nici pe departe ca Jason băiatul acesta care aștepta ca o umbră în tăcere ceva. Arăta mai degrabă ca o fiinţă pierdută și neajutorată,lipsită de speranţă.
Cum eram și eu de altfel.

-Jason! Strig eu în momentul în care am coborât cele trei trepte ale hotelului, astfel stropii reci de ploaie izbindu-se de de mine .

Se întoarce nedumerit, privindu-mă, în timp ce eu am schiţat un mic zâmbet.

-Tess,ce cauţi aici? O să răcești! Exclamă el, făcându-mă să chicotesc scurt de îndată ce am ajuns faţă-n faţă.

-Vorbește băiatul care este un leoarcă..Zic eu sarcastică făcându-l să schiţeze un mic zâmbet. Însă stai că ne abatem de la subiect..Jason am greșit,ok? Am încercat să arunc tot gunoiul din viaţa mea la tine în curte fiindcă îmi era mult prea frică să-mi recunosc greșelile și să admit adevărul. Eu am fost cea lașă în toată situaţia asta, și dând vina pe tine pentru tot ce mi s-a întâmplat a fost pentru a încerca să maschez cumva adevărul și realitatea în care sunt o grenadă care distruge absolut tot ce atinge. Însă îmi pare rău. Nu am spus din suflet tot ce am zis mai devreme, fiindcă sincer nu știu cum ar fi fost viaţa mea fără o "pacoste" ca tine . Zic eu rapid rămănând aproape fără aer la cât de repede am vorbit, în momentul în care Jason și-a lipit buzele de ale mele fără să mai zică ceva, astfel având parte pentru prima oară în viaţa mea de "râvnitul" sărut în ploaie , despre care toţi vorbesc cu atâta entuziasm.

-Să înţeleg că ăsta a fost un da? Întreb eu mușcându-mi buza inferioară emoţionată, făcându-l să facă o mică grimașă.

-Da. Acum haide să ne întoarcem acasă, fiindcă avem multe lucruri pe care trebuie să le schimbăm; mai multe decât hainele astea ude din cauza cărora mâine o să ne trezim cu o răceală groaznică. Îmi spune el îmbrăţișându-mă strâns preţ de câteva secunde.

-Mâine o să fim acasă și o să o luăm cu totul de la capăt , așa că ce mai contează dacă o să ne pricopsim și cu puţină răceală? Spun eu zâmbind fericită, uitând preţ de câteva clipe de absolut tot ce se întâmpla în jurul nostru; având în cap un singur lucru.. La sfârșitul acestei zile o să fiu din nou acasă. O să pot schimba totul și o s-o luăm de la capăt, creându-ne un nou început.

------------------------------------------------------------.
Sooo...3 capitole in doua zile.
Da , si eu sunt socata :))

Insa cum afara e o vreme atat de urata, si ma plictiseam prea tare am zis sa va mai fac o surpriza si sa postez pen-ultimul capitol al cartii.

Gata, promit ca ultimul capitol va venii vinerea viitoare :))

Sper ca v-am facut o surpriza placuta si v-a placut acest capitol care este destul de scurt.

Nu uitati de steluta+ comm cu parerea voastra :3

Va pup si ne revedem vineri cu marele final.

Pana atunci va doresc o saptamana frumoasa plina cu reusite :*

Enjoyyy !!!