Memoria unei inimi

XXX - Iubire înălțătoare

       „Dacă într-adevăr ne dorim să iubim, trebuie să învățăm să iertăm" - Maica Tereza

***

    Ioana a intrat în dormitorul ei foarte gânditoare, reflectând involuntar la discuția auzită dintre Iolanda și Edi, de asemenea la toată situația bizară în care ajunsese în ultimele zile.

     A zărit pe noptieră cele două dosare pe care le-a primit de la Ioan și pe care nu a avut niciun interes să le deschidă până în acea clipă. A luat în mână dosarul cel gros și l-a studiat un moment îndelungat, fiind extrem de mirată de cât de stufos era și de faptul că data ultimului raport primit arăta că a fost întocmit doar cu patru luni de zile înainte ca ea și Ioan să se reîntâlnească după cinci ani și jumătate. Terminând cu acesta a luat și cel de-al doilea dosar unde a găsit o mulțime de articole din presa scrisă, despre incendiul de la maternitate și despre dispariția ei misterioasă. Într-un plic separat, atașat aceluiași dosar, a găsit alte articole ce conțineau toate acele supoziții care i-au denigrat imaginea ei de mamă și de femeie. Îngrozită de monstruozitățile pe care le-a citit acolo, abia în acel moment a înțeles de unde s-au născut respingerea aprigă de la început a Iolandei și acuzațiile pe care aceasta i le-a adus indirect prin intermediul acelei povești. Se întreba cu oroare dacă și Ioan a crezut acele lucruri înfiorătoare despre ea, apoi a meditat pentru o clipă și a realizat că el niciodată nu i-a arătat că astfel de gânduri și de prezumții s-au aflat și în mintea lui.

    Nici nu mai știa cât timp a trecut de când studia cu interes cele două dosare, dar era convinsă că a trecut cel puțin o oră și jumătate. A cuprins din nou cu privirea toată acea dezordine de pe patul ei, haine împachetate sau aruncate la întâmplare și acele hârtii scoase din respectivele dosare și împrăștiate peste haine. Aceleași roiuri de gânduri neînțelese i-au acaparat mintea, iar lacrimile au început să-i umezească ochii când a simțit că obscuritatea în care a trăit în ultima perioadă a devenit și mai deranjantă. Ar fi vrut teribil de mult să-și amintească și ea de trecutul de care i-au povestit cei doi frați, ca să poată vedea realitatea întregii situații cu propriii ei ochi și să judece totul cu o claritate mai apropiată de adevăr. Cu obrajii inundați de lacrimile ce nu încetau să apară, și-a ridicat privirea în tavan și a rostit cu voce tare:

    - Of, domnule Pavel, dumneavoastră care mereu aveați pentru mine cele mai potrivite povețe în orice situație, oare ce m-ați fi sfătuit acum? Ce ar fi corect să fac? Mamă, tată, eu nu-mi amintesc de voi, chiar dacă mi-ar fi plăcut enorm să îmi pot aminti, dar voi cu siguranță vă amintiți de mine, vă rog, ajutați-mă și luminați-mă pentru că nu mai știu cum să procedez!

    Doar după un minut în urma acestui monolog și după o ultimă privire asupra acelor hârtii de pe patul său, ca și când claritatea pe care a cerut-o s-a cernut imediat peste mintea ei, Ioana și-a șters lacrimile și foarte decisă s-a îndreptat direct spre dormitorul lui Ioan, la ușa căruia a bătut de două ori, iar din pricina lipsei unui răspuns, a îndrăznit să intre și să-l strige încet. A fost evidentă dezamăgirea din sufletul ei când a văzut că încăperea era goală. Știa că la ora aceea târzie nu putea să se afle în altă parte decât la subsolul casei, înotând în piscină, astfel că s-a gândit să nu-l deranjeze și că poate să-l aștepte până se întoarce, ca să-i spună ce are de spus.

     Ioan, după ce a încercat să-și anihileze starea tensionată și furia prin înot și după ce a făcut un duș și s-a îmbrăcat cu un tricou bleumarin și o pereche de blugi, cu alte documente în mână, s-a prezentat la ușa Ioanei, foarte decis să poarte o discuție serioasă cu ea, privind situația lor și în special cea a lui Junior. A bătut și el tot de două ori, dar fără să primească vreun răspuns și cum era prea târziu ca ea să fie în camera micuțului, copilul dormind deja de mult, a coborât la parter, gândindu-se că o va găsi în grădină, așezată pe balansoar, locul în care își făcuse ea obiceiul să petreacă câteva momente în fiecare seară.