Memoria unei inimi

XVI - Adusă acolo unde îi este locul

  „Oamenii supravieţuiesc nu prin grija față de ei înşişi, ci prin iubirea celorlalţi faţă de ei." - Lev Nikolaevici Tolstoi  

***

Dimineața, când Iolanda s-a trezit, a observat că în patul fratelui ei se mai afla doar ea și Junior, care dormea profund, asemenea unui îngeraș cu soarele prezent în părul lui blond și buclat, ținând strâns în brațe dinozaurul lui de pluș. Ea realiză că Ioan, probabil așa cum îi era obiceiul, s-a trezit foarte devreme și a ieșit din cameră în liniște. Pentru o clipă, își privi nepotul cum doarme și doar într-o secundă îi apăru pe față un surâs plin de încântare, se aplecă și-l sărută ușor pe frunte în timp ce-i mângâie buclele, apoi îl înveli mai bine și s-a dat jos din pat fără să facă zgomot.

În doar câteva minute, după ce s-a spălat pe față, încercând să alunge urmele plânsului excesiv din ziua precedentă, a coborât în bucătărie cu gândul să o roage pe doamna Olga să-i pregătească micul dejun, până ce ea se va schimba și aranja. Doar că planurile i-au fost date peste cap când a intrat în bucătărie și l-a văzut pe Edi așezat la masă, mâncând singur și citind relaxat unul din ziarele pe care le cumpără Petre în fiecare dimineață. În momentul intrării ei, amândoi s-au fixat cu privirea foarte uluiți de prezențele lor acolo. După clipe bune, consumate în tăcere și doar cu privirile lor, Edi, fiind primul ca și-a revenit din acea surprindere, o întrebă mirat:

- Ce cauți tu aici?

Iolanda, încă tulburată de prezența lui neașteptată, a încercat să-i răspundă:

- Eu... doar... am...

Și-a dat seama că în afară de niște bâlbâieli încâlcite nu era în stare să rostească nimic, așa că s-a oprit înainte să-și finalizeze răspunsul. Edi își arcui sprâncenele din pricina răspunsului ei nelămurit, dar realizând că din nou are puterea, ca doar prin simpla lui prezență, să o intimideze pe Iolanda cea năvalnică și impulsivă, s-a relaxat. Și după ce s-a sprijinit cu spatele de spătarul scaunului, cu un aer de stăpân suprem peste tot ceea ce mișcă în lumea asta, a îndrăznit să-și plimbe privirea plină de admirație și încântare pe corpul Iolandei, studiind cu amănunțire și fără rușine fiecare centimetru văzut. Mai ales că aceasta încă era îmbrăcată cu pijamaua în care dormise și care consta într-un tricou și o pereche de pantalonași scurți, peste care și-a pus un halat și acela foarte scurt și fără să-l lege. Ajungând cu privirea pe chipul ei, stărui mai mult acolo, pentru că-i plăceau foarte mult ochii ei verzi și somnoroși, părul nepieptănat și roșeața apărută în obraji, probabil din cauza privirilor lui lipsite de orice discreție. Imediat îi apăru pe buze un zâmbet de o mare încântare, fără să încerce vreun pic să-și camufleze acea plăcere produsă de imaginea pe care o avea în față.

Iolanda, simțind că pielea îi ia foc din pricina acelor doi ochi albaștri și seducători, care s-au plimbat fără pic de pudoare pe trupul ei, și știind că nici vestimentația sa nu-i era de mare ajutor pentru a stopa acele priviri, încercă să se acopere cât mai mult posibil cu acel halat, strângându-l pe lângă corp. După care își aminti că nici măcar nu s-a pieptănat și că probabil arată îngrozitor, astfel că își băgă mâna prin păr, străduindu-se să și-l aranjeze și să mai salveze măcar puțin din imaginea aceea neîngrijită cu care s-a afișat.

Osteneala ei i-a stârnit râsul lui Edi, care părea că savurează din plin acea dimineață, iar ea încruntându-se la el, cu un glas care voia să pară cutezător, dar de fapt semăna cu al unui iepuraș speriat, îl întrebă:

- De ce anume râzi?

- De tine, i-a răspuns el foarte direct. Probabil că dacă ai fi știut de prezența mea aici, cu siguranță n-ai fi coborât decât în clipa în care eu aș fi fost plecat, dar la fel de sigur sunt că, pentru nimic în lume, nu ți-ai fi făcut intrarea cu imaginea asta de proaspăt ieșită din pat. Și revenind la întrebarea mea, reluă Edi, după un moment de tăcere, în care Iolanda părea că încearcă să găsească o cale prin care să se evapore din fața lui, totuși, ce cauți tu aici?