Memoria unei inimi

VIII - O Ioana fără teamă

„Dragostea e compusă dintr-un singur suflet care locuiește în două corpuri." - Aristotel 

***

În seara următoare, Ioana a avut parte de o întâmplare asemănătoare cu cea din seara precedentă, doar că acum sora a luat locul fratelui. Iolanda a venit singură în vizită la prietena ei, iar lipsa lui Ioan a surprins-o pe aceasta și a făcut-o să întrebe motivul încă din primul minut de la sosirea Iolandei:

- Ioan nu a venit cu tine? Mi-a spus aseară că te va aduce el.

- Nu, nu a putut să vină din cauza pregătirilor pentru plecarea de mâine.

- Înțeleg, murmură viitoarea mămică.

Iolanda a făcut o mică pauză după răspunsul ei și a lăsat loc de interpretare, în mod voit, pentru că a dorit să vadă reacția prietenei sale la posibilitatea că avea să nu-l vadă pe Ioan în acea seară. A zâmbit pe sub mustăți foarte mulțumită când a sesizat o urmă de dezamăgire pe chipul Ioanei, după care i-a spus și continuarea, totodată făcându-i cunoscute și planurile din acea seară:

- Dar ne vom întâlni cu el peste aproximativ o oră la restaurant.

- Unde? întrebă aceasta extrem de surprinsă.

- La restaurant. Draga mea, în cazul în care nu știai, eu și Bogdan vom împlini mâine patru luni de zile de când suntem împreună și ne-am gândit să sărbătorim acest eveniment toți patru. Așa că îmbracă-te, fă-te frumoasă, deși nu știu dacă poți fi mai frumoasă de atât și hai, să mergem, pentru că Bogdan este jos, ne așteaptă în mașină.

- Ioli, dar...

- Hai, Ioana, că nu avem timp acum de alte explicații, o întrerupse aceasta brusc, înțelegând din atitudinea Ioanei că avea de gând să refuze, dar ea nu avea de gând să-i lase timp pentru asta. Pregătește-te mai repede, că nu vreau să-l las pe Bogdan să ne aștepte prea mult, în plus, Ioan cu siguranță este deja în drum spre restaurant. N-ar fi prea frumos din partea noastră să-i facem să ne aștepte. Mă duc pe hol, ca să te poți schimba, o anunță aceasta în felul ei furtunos, îndreptându-se deja spre ușă și ieșind grabnic pe ea, ca nu cumva să mai fie nevoită să mai depună și alte eforturi pentru convingerea Ioanei.

Așteptând pe acel hol, zâmbi când își aminti de dezamăgirea ce o văzuse mai devreme pe chipul prietenei sale. Și din această cauză, mintea ei năstrușnică unelti un alt plan, care după convingerea sa avea să o ajute în descoperirea sentimentelor Ioanei în privința fratelui ei. Prin urmare, fără să stea prea mult să analizeze acel plan, cu o strălucire nebunatică în ochi, scotoci după telefonul său mobil prin poșetă și-l sună pe Ioan.

- Alo, scumpul meu frățior, vezi că noi vom mai întârzia cam o jumătate de oră, așa că nu este nevoie să te mai grăbești. Ai plecat deja?

- Nu, nu am plecat încă. Acum mă pregăteam. Dar, de ce veți întârzia? întrebă Ioan îngrijorat.

- Nu mai pune și tu atâtea întrebări. Ne vom vedea mai târziu cu treizeci de minute față de ora stabilită. Ok! rosti aceasta foarte categorică, după care închise telefonul fără să mai aștepte vreun răspuns, ca nu cumva să mai fie obligată să dea mai multe explicații pe care oricum nu le avea.

Doar că în următoarea secundă, telefonul ei suna, iar pe ecran îi apăru numele de Ioan, ceea ce a făcut-o să-și dea ochii peste cap de exasperare și să rostească înainte de a răspunde:

- Ah, enervantule. Alo! Da, ce mai vrei?

- Domnișoară, ce sunt manierele astea la tine? Fii atentă cum răspunzi la telefon! o certă imediat Ioan cu un glas sever. Vreau să mă lămurești din ce motive întârziați. Ce s-a întâmplat?