Frumoasa Bestiei

Capitolul 5

Nu stiu cand si cum, insa saptamana in care trebuia sa raman in spital a trecut foarte repede, timp in care nu am facut aproape nimic, asta daca consideram acel "aproape nimic" ca fiind: dormit, mancat, iar dormit, iar mancat si cateva intalniri ciudate pe hol cu Hayden, in care ori m-a ignorat el ori l-am ignorat eu; in sfarsit, important era ca trecuse o saptamana, asa ca puteam pleca acasa.

Departe de Hayden...

Trebuie sa recunosc, ma atasasem mult prea mult pentru placul meu de acest barbat.

De fiecare data cand ma intalneam cu el, parca voiam sa ma arunc in bratele lui, insa, constiinta ma trezea la realitate, inainte sa fac ceva ce aveam sa regret.

Sau nu...

Ochii lui, care oscilau mereu intre nuante de gri inchis sau deschid, ma priveau aievea cu o dorinta care ma facea sa ma topesc, literalmente, sau sa imi pierd, pentru cateva momente, echilibrul. Apoi, fruntea i se incrunta, si isi schimba expresia faciala, aratandu-mi cat de mult ma uraste.

Si cum acestea au fost cam toate intalnirile noastre, am incercat sa ii evit privirea cat mai mult posibil.

Mi se rupea sufletul cand vedeam ca se comporta asa cu mine, insa, trebuia sa imi amintesc ca, pana la urma, nu exista nici o relatie intre noi doi, decat cea de salvator/donator de sange si victima.

Si cum relatia, mai sus mentionata, nu presupunea schimbul de sentimente mai mult decat compasiune, mi-am asumat faptul ca intre noi doi nu avea sa se intample nimic.

Chiar daca eu speram la altceva...

Insa atitudinea lui, mi-a fost de ajuns.

Toate ca toate, cel care a parut cel ma afectat ca plecam, a fost Yusuf, doctorul, cu care m-am imprietenit destul de repede, mai ales pentru ca mi-a dat voie sa ies din camera, vizitand astfel noii pacienti adusi la etajul-spital al complexului.

Majoritatea erau batrani sau copii, asa ca nu am avut probleme sa vorbesc cu ei sau chiar sa ma imprietenesc.

Iar acum ca trebuia sa plec, si cei cu care ma intalnisem pareau destul de afectati.

Mai putin Hayden...

Dar, cum ma resemnasem cu ideea ca "noi" nu avea sa existe vreodata, am incercat sa nu par afectata de faptul ca Hayden nu a venit sa imi spuna ramas bun.

Oricum, stiam ca voia sa plec de aici cat mai repede, asa ca nu voiam sa ii irosesc timpul aiurea.

Cum masina mea era varza, si nu aveam cu ce sa ajung acasa,
Yusuf a pregatit o masina si un sofer, care aveau sa ma lase in fata blocului in care locuiam.

Asa ca, dupa ce mi-am luat la revedere de la toti cei cu care m-am imprietenit, l-am luat in brate pe Yusuf, lasand cateva lacrimi sa imi curga pe obraz.

- Nu mai plange! O sa ne revedem cat de curand! imi spune zambindu-mi usor, insa realizand ca poate nu neaparat de asta plangeam, si ca motivul era Hayden, s-a uitat la mine cu tristete. Hayden... e mai complicat. Are ceva probleme acum si trebuie sa le rezolve. Poate ca, acum nu ar fi momentul potrivit, insa cu siguranta, va exista, in viitor, timp si pentru voi doi! continua Yusuf, zambindu-mi cu compasiune.

Isi daduse cumva seama ca imi placea de Hayden, insa stiindu-l prea bine, probabil ca a realizat ca nu aveam nici o sansa deocamdata, mai ales, cand Hayden avea niste chestii de rezolvat.

Cum Yusuf nu a specificat ce anume are Hayden atat de complicat incat sa nu isi lase frau liber emotiile, m-am gandit la singurul lucru posibil: era intr-o relatie.