Frumoasa Bestiei

Cand am deschis ochii, primul lucru pe care l-am observat a fost ca eram cu capul in jos.

Pentru cateva secunde nu am putut sa imi dau seama cum ajunsesem in pozitia aia.

Apoi mi-am amintit...

Caprioara...

Frana...

Prapastia...

Masina era varza, dar nici eu nu eram prea bine.

Suspendata cu capul in jos, prinsa in centura de siguranta, cu rani destul de grave, nu era o situatie tocmai potrivita.

Ma uit in jur si inlemnesc.

In fata masinii era ceva.

Un lup...

O, Doamne Dumnezeule!

UN LUP!

Si nu unul obisnuit.

Parea anormal de mare.

Si mult prea linistit, in ciuda faptului ca sangeram grozav.

Ma privea atent, masurandu-mi fiecare miscare.

Oricum nu puteam sa ma misc prea mult, asa ca am inceput sa ma uit prin masina, cautand un obiect contondent sau orice fel de obiect cu care sa ma pot apara de fiara din fata mea.

Telefonul nu intra in categoria obiectelor contondente, si cred ca nici rujul sau pudra, asa ca imi trebuia ceva mai ascutit, ceva cu care puteam sa tai sau sa intep lupul, daca voia sa ma atace.

Cum centura de siguranta era inca blocata, iar geamurile si parbrizul masinii erau sparte, ma faceau sa ma simt o tinta usoara.

Mult prea usoara...

Am nevoie de ceva ascutit cat mai repede!

Apoi mi s-a aprins o luminita in cap.

Parbrizul era spart!

Cu siguranta bucatile alea sparte de geam sunt destul de bune, nu?

Rup o bucata din geam si o strang cu forta la piept. Nu era cine stie ce, insa, macar nu ma m-ai simteam ca o prada usoara.

Nu ca as fi scapat cu viata din toata situatia asta, dar macar muream cu constiinta impacata.

Aveam sa lupt pana la ultimul strop de energie.

In orice caz, chiar daca nu ma mananca lupul de vie, muream din cauza ranilor si zgarieturilor cauzate de accident.

Sangeram destul de mult, asa ca nu stiu cat de mult mai aveam pana cadeam in nestire.

Inca era ziua, deci, cred ca nu trecuse prea mult de cand cazusem in prapastie cu masina.

Dupa ce am lovit caprioara si m-am rasturnat, probabil ca am fost inconstienta cateva ore.

Lupul incepe sa de-a tarcoale masinii, analizand probabil cum sa intre, fapt ce ma face sa realizez ca lupul nu arata ca unul normal.

Dimensiunea lui era asemanatoare cu cea a unui urs.

Urs...

Probabil ca de aceea se invartea in jurul masinii.

Cauta o cale de acces, in masina, prin care sa incapa.

Asa de mare era...

Sunt curioasa ce o fi mancand.

Ceva radioactiv probabil, imi dicteaza constiinta.

Sau poate ca femei prostute gata in conserva, cum era cazul meu, acum!

Dar poate ca ma inselam.

Nici pozitia cu capul in jos nu ma ajuta sau poate ca era din cauza fricii, insa puteam sa jur ca era parca mai mare si decat un urs, de indata ce a inceput sa se miste in jurul masinii, permitandu-mi sa il vad si mai bine.

Isi linge coltii enormi, expusi la vedere si incepe sa maraie usor.

Asta era...

Urma sa ma devoreze de vie.

Nu puteam nici macar sa tip.

Nici nu aveam de ce.

Oricum nu ar fi sarit nimeni in ajutorul meu.

Prapastia in care ma aflam sigur nu era aproape de vreun drum frecventat de oameni.

Dupa ce s-a mai invartit in jurul masinii de cateva ori, fapt ce m-a facut sa constientizez ca lupul era intradevar imens, si-a ridicat capul si a urlat puternic.

Mi-am dorit sa mor in secunda urmatoare, inainte sa ajunga lupul-bestie la mine.

Urma sa mor in cel mai groaznic mod: prinsa in scaun, cu capul in jos, precum un calup de sunca atarnat, din care lupul avea sa manance pe saturate.

Era un animal salbatic, totusi, asa ca probabil ca nu conta ca prada lui, din care urma sa se infrupte, era inca vie.

Ma rog, aproape vie, caci nu mai aveam mult pana muream din cauza ranilor.

Apoi, s-au auzit urletele altor lupi.

O, nu!

In momentul acela am inceput sa trag de centura de siguranta cat mai tare.

Urma sa fiu mancata de vie, nu numai de un lup, ci de o haita intreaga.

Si pun pariu ca toti ceilalti aratau ca acesta.

Nu vreau sa mor!

Nu acum!

Nu asa!

Realizand ca centura nu se debloca, si ca nu aveam nici o sansa sa ies din masina, am inchis ochii si am asteptat sa lesin sau ceva de genul.

Ma simteam oricum foarte slabita, asa ca nu mai aveam mult pana se intampla asta.

Un marait m-a facut sa deschid ochii.

Un lup-bestie, negru, cu ochii gri, si mult mai mare decat cel care ma gasise, statea in fata mea. Isi bagase capul prin parbriz si imi inspecta corpul.

Probabil isi analiza mancarea, sa vada daca mai este comestibila!

Dupa ce mi-a inspectat corpul, cel putin asa mi s-a parut, si-a intors capul spre ceilalti lupi din spatele lui si a urlat. Apoi, s-a intors spre mine si a avansat.

Inainte sa se apropie si mai mult de mine, am inchis ochii, simtind cum energia mi se termina.

In curand, eram cuprinsa de intuneric, unde nu exista durere, frica de a muri mancata de vie sau lupi-bestii.

Devenisem doar o umbra...

VOTEAZA SI COMENTEAZA, DACA TI-A PLACUT ACEST CAPITOL!

MULTUMESC! ☺