Memoria unei inimi

XXIX - Întoarcerea trecutului nemilos

Din pricina unor erori pe care le-a dat capitolul de ieri, l-am șters și l-am postat din nou. Îmi cer iertare dacă ați crezut că este continuarea acestui capitol!

    „Din suferință s-au născut cele mai mari caractere. Cele mai puternice suflete sunt pline de cicatrici."- Khalil Gibran

***

Ajunși acasă, din plimbare lor de pe plajă, când Ioan a intrat în camera Ioanei și a surorii lui pentru a-l lua pe Junior la el în cameră, amândoi au zâmbind cu drag, când i-a găsit pe Edi și pe Iolanda dormind îmbrățișați, iar pe Junior dormind, foarte comod, alături de ei cu piciorușele lui micuțe întinse peste Edi și cu capul pe abdomenul Iolandei. Imaginea oferită de cei trei era cu adevărat comică și provoca amuzamentul instant.

Ioan s-a apropiat de pat și l-a luat ușor în brațe pe fiul lui, făcându-i semn Ioanei să-l însoțească, iar după ce au intrat în camera sa și l-a instalat în pat pe micuț, a privit-o și i-a zâmbit călduros, zicându-i:

- Se pare că soarta vrea ca și în noaptea asta să dormim împreună.

- Aș putea să mă duc să dorm într-o altă cameră. Casa este foarte mare și sunt sigură că mai are și altele în afară de acestea două, i-a zis ea cu o voce slabă, începând să-și răsucească degetele.

- Într-adevăr, mai există și alte camere, dar cum venirea noastră aici a fost una neașteptată, doamna care se ocupă de casă a avut timp să pregătească doar aceste două camere. Cum nu locuiește nimeni aici în permanență, restul camerelor nu sunt aerisite și nici curate, de aceea vei rămâne aici, să dormi cu mine și cu fiul meu. Patul este suficient de mare pentru toți trei.

- Dar aș putea să dorm pe canapeaua din sufragerie, ca să nu vă deranjez.

Ioan a privit-o cu neîncredere, auzind soluțiile ei, apoi cu o atitudine nemijlocită și cu un mic surâs în colțul gurii, i s-a adresat:

- Care este problema de fapt? Nu este prima dată când dormim împreună, ba chiar azi-noapte ai venit tu singură la mine în dormitor. Iar dacă îți trec alte gânduri prin cap, ținând cont de ceea ce s-a întâmplat mai devreme pe plajă, poți să stai liniștită, că nu am de gând să fac dragoste cu tine în aceeași cameră cu fiul meu.

- Ioan!! i-a exclamat ea numele, uimită de cuvintele lui directe, apoi continuă să-i vorbească cu o aparentă seriozitate: Știi, înainte chiar apreciam la tine diplomația cu care te purtai, dar de ceva timp, mai exact de aseară, ai început să fii foarte direct și într-un mod impertinent și cred că o să duc dorul acelei diplomații.

Ioan s-a uitat la ea cu o privire bărbătească și ademenitoare, și-a înconjurat brațul pe talia ei, aducând-o și mai aproape de el și zâmbindu-i într-un mod provocator, i-a șoptit:

- Uneori, prea multă diplomație strică tot farmecul unui moment, așa cum s-ar fi stricat și momentul de mai devreme dacă alegeam să mă port cu acea diplomație pe care ai admirat-o tu la mine. În plus, cred că este timpul, ca în privința noastră, să îmi abandonez felul meu diplomatic de a mă purta, iar tu să începi să cunoști și bărbatul brut din mine. Bărbatul care este îndrăgostit și atras de tine într-un mod ce nu cunoaște limite, bărbatul care își dorește să te iubească în mii și mii de feluri pentru restul zilelor ce i-au mai rămas de trăit.

Așa cum se și așteptase, Ioan a păstrat tăcerea o clipă și s-a bucurat de stânjeneala pe care i-a provocat-o cu vorbele sale, apoi, cu ceva mai multă seriozitate, a reluat: