Memoria unei inimi

I - Un ajutor bine-venit

"Nimic nu ne face mai necesari în lume ca iubirea ce-o avem pentru semenii noștri.” Johann Wolfgang von Goethe

***

INDIFERENȚA= starea, atitudinea celui indiferent; lipsă de interes față de cineva sau ceva; nepăsare, impasibilitate, insensibilitate, răceală apatie.

Aceasta este explicația cuvântului „indiferența", pe care o găsim în dex. Citind-o nu ne afectează cu absolut nimic și nu are asupra noastră nici măcar cel mai mic impact emoțional, sunt doar niște simple cuvinte cu care ne este explicat sensul unui alt cuvânt. Nici atunci când acționăm noi înșine cu indiferență nu suntem afectați în vreun fel. Suntem atât de obișnuiți să folosim acest cuvânt cu ajutorul faptelor noastre încât a ajuns să ni se pară o normalitate. Ni se pare normal să întoarcem capul în direcția opusă fără prea multe remușcări.

Însă, totul se întoarce împotriva noastră când simțim efectul acestui cuvânt în propria inimă. Când avem nevoie de ajutor și suntem tratați cu indiferență, abia atunci realizăm cât de dure sunt faptele conduse de acest sentiment. Și totuși, în cele din urmă scăpăm din acea situație disperată și ajungem din nou să folosim acest cuvânt în acțiunile noastre săvârșite asupra semenilor. Se înalță în sufletele noastre acest sentiment și obișnuința faptelor comise din impulsurile lui, și-l păstrăm acolo cu o străduință deosebită, ajungând să-l slujim cu obediență și așa ne ucidem sufletele noi înșine și astfel ajungem să devenim prea plini de sine și să credem că avem motive întemeiate să ne purtăm cu egoism și să ne urâm unul pe celălalt.

Luna iunie, un început de vară extrem de canicular. Caniculă ce se simte și mai intens în Bucureşti, unde, într-o stație de autobuz, din sectorul trei, era o aglomeraţie de nedescris, ce se explica prin ora de vârf a unei zile din cursul săptămânii.

Printre muncitorii şi corporatiştii ce aşeptau autobuzul, pentru a se îndrepta spre casele lor, se mai afla şi un grup de cinci fete de liceu, extrem de mândre, cărora îţi era imposibil să nu le simţi prezenţa, datorită faptului că respectivele vorbeau şi râdeau foarte tare și mult, folosind din abundenţă un limbaj deformat cu termeni stâlciţi de provenienţă engleză şi nici prea decent, mai ales pentru statutul lor de domnişoare.

Cele cinci, fără nicio excepţie, purtau ţinute vestimentare în acelaşi stil ca şi vocabularul pe care îl foloseau, nu prea cuviincios, scoţând în evidenţă formele proaspăt apărute şi faptul că păstrează pasul cu moda. Părul le era vopsit în nuanţe cât mai vii, iar chipul machiat cât mai extravagant, nelipsindu-le nici accesoriile la modă, fiind un alt element prin care îşi puteau etala avuţia aparentă şi modernismul. Subiectul avut de acestea era faptul că una dintre ele, o brunetă cu șuvițe roșcate, se pare că avusese o întâlnire cu un admirator, iar celelalte o descoseau despre decurgerea acelei întâlniri. Respectiva era extrem de generoasă în detalii, informându-şi prietenele că băiatul nu o mulţumise deloc cu stilul şi prezenţa lui, luându-i în derâdere interesul pe care acesta şi-l manifestase pentru ea, chiar spunând cuvinte jignitoare la adresa bietului băiat, ce devenise subiectul lor de bârfă.

Din pricina felului lor prea tare de a vorbi şi lipsit de discreţie, celor prezenţi în stație le era cu neputinţă să nu audă conversaţia lor. Un grup de doamne şi domni, la vârsta a doua, le priveau pe cele cinci cu dezgust, întrebându-se, probabil, fiecare în gândul său; dacă aşa se poartă şi copiii lor atunci când se află în compania prietenilor. Un alt grup de trei bărbaţi, ceva mai tineri, se uitau la ele cu amuzament, ascultându-le cu interes conversaţia. Alţii, ce erau prezenţi, încercau să le ignore, întorcându-şi ochii prin alte părţi.

Sosi în staţie un autobuz, grupul de bărbaţi tineri şi alţi câţiva se urcară în respectivul autobuz. La scurt timp, veni altul și se pare că acesta era cel aşteptat de cele cinci domnişoare, deoarece se grăbiră să intre primele pe uşile autobuzului, neimportând pentru ele că a trebuit să împingă sau să calce alte persoane ce le stăteau în cale. Într-un colţ, ceva mai retras al staţiei, se aflase în tot acest timp, o doamnă însărcinată, care văzând autobuzul proaspăt sosit, se apropie dorind să urce în el. Însă, după câţiva paşi se opri brusc, ducând mâna la burtă, aplecându-se în faţă şi schimonosindu-şi chipul de o durere subită ce-i tăie respiraţia. Una dintre domnişoarele prezentate mai sus, aceeași brunetă cu șuvițe roșcate, aflându-se chiar în spatele acestei doamne, fiind destul de deranjată de faptul că a fost nevoită să o ocolească, pentru a ajunge la ușile autobuzului, îi spuse răstit: