Jocul destinului - Vol. III

Capitolul 10 - Inceputul jocului

In drum spre casa, am inceput sa dezbat tema majoratului cu mama. Pregatirile deja urmau sa inceapa iar asta ma bucura foarte mult. Plasele pe care le caram la masina ma faceau sa uit de mesajul expediat, sperand ca totul avea sa fie bine. Am trantit portiera, plasand cosul la locul sau, cand telefonul a bazait scurt. In masina, intr-o lumina oarba am citit mesajul:

,,Alex mi-a raspuns. Ce fac ? ''

- Fir-ar! Aproape ca am tipat, facand-o pe mama sa tresara la volan.

- Ce ai patit mai ?

- Ahh, nimic important. I-am zis incercand sa iau o decizie. I-am scris.

,, Normal ca nu ii raspunzi.''

Andrada se pare ca se panicase totusi.

,,Si daca insista ? ''

,, Nu cred ca va insista, insa daca e asa, poti spune pur si simplu ca ai gresit numarul. ''

Intr-un final speram ca sa fi putut repara ceea ce parea o mica greseala si o abatere de la planul initial, cel in care eu imi vedeam de viata mea de licean.

∞

A doua zi copiam de zor tema la fizica plasand-o prin clasa catre cativa colegi, cand Andrada cu o fata extrem de serioasa intrase pe usa clasei. Am stiut ca nu era in regula, asa ca imediat am reusit sa o intreb.

- Ce e ?

- E Alex. Ti-a scris.

- In primul rand tie ti-a scris si in al doilea rand, ce ti-a scris ?

- Citez ,, E cineva pe aici ? Sau nu mai vorbesti '' ?

- Fir-ar! Am spus incat i-am atras Iasminei atentia.

- Deci ce facem ? Andrada isi lasa geaca si lua cateva guri de apa.

I-am facut semn sa iesim pe hol. Ma plimbam frenetic prin fata Andradei, care ma urmarea cu interes. Astepta cu telefonul in mana iar asta ma presa. Avea un zambet ascuns pe fata, iar asta m-a determinat sa o intreb.

- De ce zambesti ?

- Sincer, nu ma bate, insa mi se pare frumos. O particica din visul meu de anul trecut s-ar indeplini daca ai continua sa vorbesti cu el..

- Andrada! Pe bune, acum !? Incerc sa formulez un raspuns prin care noi am gresit destinatarul..

- Nu prea poti.. Adica e pe Whatsapp. Nu e ca si cum nu are poza sau..

- Doamne! Fix acolo ti-ai gasit sa ii trimiti! Am sa mor!

Si ea a inceput sa rada in hohote. Eu mai aveam putin si aveam sa tip, insa fata Dianei care se indrepta spre noi m-a facut sa incerc sa ma calmez si sa imi dreg glasul. I-am facut semn Andradei sa lase telefonul deoparte.

- Neata fetelor. Spuse ea usor vesela.

- Neata. Esti vesela.

- Da, m-am gandit sa am o zi buna. Adica fara Alex, fara implicatii si sa revenim la vechile obiceiuri, ce ziceti ?

- Perfect. Am spus zambind fortat.

- Pana la urma cui ii pasa de Alex si de mesajele lui non sens ? Vreau sa zic ca incerc sa trec peste.

Fata Andradei ma distragea. Voia sa spuna cateva cuvinte usturatoare, iar asta o macina n interior.

Dupa ce s-a sunat, a trebuit sa ne indreptam spre laboratorul de biologie, pe tamplele mele atarna o balanta a deciziei, iar eu nu stiam ce sa fac. O parte din minte imi spunea sa fiu cat se poate de matura si sa nu ma las dusa de val alaturi de jocul Andradei si sa spun ca am gresit numarul, insa cu toate astea cealalta parte voia sa continuam sa fie ca un joc cu anonim. Sa il fac sa se tavaleasca de curiozitate, sa imbin o scurta si usoara razbunare, afland ce se ascunde sub toate mutarile proaste facute de catre el in urma cu ceva timp. Era sansa perfecta, as fi putut sa zic.

La sfarsitul orei ma aflam pe banca inspirand aerul tomnatic, rasufland greoi.

- Uite, daca nu vrei si nu vrei zic ca am gresit numarul si gata.

- Uite, crede-ma nici daca s-ar scutura copacii de toate frunzele nu as vrea sa ii scrii...

Si apoi un vant puternic, predestinat ne-a acoperit de un palton de frunze, facandu-ne sa zambim.

- Deci ? Ce ii scriu ?

Stia ca ceva din mine, deja isi gasise alegerea, decizia.

- Hai sa ne jucam, putin! Pana la urma ce se poate intampla !?

Bineinteles ca aceasta era o intrebarea aparent chiar irelevanta. Stiam ca intotdeauna avea sa se intample ceva, insa nu stiam ce. Niciodata nu aveam sa stiu care va fi mutarea destinului, asa ca luandu-mi inima in dinti si privind cerul am rugat-o pe Andrada sa imi plaseze telefonul.

Am citit mesajul.

,,Buna. Scuze, dar nu cred ca am numarul tau salvat. Cine esti? '' Si un emoticon de fata care zambeste.

Dragut. Trebuia sa raspund misterios, enigmatic, sa ii satisfac curiozitatea insa inca nu aveam un plan asupra mea, asa ca evaziv si plin de mister am scris mesajul pe care avea sa il trimita Andrada cand vom avea mai multe linii de wi-fi.

,, Hmm perfect. Sa zicem ca pentru moment nici nu trebuie sa stii cine sunt. Sa zicem ca sunt o anonima, o fata de altfel. ''

Era sufiecient pentru moment. Speram ca stiu si ca voi avea inspiratia si curajul necesar sa merg pana la capat. Lucru ce ma agita cu adevarat era necunoscutul pe care usor usor paseam. Mult prea mult mister, dar se parea ca de data aceasta, eu eram cea care purta o masca. Si una pe care trebuia sa o structurez cat mai bine.

In clasa colegii mei roiau suspiciosi in jurul Casandrei, colega cea noua, insa cand ma vazu zambi. Stia ca aveam sa o scot din acel cerc larg de oameni curiosi si sceptici in privinta aptitudinilor ei de a intelege ceea ce este in jurul ei. Colegii mei urau umanistii, iar ea era o umanista convinsa. Sincer cred ca incepea sa ma inspire pentru blog. Iesite din clasa, mi-a spus cat se poate de dragut.

- Mersi mult Mayla. Sunt ca un cobai, aproape ca mai au putin si ma intreaba daca stiu sa vorbesc.

- Hah. Imi pare rau ca te-au luat cam tare. Asta e mediul in care traim.

- Vrei sa iesim la un suc intr-o zi ?

- Sigur.

- Eu cred ca merg la baie ne vedem la chimie. Si pleca, cu un zambet dragalas pe fata. 

Cand am intrat Andrada mi-a facut un semn aprobator, acesta era semnul ca trimisese mesajul. Am rasuflat de parca stiam ceea ce faceam. Insa cel putin era ceva ce imi putea ocupa timpul si ma distragea de la Bogdan.