The Time Machine -Finalizat-

Capitolul 25- Everything is lost

Tessa's pov.

Următoarele două zile mi le-am petrecut în camera de hotel,bocind toată ziua.
Nici cu Jason nu m-am simţit în stare să vorbesc , chiar dacă el a stat douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru lângă mine oftând adesea, eu una tot nu am reușit să ies din starea aia de melancolie combinată cu durere în care mă aflam .
Priveam non stop tavanul amintindu-mi tot felul de lucruri nu tocmai plăcute din umila mea viaţă, care mă făceau să intru într-o stare și mai proastă decât cea în care mă aflam deja; dar sincer..Nici nu puteam să opresc lucrul ăsta ,fiindcă creierul meu derula încontinuu amintiri fără să mă întrebe și pe mine dacă vreau sau nu să le văd. Pur și simplu o făcea .
Parcă încercând să mă tortureze și să mă aducă într-o stare mai proastă decât eram deja.
Și reușea. În fiecare secundă.

Stăteam în faţa oglinzii ce se afla într-un colţ al camerei, privindu-mă cu mâinile tremurânde cum îmi aranjam rochia cu care eram îmbrăcată.

În dimineaţa asta când Jason m-a întrebat pentru a mia oară dacă poate face ceva pentru mine, eu i-am răspuns cu o voce răgușită pe care nu o recunoșteam ca a fi a mea, să se ducă la magazinul de lângă motel și să cumpere niște haine negre.
Astăzi era ziua în care cu toţii urmau să o conducă pe Tessa din viitor spre ultimul drum.
Și știu că poate sună cam ciudat și sadic lucrul ăsta,însă practic era înmormântarea mea. Trebuia să fiu și eu acolo.

Mă mai uit odată în oglindă la rochia neagră din dantelă care îmi venea până la genunchi, în timp ce îmi împleteam părul meu lung într-o pleată nereușită într-o parte.
Îmi mut privirea asupra lui Jason în momentul în care îl aud tușind scurt,privindu-l.
Era îmbrăcat într-o pereche de blugi negrii, cămașă de aceași culoare și pantofi.
Nu mă așteptam să îl văd vreodată îmbrăcat așa, dar totuși acum era.
Cu ochii roșii care păreau a fi injectaţi din cauza nopţilor nedormite m-a privir preţ de câteva secunde ca mai apoi să își deschidă braţele în momentul în care eu m-am apropiat de el cu pași repezi,îmbrăţișându-l.

-Ești sigură că vrei să facem asta? Mă întreabă el cu o voce tremurândă, în timp ce eu am dat încet din cap în semn de da.

Mă prinde cu ambele mâini de obraji,ridicându-mi ușor capul ,ca imediat după să plaseze un mic pupic pe fruntea mea,în timp ce din nou, fără să vreau, o lacrimă fierbinte mi-a invadat obrazul.

Ne punem și eu și Jason ochelarii de soare la ochii, și pălăriile neagre pe cap,ca mai apoi să ieșim cu pași mărunţi din camera de hotel.

Coborâm cu liftul până la parter, zărind la  intrarea în hotel că se afla un taxiu care ne aștepta.
Îl iau pe Jason de mână până la acesta, urmând apoi să urcăm amândoi în mașinuţa portocalie.

- Pe Madison Street,vă rog. Zice Jason de îndată ce s-a urcat în spate  cu mine, făcându-l astfel pe șofer să dea încet din cap, oftând scurt.

-Mergeţi la înmormântarea acelei fete? Ne întreabă el trăgând de nas, în timp ce Jason l-a aprobat încet, strângându-mă și mai tare de mână .

- Este trist,știţi..cum florile proaspăt înflorite își pierd toate petalele în accidente simple. Adaugă șoferul în momentul în care am ajuns la destinaţie, după câteva zeci de minute bune de tăcere.

-Știm. Îi răspund eu trăgând adânc aer în piept în timp ce am coborât din mașină.

Astfel în faţa mea ivindu-se imensul cimitir 'Saint Marie ',care era la fel de mare ca numeroasele povești de viaţă ale oameniilor sărmani ce se aflau acum aici.

După câteva clipe de meditaţii, îmi fac curaj și intru pe imensa poarta din marmură albă, mergând pe alee până la locul unde zeci de oameni se strânseseră.

Familie,prieteni,vecini,colegi, profesori și chiar și "inamici" dacă pot spune așa, se aflau astăzi aici, toţi îmbrăcaţi în aceași culoare monotonă și lipsită de viaţă,ca și locul ăsta de altfel.

Înaintez prin mulţime alături de Jason, până în momentul în care am reușit să îi zăresc pe mama și pe tata plângând unul în braţele celuilalt lângă un sicriu alb unde se afla o fată cu multe răni pe faţă și pe mâini, cu pielea albă și ochii închiși, având pe piept mai mulţi trandafiri, însă pe care nu puteam să o asociez cu mine din nici o privinţă.
Chiar dacă de-a lungul vieţii mereu am fost conștientă că odată și odată tot va venii momentul ăsta pentru fiecare dintre noi, acum însă privind atmosfera de aici și tot ce se întâmplă în jur, îmi era greu ca într-un fel anume să asociez toate astea cu persoana mea care nu avea tocmai acum ce să caute în locul ăla.

Nu se putea termina totul așa tocmai acum când ajunsesem într-un fel sau altul în punctul culminant al vieţii.
Nu se putea ca ăsta să fie deznodământul meu.

Îl zăresc pe Jason din viitor cum se distanţează de mulţime,apropiindu-se astfel și el cu lacrimi în ochi și cu un trandafir în mână de sicriu, reușind să aud doar un " mai devreme" zis de el.
Atunci Jason,adevăratul Jason care se afla lângă mine s-a încordat din nou încleștându-și pumnii ,în timp ce i-am putut zării obrazul lucind din cauza lacrimilor.
Mi-am poziţionat mâna pe antebraţul său făcându-l să tresare și să mă tragă din nou în braţe atunci când preotul a terminat slujba, sicriul fusese acoperit și gata să fie lăsat jos în groapă.
Toată lumea s-a apropiat de groapă avânnd în pumn pământ pe care mai apoi unul câte unul l-a aruncat peste sicriu ,astfel încercând să îl îngroape acolo cu totul.

Îmi întorc privirea într-o parte,nemaiputând să privesc scena ce se desfășura acum în faţa mea, în timp ce Jason și-a dat ochelarii jos de la ochi , profitând de neatenţia oameniilor ; acoperindu-și faţa cu palmele preţ de câteva secunde, ca mai apoi să mă aţintească din nou cu privirea.

-Îmi pare rău Tess..Este doar vina mea.Zice el cu amărăciune,având încă ochii roșii de la plâns.

-Și mie Jason..Însă nu este vina ta. Tu nu ai făcut nimic.

-Ba da este. Din vina mea ai murit în viitor,Tess. Zice el cu sinceritate și cu un glas pierdut, în timp ce eu am simţit cum pentru a nu știu câta oară în ultimele zile inima mi s-a oprit din nou în loc .

-Asta e doar o glumă proastă, nu? Îl întreb eu sperând din tot sufletul să îmi răspundă la întrebare pe placul meu.

-Chiar mi-aș fi dorit să fie așa..Însă din păcate nu este .

----------------------------------------------------------
Pam-pam.

Nu stiu cat de reusit a iesit capitolul acesta care din nou este foarte scurt, insa sincer nu am putut sa mai maresc actiunea si descrierea cand era vorba de asa o tema.

Si sincer cred ca nici voi nu ati fi vrut sa auziti mai multe detalii despre subiectul asta.

Oricum, va anunt ca urmatorul capitol o sa fie din perspectiva lui Jason , care va contine si un flashback despre partea lui de vina in toata intamplarea asta.

Nu uitati ca mai sunt doar 5 capitole din TTM :3

Va pup si me revedem curand cu next.

Enjoyy !!