Memoria unei inimi

XXXIV - Făurirea de familii

 „Cel care își întemeiază o familie are cariera supremă. Toate celelalte cariere există cu un singur scop: acela de a susține cariera supremă." - C.S. Lewis

***

- Dar de ce trebuie să pleci din nou? Este vacanță judecătorească, iar tu chiar și în această perioadă trebuie să faci astfel de deplasări? s-a plâns Iolanda, țuguindu-și buzele și făcând pe bosumflata.

Edi o privi atent, cu ochii strălucindu-i de încântare și cu un surâs discret. Știa că aceasta îi va fi reacția când va afla de plecarea lui, că la fel ca și el nu-i făcea deloc plăcere să fie departe unul de celălalt, nici măcar o zi. Dar cu toate acestea, el încercă să o încurajeze și să nu facă amândoi o tragedie pentru două zile:

- Iubita, sunt doar două zile și vei vedea că vor trece atât de repede încât nici nu ne vom da seama.

- Vorbește în numele tău, te rog, i-a replicat Iolanda cu o bosumflare și mai accentuată, făcând-o și mai irezistibilă în ochii lui Edi, mai ales când îi auzi următoarele cuvinte: Pentru că eu voi sta singură aici și îmi voi plânge de milă, fără să pot închide un ochi toată noaptea, așa cum fac de fiecare dată când tu ești plecat. Nu înțeleg, este o consultație juridică, de ce nu o faci online, așa cum ai procedat de atâtea ori, când a fost vorba de clienții din provincie?

- Pentru că acest client a insistat că nu vrea consultația juridică online, motivând că problema pe care o are este destul de complicată.

Indiferent de argumentele și de încurajările oferite de iubitul ei, Iolanda nu se arătă prea înțelegătoare cu această plecare a lui și părea chiar supărată. Reacția ei, mai gravă decât de obicei, l-a surprins pe Edi, făcându-l să-și pună întrebarea dacă ideea lui era bună sau avea să năruie totul cu ea.

Chiar și seara, când s-au băgat amândoi în pat, Iolanda refuză cu înverșunare să lase supărarea deoparte și să fie mai înțelegătoare. Edi a încercat să o ia în brațe și să o sărute, dar ea i-a refuzat aceste gesturi și s-a îndepărtat de el.

- Ioli, de ce faci asta? Crezi că eu vreau să plec și să te las singură sau că mă duc acolo pentru că altceva nu am ce face?

- Nu vreau să pleci! a rostit foarte aprigă Iolanda, rămânând tot cu spatele la el.

- Înțeleg că nu îți face plăcere plecarea mea, dar crezi că ne ușurezi situația cu această atitudine? După ce că vom sta departe unul de celălalt pentru două zile, vrei să fim și supărați?

- Nu vreau nici să stăm despărțiți și nici să fim supărați, ci vreau să nu pleci, i-a răspuns ea, asemenea unui copil răsfățat care refuză să accepte o situație ce nu este pe placul lui, indiferent de explicațiile care i se ofereau.

Edi știa că este timpul să își schimbe și el atitudinea și că nu era în avantajul său să o încurajeze cu acel răsfăț cu care fusese obișnuită. Așadar, înainte de a se ridica din pat și de a pleca din dormitor, i-a zis:

- Din păcate nu pot să îți fac pe plac cu acest lucru. Și chiar îmi cer scuze pentru faptul că nu îți pot îndeplini orice capriciu! Dar nu sunt peștișorul de aur care îndeplinește dorințe pe bandă și care nu are nevoie de nicio înțelegere niciodată. Și să nu te miri de ce nu te voi suna și nu îți voi răspunde la telefon în aceste două zile. Te voi trata în același mod în care îți iei și tu la revedere de la mine.

Doar de două minute a avut nevoie Iolanda pentru a-și da seama că a exagerat din nou. S-a ridicat din pat și s-a dus după el, hotărâtă să își ceară iertare. L-a găsit așezat pe canapea, butonând telecomanda cu gesturi din care se vedea clar starea sa de irascibilitate.