Memoria unei inimi

VI- Identificarea sentimentelor

„Ferește-te de furia omului răbdător." - John Dryden

***

-Ce-i, blondino, ești șocată? Să înțeleg, că marele și respectabilul avocat Ioan Damadian nu ți-a făcut cunoscut faptul că este un bărbat însurat, nu?

Ioana nu i-a răspuns nimic acelei femei, dar se uită din nou la el, dorind parcă și cea mai mică explicație, deși știa că nu avea nicio obligație să se explice în fața ei. O privi și el cu blândețe și îi arătă prin intermediul ochilor încrederea pe care ea trebuia să o aibă în el. Apoi își aținti privirea furioasă pe femeia ce stătea în picioare lângă masa lor și îi spuse:

-Andreea, nu îndrăzni să o amesteci și pe ea în problemele noastre. Și vezi că te bagi în viața mea fără nicio invitație și îți amintesc că nu mai faci parte din ea. Așa că, te rog, să te întorci la masa ta, înainte ca această întrevedere să ia o întorsătură nu prea plăcută pentru niciunul dintre noi.

- Sunt soția ta și asta înseamnă că încă mai fac parte din viața ta, îi replică aceasta aproape țipând la el, cauza pentru care a atras atenția, asupra lor, la toți cei prezenți din acel perimetru al restaurantului.

Lipsa ei de discreție și tonul folosit l-au făcut pe Ioan să se ridice furios de pe scaun, o privi pe Andreea cu mâhnire și i se adresă cu o voce dură, în care nu mai era nicio urmă de blândețea și amabilitatea cu care se purta de obicei:

- Asta nu pentru mult timp, pentru că în curând se va finaliza divorțul și vei fi doar fosta mea soție. Și te rog, pentru a mia oară, să dispari din fața mea și chiar și din viața mea! îi ceru el cu un glas imperativ.

Dar aceasta nu luă în seamă cerința lui și nici nu încetă să-și scoată la suprafață răutatea ce o găzduia în interiorul ei.

- Să înțeleg că asta este cea pentru care m-ai părăsit și că din cauza ei vrei să divorțezi de mine? urlă femeia foarte nervoasă, arătând din nou cu dispreț spre Ioana, continuând în aceeași manieră: Dar observ că n-ați pierdut timpul deloc și că ai lăsat-o și borțoasă. Cu mine n-ai vrut să faci un copil, dar cu stricata asta ai făcut, nu? De cât timp ești încurcat cu ea?

- Andreea!!! îi pronunță Ioan numele țipând la ea destul de înverșunat, avertizând-o prin asta să înceteze cu atacurile la adresa însoțitoarei lui.

Deja situația, în care era pusă, devenise extrem de neplăcută pentru Ioana, iar acele cuvinte spuse la adresa ei i-au adus o nouă umilință, pe care, de asemenea, simțea că nu o merită. Se ridică iute de pe scaun și fără niciun cuvânt spus, se îndreptă în grabă spre ușa de la ieșire, dorind să iasă de acolo cât mai repede. Ioan, pregătindu-se să o pună la punct pe femeia ce încă îi era soție, dorind să-i spună tot ceea ce merita, a fost luat prin surprindere de plecarea ei neașteptată și nu reuși să o oprească la timp. Strigă în urma ei, dar fără niciun răspuns sau vreo reacție pozitivă. A vrut să alerge după ea, însă, după doi pași, s-a întors din drum și cu niște ochi extrem de furioși și cu gesturile care arătau aceeași furie, se postă în fața Andreei, într-un mod amenințător, iar cu o voce aspră, îi zise:

-Tu chiar nu realizezi cât de penibilă ești? Vii aici însoțită de amantul tău și tot mie îmi ceri socoteală? Dă-ți seama ce faci, Andreea, pentru că limitele mele, în ceea ce te privește, sunt întinse la maximum. Și te sfătuiesc ca data viitoare când te mai întâlnești cu mine pe stradă nici măcar să nu mai ai îndrăzneala să mă saluți, ba chiar, te rog, să întorci capul în partea opusă. Pentru că altminteri, îți jur, că vei regreta amarnic faptul că ai făcut parte din viața mea și vei ieși cu mult mai șifonată din divorțul ăsta decât meriți. Și știi foarte bine că pot face asta cu ușurință, când dreptatea este de partea mea, iar puterea și legea se află în mâinile mele. Nu risipi și ultimul gram de respect și omenie pe care le mai am pentru tine, pentru că și așa mă străduiesc destul de mult să nu acționez fără ele atunci când te am în fața mea.