Jocul destinului - Vol. III

Capitolul 11 - O gaura neagra din galaxie

O noua poveste incepuse. Nu mai aveam cum sa dau inapoi, iar din acel moment intrasem in ceva asemanator cu o gaura neagra intr-o galaxie dispersata, una care avea sa ma consume. Conversatia s-a prelungit, Alex, ca orice persoana pusa in fata faptului implinit a inceput sa ma interogheze:

,, Hmm imi place cum suna ideea acestui joc, aceea sa nu iti stiu identitatea.. ''

Minunat. Insa nu asta ma intriga la acest joc. Trebuia sa fiu sincera fata de mine. Ma intriga si atragea esenta unei tente de a ma razbuna de a-l face sa isi piarda noptile gandindu-se cine ar putea sa fie anonima si de altfel mi-ar satisface si curiozitatea, sa am oportunitatea de a-l cunoaste pe adevaratul Alex, cel din spatele mastilor. Din reverie, m-a trezit Casandra.

- Neat Mayla. La ce te gandesti asa intens ?

Se machiase ceva mai strident, ochii ei lucind.Era odihnita.

- La nimic special. Pur si simplu am avut ceva vise..

- Vreau sa aud mai multe !

Parea foarte prietenoasa. Imi placea de ea, avea un aer de buna dispozitie de energie pozitiva, insa nu o stiam prea bine. Am inceput sa discutam diferite banalitati, insa gandurile mele fugeau la Alex. Si nu, nu la el ca fiinta atragatoare meschina si plina de ''farmec'', ci la cel care zambeste ca un ''idiot'' la telefon gasindu-se atragaor in fata unei anonime.

Doua colege s-au apropiat de banca mea si mi-au aratat caietul la chimie, la cererea mea. Tema. Fir-ar! Dupa cateva minute in care eu si Casandra am devenit experte la copiat aplicand-o tactica de o viteza de peste 50 %.

- Si Ale, ia zi-mi ce face sora ta ?

- A intrat unde a vrut. La drept.

- Ce frumos. Am spus zambind si continuand sa scriu datele problemei.

- Da, ii place mult. Are doar un baiat de la noi din liceu.

- Serios ? Am tresarit usor curioasa.

- Da, dar cred ca il stii...

- Cum il cheama ? Am spus privind-o lung si curioasa.

- Bogdan Adrian sau ceva.. Nu am retinut.

- Vorbesti serios ? Am spus aproape razand in hohote.

- Da ! Dar nu prea vorbeste cu sora mea.

- Inteleg.

Dupa ce am reusit sa termin sa copiez tema, Andrada mi-a trimis mesaj ca nu avea sa vina la primele ore, asa ca am ramas cu Casandra in banca. Aceasta chicotind in timp ce isi strangea caietele, mi-a zis.

- Il stii pe Bughi sa inteleg ?

- Oarecum.. De ce ? Am spus deja dezorientata si oarecum pierduta.

- E vecin cu mine de cartier. Il stiu de ceva timp. E cu Niky nu ?

- Da, cam asa. Am spus afisandu-mi un zambet fortat, fals.

- Uhh! Antipatica fiinta! A zis rasufland. M-a privit, apoi si-a schimbat atitudinea. Scuze, daca esti prietena cu ea sau ceva.

- Ahh, nu! Nici de cum. Ne stim de mult timp dar nu am vorbit pana acum.. E o poveste lunga.

- Serios ? Pot sa imi zici daca nu e ceva prea personal..

Prea personal ? Mai degraba ciudat si complicat. Dar da, poate si personal.

- Da, poate iti voi spune totul candva.

- Iesim cand vrei tu ca sa iti creez atmosfera unei povesti de tipul acesta..

- Da, uite o idee draguta.

Nu stiam daca puteam avea incredere in Casandra. Clasa nu o integrase inca si toata lumea o vedea ca pe un strain care nu avea sa se integreze niciodata. Ora de chimie a fost cat se poate de linistita, iar Casandra parea cat se poate de vorbareata.

Mi-a povestit despre matusile ei destul de avute, despre culorile ei preferate si despre excursia din Germania din vara. Aveai ce sa discuti cu ea, insa pentru mine, parea mai mult ca un radio. Nu unul stricat, insa unul care umplea putinul gol pe care il mai lasa mintea mea ce scornea noi replici misterioase pentru viitoare conversatii.

                                                                                                                                 

Andrada nu s-a lasat asteptata si intr-un suflet imi plasa de cum intra pe usa clasei, telefonul sau. Mesajul de la Alex o bulversa si o facuse sa alerge intr-un suflet pana ce a ajuns in clasa. Am privit telefonul, iar Casandra parea extrem de bulversata, caci nu stia despre ce este vorba.

- Cred ca va las sa vorbiti..

- Iti zic mai tarziu. Si i-am zambit lasand-o sa sa indeparteze.

- Raspunde-i, te rog.

Era usor panicata. Imi parea rau ca trecea prin starile astea, insa trebuia sa se obisnuiasca, mai ales ca ea era cea care lansase provocarea jocului. De data aceasta, lansase o intrebare simpla.

,, Deci am sa iti spun anonima misterioasa in telefon. Ce faci acum ? Esti la liceu ? ''

Raspunsul a fost scurt, dar nu banal ci afirmativ. Identitate falsa creata bifat. Trebuia doar sa nu ma incurc in propriile minciuni. Weekend-ul se apropia, iar Andrada urma sa plece la tara, comunicarea dintre noi trebuia sa ia o pauza. Macar aveam timp sa imi cladesc un nou plan, pus cap la cap.