Isabelle (Amelie Crawford) este implicata intr-un accident de masina, de pe urma caruia se trezeste intr-un complex imens plin de oameni suspiciosi. Insa momentul in care ea nimereste in aceea comunitate nu pare unul foarte bun, deoarece, varcolacii...
Locul unde depistasem esenta vietii lui Hayden era aparent linistit...
Cerul albastru era presarat de norisori albi, care aratau de parca erau bucati de vata aruncate in vant, mutandu-se, incet, de colo pana colo.
Campul plin de rapita inflorita era atat de imbietor incat nu imi venea a crede ca aici se putea ascunde o forta intunecata.
Sau ca Hayden era pe aici pe undeva.
Peisajul era mult prea aiurea pentru o ascunzatoare a taberei adverse si cum puterile nu aveau cum sa ma insele de locatia lui Hayden, trebuia sa iau ca atare acest loc si sa ma pregatesc pentru ce urma.
Pasesc in cultura de rapita si imi trec degetele printre florile galbene asteptand sa fiu rasfatata de petalele moi ale acestora.
Insa, atunci cand am atins florile, acestea au inceput sa tremure, florile au cazut, iar cultura s-a uscat imediat, lasand la vedere ceea ce era ascuns sub aparenta iluzie.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
In mijlocul recoltei uscate a aparut o casa, parca, desprinsa dintr-un film de groaza.
Ferestrele nu aveau geamuri si, de asemenea nu exista nici o usa.
Intrarea parea blocata de ramurile pline cu tepi ale unor copaci infricosatori.
M-am apropiat de casa, simtind amprenta esentei lui Hayden tot mai aproape.
Stiam ca putea fi o capcana, insa voiam sa ma asigur ca sufletul meu pereche nu patise nimic.
Cu cat ma apropiam de casa, cu atat mai inspaimantatori mi se pareau copacii, deoarece ramurile lor cresteau tot mai mult facand intrarea in casa aproape imposibila.
Dau la o parte ramurile, si reusesc sa intru in cladire, nu inainte sa fiu zgariata de tepii acestora.
In casa, simteam o prezenta rece, plina de intuneric si putrezita. Puteam percepe prin toti porii cat de groaznica era creatura care l-a rapit pe Hayden si care a pornit acest razboi intre cele doua lumi.
Bunica si ceilalti se ocupau, deocamdata, de acest lucru. Trebuiau sa ii tina sub control atat pe oameni cat si pe supranaturali, dar si sa elimine creaturile trimise de catre inamicul nostru.
Datoria mea era sa il omor pe inamic si sa imi salvez sufletul pereche. Stiam ca orice avea sa se intample avea sa fie greu, dar nu ma lasam intimidata asa usor.
Fiecare camera pe care o vizitam arata la fel, iar Hayden parea ca fusese in fiecare din ele. Holul parea ca se tot intindea si tot mai multe usi apareau, ceea ce insemna ca inamicul meu stia ca sunt aici si imi facea misiunea tot mai grea.
Ies pe hol, inchid ochii si incerc sa il localizez pe Hayden, folosindu-ma, pentru prima oara, de gena de Lycan.
Prezenta lupului sau parea slabita, de parca cineva incerca sa il suprime.
Il gasesc, si, folosindu-mi puterile de Myriad, distrug tot ce gasesc in cale pana ajung la Hayden.
Cand l-am vazut, am incremenit.
Corpul sau era sfasiat, plin de rani si taieturi care sangereau pe podeaua gri. Mainile ii erau prinse in catuse si corpul ii atarna, de tavan.
Daca nu i-as fii simtit amprenta vitala, as fi zis ca era mort. Arata ca unul. Dar cu siguranta gena de Lycan Alpha il ajutase sa reziste pana acum.
- Ce ti-a facut iubirea mea? soptesc si ma apropii de el incercand sa il eliberez.
La auzul vocii mele, Hayden a gemut incet de durere si si-a deschis ochii cenusii.
Privirea lui m-a facut sa lacrimez...
L-am eliberat si l-am luat in brate, stand pe jos, pe podea, imbratisati.
Il mangaiam incet, atingandu-i fiecare parte a corpului ranita, in disperarea sa il vindec.
Hayden a clipit usor, si a incercat sa imi spuna ceva, insa corpul ii era mult prea lovit pentru a se putea misca sau vorbi. Nici lupul lui nu facea fata sa il vindece cat mai repede posibil.
Plina de griji si cu gandul sa il scap cat mai repede de tortura la care fusese pus, am uitat complet de inamicul meu.
Dar se pare ca el nu a uitat de mine.
- Acum ca v-ati reunit si v-am lasat putin timp impreuna pentru a depana amintiri si a trai momente tandre, cred ca este timpul sa facem cunostinta, nu crezi, nepoata? se aude din spatele meu, o voce groasa si plina de rautate.
Cuvantul nepoata, insa, m-a facut sa ma intorc si sa il privesc ingrozita.
Eram ruda cu el?
- Draga mea, nu imi spune ca nu stiai de mine. Doar sunt fratele geaman al bunicii tale. Singurul tau unchi scump si drag! imi spune, intinzandu-si bratele de parca voia sa ma imbratiseze, purtand un zambet batjocoros pe buze.
Vazand ca nu fac nici o miscare a devenit serios si, dupa ce si-a dres vocea m-a anuntat pe un ton final.
- Si acum hai sa ne distram putin, nepoata!
Apoi, literalmente, Iadul s-a dezlantuit pe pamant.
Cele doua lumi, cea a oamenilor si cea a creaturilor supranaturale nu erau nimic pe langa ceea ce aducea fiinta care se pretindea a fii unchiul meu.
