Memoria unei inimi

XI -Regrete, iertare și o nouă viață

„Cei slabi nu pot niciodată să ierte. Iertarea este atributul celor puternici." - Mahatma Gandhi

***

- Poftim!!! Cum adică, a fugit așa pur și simplu și și-a luat adio de la noi prin niște scrisori stupide? rosti Iolanda, fiind oripilată după ce auzi explicația lui Ioan la faptul că s-a întors fără Ioana acasă și după ce primi de la el scrisoarea ce-i era destinată. Mie mi se pare că s-a purtat ca o nerecunoscătoare, după cât am ajutat-o și i-am fost alături. Așa se întâmplă dacă ești bun ești luat de prost. Ioan, ceea ce a făcut dovedește clar că nu te merită, așa că nu are rost să suferi pentru una ca ea.

Ioan își privi sora încruntat și îngrozit de cuvintele ei și de ușurința cu care le-a rostit înainte să le treacă prin filtrul minții. Dar era prea secătuit ca să mai aibă puterea să se certe și cu ea. Își fixă privirea aceea mustrătoare în ochii ei, dorind să-i arate că acele cuvinte ale ei trebuiau să rămână nerostite, deoarece nu-și aveau locul și nici momentul nu era cel mai prielnic pentru ele, mai ales pentru starea în care el se afla. Fără să spună ceva, s-a urnit din loc, dorind să urce în camera lui, să fie singur și să nu mai audă nimic sau să nu mai fie nevoit să mai dea vreo explicație în plus. Dar după ce se îndepărtă trei pași, răzgândindu-se, s-a întors hotărât și vrând să o facă să realizeze profunzimea lucrurilor și judecarea imatură făcută de ea, i-a spus:

- Bucură-te că nu ai trecut prin tot ce a trecut ea și că nu vei simți niciodată efectul unor astfel de întâmplări, iar ca apoi să fii nevoită să te descurci singură cu ele și după toate astea, să mai fii și capabilă să iei cele mai bune decizii în orice situație!

N-a așteptat niciun răspuns sau vreo reacție și doar și-a continuat drumul spre camera lui.

- Ioli, mamă, nu trebuia să spui așa ceva. Îl vezi bine cât este de afectat și de supărat, iar ceea ce ai spus tu nu i-a făcut bine deloc, i-a zis doamna Olga cu o voce joasă.

- Tocmai pentru că este afectat și suferă din cauza Ioanei, am spus asta! replică Iolanda foarte înverșunată. O înverșunare care avansa în timp ce a continuat să vorbească: Ioan nu merită să sufere pentru nimeni, și nu înțeleg de ce naiba toate femeile din viața lui îl fac să sufere și își bat joc de el? Chiar dacă Ioana mi-a devenit cea mai bună prietenă și am început să țin la ea cu adevărat, nu o voi pune niciodată înaintea lui Ioan, de asta să fiți sigură! Pentru mine, acum ea se află în aceeași oală cu Andreea, pentru că l-a făcut să sufere la fel de mult. Orice, doamna Olga, dar toate până la fratele meu, dacă cineva, chiar și cea mai bună prietenă a mea, cum este cazul Ioanei, îl face pe Ioan să sufere, cu mine a terminat-o pentru totdeauna și ar fi bine să se dea și din calea mea, pentru că nu mai răspund de faptele mele.

- Nu fi atât de aspră în judecarea ta, pentru că nu știi ce a fost în mintea și în sufletul bietei fete, sau ce a făcut-o să ia această decizie. Chiar dacă a ales să plece, poate că și ea suferă la fel de mult ca și fratele tău, a rostit doamna Olga cu un glas cald și matern.

Iolanda a privit-o pentru un scurt moment, analizându-i presupunerea, ca apoi, fără să mai spună ceva, să urce și ea în camera ei destul de nervoasă și supărată pe toată acea situație în care fratele ei avea cel mai mult de suferit. Aruncă furioasă scrisoarea în coșul de gunoi, de sub biroul ei, foarte hotărâtă în sinea ei să nu o citească niciodată. Doar că, după niciun minut se răzgândi, și s-a dus și a recuperat-o dintre celelalte hârtii aruncate acolo. Lacrimile se iviseră în ochii ei încă de la primele rânduri citite, iar supărarea ei impulsivă se risipi încetul cu încetul. Chiar dacă, tot nu era de acord cu fapta Ioanei, a înțeles din scrisoarea ei că doamna Olga a avut dreptate. Prin faptul că a ales să plece de lângă ei doi, și-a creat ei înseși, în mod voit, o mare durere. Iar Iolanda nu înțelegea, cum a a avut ea puterea să-și facă asta, după tot ce a pătimit?