Jocul destinului - Vol. III

Capitolul 48 - Sala de operatie

Nu stiu ce era mai grav, faptul ca atunci cand am iesit pe usa cabinetului doctorului, trebuia sa ma pregatesc pentru operatie sau faptul ca mama inca era suparata pe mine. Din pacate nu mai suporta amanare apendicita, asa ca astfel a doua zi, trebuia sa ma afisez la clinica privata pentru operatie. Ma simteam ciudat, emotionata, nerabdatoare, confuza. Avusesem niste discutii interminabile cu mama despre tot ce se intamplase. Ma simteam ingrozitor, insa pe de o parte o intelegeam pe mama, iar pe de alta bineinteles ca nu. 

- Mergem sa facem niste cumparaturi.

- Bine. Vreau sa o anunt pe Andrada. Asta era mica mea aluzie pentru a imi motiva noul apel pe care aveam sa il efectuez. 

In ultimele zile ma controla in fiecare minut, daca mananc, cu cine vorbesc, mi-a interzis de altfel sa mai discut cu vreunul din baietii implicati. Pe Luca l-a gasit politia, intr-un bar in Bucuresti cu doua brunete. Matei stiam ca avea multe examene si chiar nu voiam sa ii explic cum de am ajuns sa dau declaratii la politie pentru Bughi sau ca aveam sa ma operez, asa ca am preferat sa imi iau o vacanta, sau mai bine zis un concediu medical.

Andrada a parut foarte ingrijorata. M-a anuntat, ceea ce stiam deja de pe grupul de pe facebook, ca filmul urma sa fie editat si trimis. Astfel ca dupa cumparaturi mi-am pregatit micul bagaj pentru opertaie. Stateam in camera mea dezordonata, pe marginea patului si ma gandeam la durerea ce va urma. Mi-am scuturat capul, lasand cateva lacrimi sa se prelinga pe obraji. I-am auzit pasii mei si mi-am sters cu manecile bluzei, lacrimile. Mama nu trebuia sa le vada. 

- Gata ? 

- Aham. Am inganat, aplecandu-ma dupa o pereche de sosete vazuta langa covor. 

- Nu te mai apleca! A strigat mama, sarindu-mi in ajutor.

- Stai linistita. Am zis reusind sa ma ridic de pe pat. Stateam cu spatele la ea, asteptand sa imi treaca acea stare de plans. 

- Ti-ai pus si periuta ?

- Da, e in borseta. 

- Sa te culci devreme, da ? 

- Da, mama. Am reusit sa spun luand-o in brate. Mi-a sarutat obrajii, strangandu-ma in brate, parinteste. Aproape si ea avea sa planga. 

Spre surprinderea mea, am adormit destul de repede.

  ∞  

Clinica intr-o ploaie necacioasa de primavara ma astepta. Dupa cateva analize pe care abia le-am simtit datorita unei asistente dragute pe nume Laura, m-am schimbat in pijamale urcand cu liftul catre etajul unde aveam sa ma ,,cazez,, in salon. Mirosea a spital insa nu un miros isuportabil, neplacut, iar cadrul medial era bine dispus si pus pe treaba. In salon, o tipa Bianca tunsa scurt bandajata si sleita de puteri m-a intampinat cu un zambet cald.

- Pe tine cum te cheama ? 

- Mayla. Ce ai patit ?

- Sunt operata, insa maine ma externeaza. 

- Auch. Imi pare bine. Si dupa ce m-am schimbat in pijamalele mele visinii cu un model floral, m-am asezat in pat, extrem de emotionata.

- Imi place manichiura. Complimenta Bianca de pe patul de langa. I-am zambit.

- Multumesc. Am zis sa ma asortez cu pijamaua. 

O doamna in jurul varstei de 30 de ani m-a interogat de la inceputurile existentei mele si pana acum daca sufeream de alergii, ce pastile am luat, opertaiile facute, tratamentele luate, activitatile sportive etc. Ma simteam ca la un interogatoriu, insa ceva mai personal. Cu fiecare intrebare ma simteam din ce in ce mai incatusata in acel loc, ca si cum camera se marea. Asta se intampla si de la pastila oferita de asistenta. Mama a fost rugata sa plece, avand sa ma viziteze a doua zi. Pastila si-a facut imediat efectul. Bianca a inceput sa rada de mine.

- Esti amuzanta !

- Cred ca nu imi pot da seama de ce. 

- Asa mi-au dat si mie. Pastila asta te relaxeaza, moleseste. Te face sa simti asa ca esti ca un ..Nor! 

Si intr-adevar ma simteam ca un nor. Mai fusesem operata cred o singura data in viata mea, iar de atunci nu imi mai pot aminti mare lucru. Totul era in ceata. Peretii portocalii ai incaperii parca incepeau sa fie din ce in ce mai pali, iar lumina parca se reducea, insa ramaneam constienta pentru ca ma pufnea rasul si uitandu-ma la manichiua degetelor de la mana. O alta asistenta micuta de statura cu ochii negri a revenit in salon.

- Domnisoara Radu ?

- Aici. Am ridicat mana ca la liceu. 

- Trebuie sa va fac o perfuzie. 

Si dupa ce m-a intepat extrem de usor si a lasat ca si continutul recipientului sa imi intre in vene, am simtit ca nu mai eram in spital. Parca asteptam din minut in minut sa intre Bogdan pe usa. Cred ca si el ar fi vrut o pastila de tipul asta. Matei cred ca s-ar fi speriat pentru ca radeam din orice, iar Tudor ar fi facut niste glume extrem de proaste. M-am uitat la tableta si am pus-o inauntrul noptierei. 

- Trebuie sa mergem la operatie. A revenit asistenta Laura care mi-a dat un aer oarecum pozitiv. 

Am urmat-o tinandu-mi recipientul care inca imi plasa lichid in vene. Pasii mei spre lift parca abia se scurgeau pe podelele proaspat lustruite. Vedeam oamenii in jurul meu parca deplasandu-se cu incetinitorul. Imi simteam trupul greoi si slabit. Abia ma tineam pe picioare. In lift Laura a apasat pe o tasta ciudata. Un hol lung care mirosea a spirt ma imbina catre o usa mare: Sala de operatie. Am inghitit in sec, parca incercandu-ma un sentiment de teama. Nimic. Totusi la cat de sedata eram presupun ca daca imi spunea cineva ca avea sa ma omoare, aveam sa imi balansez umerii si cam atat. 

- Va rog sa va intindeti aici. 

Mi-a spus o alta doamna care plimba de colo pana colo niste ustensile. 

Totul arata nou si pus la punct. Nimic care sa imi fi instigat vreun sentiment de frica. M-am asezat pe masa de operatie, incepand sa imi plimb ochii peste tot. Mi-am amintit de mama care ma sarutase si imbratisae de vreo zece ori inainte sa plece. Cateva femei au inceput sa ma dezbrace lucru ce nu mi-a placut indiferent de cat ed sedata as fi fost. 

- Ma simt ciudat.. Am reusit sa zic, cerd ca rosind. 

Mi-au acoperit goliciunea, incepand sa ma lege de masa de operatie, complimentandu-mi manichiura. Am zambit si dupa usa s-a deschis, iar un domn cu mainile ridicate paralel cu niste manusi albastre  aintrat in incapere. 

- Oo ce pacienta frumoasa avem! A strigat el extrem de bine dispus. 

- Multumesc. Am reusit abia sa spun. Laura a venit si in branula mainii drepte mi-a administrat dintr-o seringa anestezicul. Am vazut cum asistentele au inceput sa se adune in juru meu, lumina aceea puternica vrand parca sa ma orbeasca. Medicul s-a apropiat si mi-a spus. 

- Sa nu te sperii pentru ce vei simti. Am incercat sa spun ceva insa un val de adrenalina mi-a facut inima sa se zbata de cateva ori, apoi ochii mei s-au luptat sa ramane decshisi, iar vocea medicului a inceput sa se stinga usor usor. 

Negru. Nu am mai auzit nimic. Nu am mai simtit nimic. 

Capitolul viitor va fi ceva mai lung. Sper sa va placa. Va invit pe profilul meu cu un nou capitol la LOYALTY is Royalty, linkul in descriere. Va astept parerile in comentarii. Mi-a fost dor de voi. ☺

Capitol dedicat lui: @Smile_like_me_2016