Frumoasa Bestiei

Capitolul 16

Partea 2

Ranile lui Hayden aratau destul de rau, asa ca, m-am asteptat sa maraie la mine atunci cand m-am apucat sa i le pansez.

Insa, singurul sunet pe care l-am auzit de la el a fost un oftat profund.

Nimic mai mult...

Desi, in locul lui as fi plans, probabil.

Era zgariat peste tot si avea si semne de muscaturi adanci, in special in zona gatului.

Am inghitit in sec si am continuat sa ii ingrijesc ranile, simtind cum ochii au inceput sa se umezeasca.

Stiam foarte bine pentru ce era oftatul ala.

Prin legatura mea cu el, simteam ca era bucuros ca eram acum langa el si ca nu fugeam sau ma ascundeam.

In plus, chiar daca il dureau ranile, prezenta mea langa el, parea sa ii mai  aline durerea.

Am simtit cum lacrimi au inceput sa imi curga pe obraz, facandu-l pe Hayden sa isi indrepte privirea spre mine.

- Nu mai plange, iubito! Sunt bine! In plus, acum ai grija de mine. Si asta ma face sa ma simt si mai bine! imi spune incet, sarutandu-mi mana dreapta, cu care ii stergeam sangele de pe fata.

Oftez si, dupa ce imi sterg lacrimile, ma uit in jur, la ceilalti luptatori, de care Yusuf se ocupa de zor.

Bunica disparuse pe undeva.

Probabil se materializase la locul atacul pentru a inspecta amprentele lasate de aura intunecata a exilatilor.

Observ ca Yusuf aproape terminase cu ingrijitul luptatorilor, fapt ce m-a facut sa imi dau seama ca, nu terminase pentru ca era doctor si stia cum sa ingrijeasca un pacient, ci pentru ca, luptatorii nu erau raniti foarte de mult.

Intradevar, aveau si ei zgarieturi si rani, insa niciunul nu parea ca fusese atacat cu intentia de a fi ucis.

Cum era Hayden...

Inspir profund si ma opresc din ceea ce faceam, fapt ce il face pe Hayden sa se ingrijoreze.

- Ce s-a intamplat?

- Mai exact, cum aratau exilatii aia? il intreb, ignorandu-i intrebarea.

- Nu inteleg unde vrei sa ajungi cu intrebarea asta.

- Doar raspunde. Apoi iti voi explica dupa! ii raspund si ii fac semn sa inceapa sa vorbeasca, continuand sa ii pansez ranile din jurul gatului.

- Nu aratau ca de obicei. Pareau mult mai fiorosi, cu colti si gheare mai ascutite, iar mirosul lor era ceva putred. De parca ar fi fost cadavre umblatoare.

- Si, cumva, au incercat sa te atace pe tine mai mult? il intreb, facandu-l sa cada pe ganduri.

- Sincer, nu mi-am dat seama. Intradevar veneau din toate partile. Dar nu numai pe mine m-au ranit. De ce intrebi?

- Pentru ca nu am simtit cand te-au ranit. Si stii la ce ma refer. Fiind conectata la sufletul tau, ar fi trebui sa iti simt durerea. Insa, ceva anume a blocat legatura mea cu tine. In plus, daca te-ai fi uitat la ceilalti membrii din haita care au fost cu tine, ai fi observat ca nici unul nu are rani aproape fatale ca si tine. Ceea ce ma face sa cred urmatorul lucru: ca tu era tinta atacului, nu haita!

- Ai dreptate, draga mea! se aude vocea bunicii, dinainte sa se materializeze complet in biroul de intruniri. Alfa Hayden a fost tinta acestui atac. Nu a fost ceva la intamplare. Si nu numai ranile de pe corpul lui dovedesc asta. Ar mai fi si asta! imi spune, ridicand ceea ce parea a fi o bucata de piele, acoperita de blana. O bucata dintr-un exilat. Dar ceea ce pare si mai interesant, este semnul de pe aceasta bucata de piele! adauga bunica, facandu-mi semn sa ma apropi de ea.