The Time Machine -Finalizat-

Capitolul 30-Finalul

Trecuseră câteva minute de când stăteam amândoi, ţinându-ne de mână în ploaie; simţind în sfârșit acea liniște interioară care mi-a lipsit în ultimul timp.
Pentru un moment, am uitat de viitorul care îmi este scris cu cerneală neagră , lăsându-mă dusă de val, și privind sub lumina felinarelor "ploaia făcută din sentimente" care uda pământul.

Stropii de ploaie ne-au îngreunat amândurora hainele care erau total ude și lipite de corp, simţind astfel fiecare picătură care se lovea de mine, ca o ușurare.

-Copii, aţi face bine să intraţi înauntru dacă nu vreţi ca următoarea oprire să fie direct la spital. Auzim din depărtare vocea răgușită a unui bătrân, făcundu-ne pe amândoi să chicotim scurt în timp ce ne uitam unul la celălalt; ca mai apoi să alergăm înapoi spre intrarea în hotel, ţinându-ne de mână .

-Bună seara domnule. Îi zice Jason zâmbind bătrânului, în timp ce acesta a bombănit iritat, zicându-ne să intrâm cât mai repede în hotel.

Amândoi aveam un zâmbet tâmp pe faţă de parcă zici că venise Crăciunul.
Însă sentimentul pe care îl purtam acum în suflet era unul mai mare și mai puternic decât oricare altul.
Urma să ne întoarcem acasă și să reluăm toată relaţia dintre mine și Jason de la zero, lăsând ura aia ce o împărtășeam, deoparte.

După ce ușile liftului s-au deschis ,am pășit împreună afară , îndreptându-ne spre camera noastră de hotel.

Mă simţeam oarecum mai liniștită și ușurată ,ceea ce este puţin cam ironic având în vedere de uraganul de sentimente negative care a navălit asupra mea cu câteva zeci de minute în urmă, și care pentru o secundă m-a făcut să cred cu tărie că am pierdut totul.
Însă cumva..În momentul în care Jason mi-a înmânat micuţa mașinărie a timpului pe care a zis că a încercat să o repare în fiecare seară de când am ajuns aici și într-un final a și reușit lucrul ăsta, m-a făcut să mă simt într-un fel vinovată pentru cuvintele urâte pe care i le-am aruncat în faţă, și m-a făcut să îmi recapăt speranţa pe care o pierdusem în legătură cu întorsul acasă .
Însă în sfârșit, după toată călătoria asta agitată și ciudată, a venit clipa să ne întoarcem .

De abia aștept să îi îmbrăţișez pe ai mei, și să-i spun tatei cât de mândră sunt de realizările lui în domeniul știinţific, care într-un final se pare că nu au fost deprisos.

-Vrei să te mai schimbi? Să te odihnești puţin, înainte de știi tu..să ne intoarcem? Mă întreabă Jason încercând să își aranjeze părul, în timp ce eu am din cap în semn de negaţie, luând mașinăria timpului în mână .

-Nu..Am așteptat mult prea mult clipa asta, ca tocmai acum să mai pierdem timpul. Spun eu ridicând clapeta "ceasului", în timp ce Jason s-a poziţionat în faţa mea.

-Oare cât timp am lipsit?

-Săptămâni..cred. Sper doar să nu ne fi dat în căutare naţională. Spun eu schiţând un mic zâmbet fals, în timp ce Jason a pufăit scurt.

-A fost amuzant..până la un punct. Însă chiar mi-a lipsit viaţa de acasă .

-Huh..Și mie..Însă acum ne vom întoarce..Sper.

-Deci ..Cine face onorurile? Întrabă Jason în timp ce eu i-am înmânat mașinăria timpului..Să înţeleg că eu .

-Păi ești cam singurul care știe cum funcţionează. Zic eu în timp ce Jason a învârtit cu mâinile tremurânde acele de ceas, ca mai apoi să îmi facă semn să îmi pun și eu mâna peste mașinăria timpului.

-Ești gata? Mă întreabă el, făcându-mă să dau din cap în semn de afirmaţie, urmând apoi să tragem amândoi de ceas în direcţii diferite, până ce am simţit acel aer rece care mă înfiora.

Închide preţ de câteva secunde ochii,simţindu-mă ca într-o tornadă ciudată; ca mai apoi vântul și toată ciudăţenia aia să dispară, făcându-ne pe amândoi să deschidem ochii.

Ne aflam în subsolu casei mele, unde se afla laboratorul tatei.
Niciunul nu mai era îmbrăcat în hainele acelea negre și ude; ci amândoi purtam acum aceleași haine cu care eram îmbrăcaţi când am călătorit pentr prima dată în timp.

-Am reușit? Îl întreb eu pe Jason emoţionată, strângându-l cu putere în braţe .

-Cred că da. Îmi spune el zâmbind, în momentul în care am auzit ușa deschizându-se.

-Jason Steward, dacă în momentul ăsta nu îţi ceri scuze faţă de Tessa și nu îngropaţi acum securea războiului, jur că nu știu ce o să vă fac amândurora! Îi aud vocea ridicată a lui Emily, făcându-ne să ne întoarcem amândoi pe vârfuri cu faţa spre prietena mea cea mai bună, care se holba de-a dreptul șocată la mâinile noastre împreunate .

-Dumnezeule,ne-am întors fix în momentul de unde am plecat! Exclamă Jason lipindu-și entuziasmat buzele de ale mele. Te iubesc,Tess. Șoptește el strângându-mă și mai tare în braţe, în timp ce Emily a tușit scurt.

-Heii ! Ce naiba se întâmplă aici? Adică acum două minute mai aveaţi puţin sus și vă scoteaţi ochii și acum vă sărutaţi fără jenă în faţa mea? Am nevoie urgent de niște răspunsuri la întrebări ciudaţiilor, până nu o să mă internaţi la spitalul de nebuni..Așa că..Ce se întâmplă? Ne întreabă Em încrucișându-și braţele la piept , în timp ce eu și Jason am chicotit scurt.

Poveste lungă Em..Poveste lungă.

The End

------------------------------------------------------------
Pam-pam.

Dumnezeule am ajuns la finalul lui TTM ;(

Sper ca v-a placut cartea si ca o sa continuati sa cititi si partea a 2 a a cartii intitulata "Stay" pe care o puteti gasii acum pe Wattpad :*

Nu uitati sa aruncati o privire si peste nota autorului, si bineinteles nu uitati sa lasati o steluta si un comentariu cu parerea voastra la aceasta carte.

Va pup si va multumesc pentru tot !

Ne vedem la Stay !! :* :* :*

Enjoy my dears:3