Frumoasa Bestiei

Capitolul 6

Azi era luni asa ca trebuia sa ma duc la munca.

Se considera ca fusesem intr-o excursie, in care m-am odihnit cum se cuvine, asadar, trebuia sa am bateriile incarcate.

Trebuia...

Doar ca, nu era tocmai asa.

Excursia mea nu a fost una placuta.

Si asta, daca luam in considerare accidentul meu.

Si toate celelalte lucruri care nu vor fi mentionate, caci imi vor aminti de...

La naiba!

Inca ma gandesc la Hayden...

Ughhh!

O, Doamne, da-mi putere sa il uit cat mai repede!

Deschid frigiderul, imi pun un pahar mare de Coca-Cola si apoi mananc jumatate de tableta de ciocolata pentru extra energie.

Cum toti credeau ca am fost in excursie, trebuia sa le arat ca m-am intors plina de energie.

Nu voiam sa intru la banuieli, mai ales ca nimeni nu stia ce patisem.

Plus ca, nu stiam ce se putea intampla daca as fi spus, macar, cuiva de locul unde am fost si ce am patit.

Nu dupa felul cum Hayden a musamalizat totul.

Daca el nu vrea ca nimeni sa stie de comunitatea lui, cu siguranta va lua masuri drastice in privinta oricarei persoane care incearca sa faca publica existenta comunitatii lor.

Si sincer, preferam sa mint de ingheata apele, decat sa le pun in pericol vietile.

Ies pe usa, nu inainte sa imi iau geanta pe care mi-a inapoiat-o Yusuf -geanta pe care salvatorii mei au recuperat-o pentru a ma identifica mai usor- in care se aflau telefonul, care ramasese fara baterie, portofelul cu actele mele si banii, cheile de la noua masina si alte nimicuri.

Incui usa de la apartament si apoi cobor scarile pentru a iesi din bloc.

Ajung la masina, o inspectez putin sa vad daca era identica cu cealalta si oftez, realizand ca semana perfect cu masina mea, insa se vedea ca este nou nouta. Stiu sigur ca trebuia sa fie o zgarietura pe usa dreapta a soferului, insa, acum disparuse.

Oftez din nou si apoi intru in masina.

O pornesc si ma indrept spre compania de advertizing unde lucram, unde am ajuns in urmatoarele 30 de minute.

Am parcat masina si am ramas cateva minute inauntru, gandindu-ma ce le voi spune sefului si colegilor, dar mai ales Rinei, despre excursia mea.

Sa mint de ingheata apele, adica.

Un lucru la care nu prea excelez.

Seful si ceilalti colegi nu ma cunosteau prea bine incat sa stie ca, atunci cand mint, din reflex, imi plimb mana prin par si ranjesc incontinuu.

Insa Rina...

Renata sau Rina, cum prefera ea, era cel mai greu de mintit.

Ne stiam din facultate, asa ca ma cunostea mult prea bine. De fapt, chiar ea a fost cea care mi-a facut observatie ca adopt obiceiul acesta de fiecare data cand mint sau evit sa spun adevarul.

Si cum adevarul nu puteam sa il spun, trebuia sa ma gandesc la ceva destul de convingator.

O, Doamne...

Oftez profund si ies din masina, afisandu-mi pe fata un zambet fortat, cu care aveam sa imi prostesc colegii si seful.

Intru in cladire, iar primul cu care ma intalnesc este portarul, care, dupa ce m-a felicitat pentru ultimul proiect care imi solidificase pozitia de Vice-P, m-a luat la intrebari despre excursia in care fusesem plecata.