Memoria unei inimi

III - Teama neîntemeiată și o propunere refuzată

Au trecut două săptămâni, timp în care Iolanda şi-a ţinut făgăduiala şi a vizitat-o pe noua ei prietenă, Ioana, de câte ori a găsit puţin timp liber între cursurile liceului la care era elevă, asta până ce vacanța de vară sosi, și activitățile specifice unei adolescente. Între cele două a luat naştere o prietenie cu mult mai frumoasă şi solidă decât se aşteptau ele. Au descoperit cu încântare că împărtăşesc aceeaşi pasiune profundă pentru literatură şi discutau mult pe această temă, iar pe lângă aceasta au mai observat că unele opinii şi orientări le erau identice, lucruri ce le legau şi le ofereau subiecte de discuţii interesante pentru amândouă. Iolanda era implicată, de două luni de zile, într-o relaţie cu un solist al unei trupe rock-pop, de care era foarte încântată, şi simţind că Ioana era o persoană demnă de încredere, îi povestea şi îi destăinuia evoluţia relaţiei cu mulţumirile şi îndoielile ei, plăcându-i foarte mult interesul şi răbdarea cu care aceasta o asculta. Aici a fost ajutată și de faptul că îi lipsea o astfel de prietenă, pe care să o simtă atât de aproape şi cu care să poată comunica atât de deschis, avea multe colege şi prietene de distracţie, dar niciuna nu îi oferise încrederea pe care Ioana i-a arătat-o încă de la început. Cu fratele ei, deşi erau foarte apropiaţi şi deschişi unul cu celălalt, aceasta pentru că el a vrut cu insistență ca lucrurile să stea așa între ei, comunicarea cu privire la acest subiect se desfăşura cu o anumită înfrânare provenită din faptul că făceau parte din două categorii distincte, masculin şi feminin. Doamna Olga, femeia ce fusese alături de ea de la vârsta de șase ani şi care se îngrijea de administrarea casei, era singura cu care purta aceste discuţii, dar Ioana o întrecuse în răbdare pe aceasta şi în lipsa sfaturilor multiple şi categorice, cu care Iolanda nu era întotdeauna de acord şi pe care doamna Olga i le dădea, simţindu-se îndreptăţită de vârsta şi experienţa vieţii pe care o avea. Tocmai de aceea, Iolanda o vizita pe Ioana nu doar pentru făgăduiala făcută la început sau dintr-o simplă complezenţă, ci şi pentru mulţumirea şi nevoia ei înseşi.

Ioan îşi însoţi sora de vreo două sau trei ori, în acele vizite. Stătea așezat întotdeauna pe fotoliul pe care îl ocupase și prima dată, fără să rostească prea multe cuvinte sau să intervină prea des în discuţiile celor două. Doar le privea şi le asculta cu un profund interes, delectându-se cu imaginea şi cu vorbele lor. Îi era clar că Ioana, în pofida felului ei nesociabil de a fi, avea o influență foarte bună asupra surorii lui și asta îl mulțumea.

Se întâmplă ca într-o după-amiază, când Ioli avea stabilit să-i facă o vizită Ioanei, să fie reţinută de o altă problemă şi pentru că îi promisese prietenei sale că în acea zi îi va aduce, împrumut, o carte pe care o achiziționase de curând, îşi rugă fratele să o ajute în a-şi respecta promisiunea.

Era pentru prima dată când se ducea singur, tocmai din acest motiv, acesta a fost primit de către Ioana, cu o mare surprindere când observă că a venit neînsoţit de către sora lui. O surprindere ce se dovedi a fi neplăcută, ce a fost urmată de o stare evidentă de stânjeneală. Ba chiar, părea tulburată şi speriată de sosirea lui. Deşi, în mod evident făcea eforturi să fie ospitalieră, avea un aer încurcat de parcă nu putea fi stăpână pe gesturile ei, iar prezenţa lui în mod clar îi era o corvoadă. Evita orice contact vizual, vocea îi era tremurată, iar cuvintele îi erau extrem de sărace. De obicei era foarte primitoare, însă acum purtarea ei arăta ca şi cum singurul lucru pe care şi-l dorea era plecarea lui.

Ioan i-a făcut cunoscut motivul vizitei sale, înmânându-i cartea, totodată explicându-i de ce a venit el în locul Iolandei. Ioana se apropie de el, pentru a lua cartea din mâinile sale, cu paşi temători şi se depărtă iute, având grijă să păstreze între ei o distanţă cât mai mare, sau măcar atât cât îi permitea mica sa cameră. Îi mulţumi sincer, cu un glas din care reieşea o timiditate dublată faţă de cea firească. El o privi cu ochi suspicioşi, fiind puţin contrariat de purtarea ei stranie și atât de rece şi temătoare. O întrebă, cu blândeţe şi cu un real interes, de sănătate, iar răspunsul ei a fost formulat din cel mult trei cuvinte nesigure şi tremurătoare. Ioan nu zăbovi prea mult în acea vizită, şi asta nu pentru că nu-şi dorea acest lucru, ci pentru că nu avusese altă soluţie decât să plece, din pricina atitudinii neprietenoasă a Ioanei.