Memoria unei inimi

XV - Salvarea propriului copil și întâlnirea din tramvai

„După ce am căutat fără să găsim, se întâmplă să găsim fără să căutăm."- Jerome K. Jerome

***

În urma toamnei, care și-a cules toate roadele, și-a scuturat toate frunzele și toți norii cu ploile lor obișnuite, și-a intrat în drepturi anotimpul ce o urma, venind cu frigul și ninsorile firești, ceea ce a făcut ca zăpada să încarce copacii și pădurea de blocuri a capitalei. 

În preajma sărbătorilor din luna decembrie, când orașul mustea de decorațiuni specifice Crăciunului, dar și de aglomerația istovitoare care se crea în această perioadă, micuțul Ioan s-a ales cu o răceală zdravănă, în urma căreia a rămas cu o tuse severă. Iar în ziua în care trebuia să meargă cu el la cel de-al doilea consult, Ioan a fost reținut cu treabă la tribunal mai mult decât bănuise. Din acest motiv, a sunat-o pe doamna Olga și a rugat-o să meargă ea cu copilul la doctor, și va încerca și el să ajungă acolo cât de repede va putea, știind că fiul său îl preferă mult mai mult pe el decât pe ea, mai ales în privința vizitelor la doctor.

Din fericire au fost foarte multe programări, iar acest aspect a produs decalarea orelor la care au fost stabilite consultațiile și astfel Ioan a ajuns la timp. Copilul când l-a văzut sosind, s-a arătat foarte fericit și i-a sărit în brațe așa cum îi era obiceiul și chiar înainte să intre în cabinetul domnului doctor, acesta, cu o teamă evidentă tipărită pe fețișoara lui drăgălașă și inocentă, îl întrebă pe tatăl său:

- Tati, domnul doctor îmi va face injecție?

Ioan se uită la el cu tot dragul lui auzindu-l. Și simțindu-i clar teama, se lăsă pe vine pentru a-și putea privi fiul în ochi și îi vorbi în felul acela al lui încrezător:

- Nu, voinicule, nu cred că-ți va face injecție. Doar te va consulta și îți va asculta plămânii pentru a vedea care sunt cauzele de nu ți-a trecut încă tusea asta cu care ne luptăm.

- Și dacă îmi va face injecție, o să mă doară? continuă micuțul cu întrebările, fixându-l pe tatăl lui cu privirea sa naivă.

- Dacă va fi nevoie să-ți facă injecție, ceea ce nu prea cred, probabil că te va durea, dar foarte puțin. 

- Cât de puțin? se interesă micuțul foarte neîncrezător.

- Foarte puțin, îl asigură tatăl său. Ioan, știi că tati a fost întotdeauna sincer cu tine. Îți promit că vei simți doar o mică înțepătură și că va trece foarte repede! Uite, recunosc că și mie îmi este frică uneori de injecții, dar încerc să fiu curajos și să mă port vitejește și astfel uit de frică, iar durerea trece mult mai repede, mărturisi Ioan încercând să pară cât mai convingător posibil în fața copilului, după care îl întrebă cu răbdarea cu care se purta de obicei cu fiul său, străduindu-se să-l îmbărbăteze: Crezi că poți să faci ca tati și să fii curajos?

- Adică ești curajos așa cum sunt super-eroii Marvel?

- Da sunt curajos la fel ca și ei. Ce spui, vrei să intrăm în cabinet la domnul doctor și să fim amândoi curajoși la fel ca și super-eroii Marvel? 

- Da, tati! Dacă tu ești curajos, atunci sunt și eu, exclamă copilul cu o neînfricare apărută parcă de nicăieri.

Deși nu a trebuit să suporte nicio injecție. micuțul s-a purtat foarte vitejește în timpul consultului, iar atunci când au ieșit, Ioan i-a spus că este foarte mândru de el și l-a felicitat pentru curajul de care a dat dovadă. 

Când au plecat toți trei de la clinică, în drumul lor până la mașină, au trecut pe lângă un magazin de jucării, iar Junior l-a rugat pe tatăl său să-i cumpere o minge care era expusă la geam și pe care era desenat unul dintre personajele lui preferate din desenele animate, acesta fiind și motivul principal pentru care și-o dorea. După ce-i satisfăcu dorința copilului, Ioan, chiar înainte să ajungă în parcare, și-a dat seama că a uitat rețeta cu tratamentul prescris de domnul doctor în cabinetul acestuia. S-a întors după ea, iar doamna Olga a rămas pe marginea trotuarului acelei intersecții intens circulată, supraveghindu-l pe Junior în timp ce se juca cu mingea.