Memoria unei inimi

XXI - Reînnoirea unei vechi prieteni și sentimente dovedite

„Să ai o inimă care să nu devină niciodată aspră, un calm care niciodată să nu obosească și o atingere care niciodată să nu rănească." - Charles Dickens

***

Din pricina faptului că primăvara care se pregătea să se retragă, a fost una capricioasă, plină de ploi și cu dimineți foarte răcoroase, Ioan s-a văzut obligat să-și tot amâne respectarea promisiunii, pe care i-a făcut-o Ioanei, chiar de a două zi de când o avea în casa lui. Și anume; să o ia cu el într-o dimineață în care se va duce să vâslească pe lac. Vremea nefavorabilă l-a oprit chiar și pe el să-și satisfacă acea plăcere, dar cum în ultimele zile s-au înregistrat temperaturi mai mari, iar ploile s-au risipit, Ioan a crezut de cuviință că nu mai pune în primejdie sănătatea Ioanei, riscând ca ea să înghețe în caiac pe lacul acela, adăugându-se și faptul că acum nu mai părea atât de plăpândă ca atunci când a găsit-o, într-o seară, a anunțat-o pe aceasta că a doua zi va trebui să se trezească cu mult mai devreme și să se îmbrace foarte gros. Când a aflat motivul, Ioanei i-a apărut pe chip un zâmbet plin de încântare și contagios, fiind evident cât de bucuroasă era de anunțul lui.

Entuziasmul ei a fost prezent și a doua zi, chiar dacă nu s-a manifestat într-un mod foarte expansiv, era evident cât de emoționată se simțea cu acea dimineață. Ioan a hotărât ca de această dată să renunțe la caiac și să vâslească o barcă cu rame, pentru comoditatea Ioanei. Spre plăcuta lui surprindere, ea nu și-a manifestat nici cel mai mic sentiment de teamă cu acea experiență, ci doar părea că se bucură cu toată inima, având zugrăvit, pe frumosul ei chip, un zâmbet discret, dar plin de încântare.

Ioan, molipsit de la ea, părea că trăiește aceeași bucurie tăcută, dar mângâietoare. Imediat ce a început să vâslească, și-a dat seama că se afla chiar împreună cu Ioana, în singurul loc în care și-a dezlănțuit durerea și și-a vărsat lacrimile după dispariția ei. Și tot pe lacul acela a conștientizat, în urmă cu aproape șase ani, că se îndrăgostește de ea, iar pentru faptul că vâslitul era o activitate care îi permitea să-și lase gândurile libere, tot acolo, acestea instinctiv au zburat doar către Ioana, în cel mai profund mod, încă din ziua aceea în care a găsit-o sprijinită de mașina lui și chinuită de durerile sarcinii. Au trecut atâția ani, s-au întâmplat atât de multe, dragostea lui a fost supusă la atâtea încercări, iar el s-a zbătut atât de mult, încât i se părea absolut miraculos faptul că Ioana este lângă el, chiar în fața lui, în acel moment, în acel loc și că ea îl privește cu expresia aceea plină de farmec.

Farmec ce a fost dovedit prin faptul că, deși se aflau la a doua tură de lac, ea nu a renunțat să se uite la el și să-i zâmbească slab în stilul ei grațios. Părea că ochii îi sunt atrași mult mai mult de imaginea bărbatului din fața sa, decât de priveliștea parcului. Și Ioan a profitat la maximum pentru faptul că o avea în fața lui pe însăși femeia care a izbutit să-i pătrundă cel mai adânc în suflet. Cum și el era foarte ispitit să se uite la ea, a privit-o în voie în timp ce vâslea și și-a desfătat simțurile cu vederea ei. Păreau că amândoi sunt conștienți de momentul inedit pe care îl trăiau, de intimitatea pe care o aveau pe acel lac, fiind singurii prezenți la o asemenea oră matinală, de faptul că se puteau privi unul pe celălalt nestingheriți și că simțeau aceeași fericire. Pe chipurile amândurora se puteau zări încântarea și mulțumirea sufletească ce erau prezente în fiecare părticică din ei, ca și când sufletele lor s-au căutat cu exasperare unul pe celălalt și acela era momentul în care se puteau odihni după atâția ani istovitori.

Și cum ochii și zâmbetele lor spuneau atâtea cuvinte și transmiteau atâtea emoții, au păstrat tăcerea mult timp. Fără să se grăbească de această dată cu vâslitul, când au pornit în a treia tură de lac, Ioan și-a amintit de faptul că a fost trezit în noapte, pentru a doua oară de țipetele terifiante ale Ioanei, cauzate de coșmarul care i-a tulburat din nou starea ei emoțională. Și gândindu-se că aceea era o ocazie bună pentru dezbaterea acelui subiect, a hotărât să rupă tăcerea dintre ei, întrebând-o: