Jocul destinului - Vol. III

Capitolul 62 - O noapte-n Bucuresti

One Direction se auzea pe fundal. Se sincronizase destul de bine. Ma asteptase in fata hotelului. Abia am asteptat sa il sarut. Mirosea a parfumul lui, un iz usor de brad cu lemn dulce si ceva mentolat, revigorant. Imi fusese dor de el. Matei era tot ce imi doream de cand eram mica, de altfel. Am inceput sa rad, la sirul gandurilor mele si privind geamul. Bucurestiul prin el, parea sa aiba o forma dinamica si ciudata, altfel de cum il stiam eu.

- Ce-i ? Ma intreba el curios, punandu-si mana pe piciorul meu stang si starngandu-l ferm. Am tresarit, inrosind. 

- Nimic. Ma bucur ca am reusit sa ne vedem. 

- Ohh, mititica de ea! Ia spune-mi ce vrei sa facem ?

- Nu stiu. E orasul tau. Arata-mi ceva.

- Stiu un restaurant pe acoperisul unei cladiri! Iti va placea. 

Sincer, din ce imi amintesc, restaurantul se numea Rooftop Restaurant sau ceva de tipu' asta. Cu un search pe Google va edificati. Surpriza si localul a fost mai mult decat woow. Era ceva ce m-a lasat fara cuvinte. Mai fusesem in Bucuresti in urma cu vreo 5 ani cand am stat mai multe zile, la niste expozitii, dar nimic interesant. Cu siguranta nu am mers la ultimul etaj al unei cladiri cu tipul pe care il iubesc. Am gasit o masa intr-un colt. Aerul usor racoros, m-a facut sa ma cutremur. Multi tineri. Studenti, radeau, isi comandasera cocktail-uri, iar chelnerul ne-a intins meniurile. 

- Vreau ceva dulce. Ce-mi recomanzi ? L-am intrebat pe Matei, care ma privea cercetator. 

- Esti frumoasa, Mayla. Ti-am mai spus ? 

Am rosit. A spus-o pe un ton plin de un farmec ciudat, straniu, dar impecabil de romantic si ceva ce parca asteptam de o gramada de timp. Am chiuit in interiorul meu exact cum fac nuntasii. Comparatia e bizara, dar usor reala. 

- Sa fie clatite ? Am spus uitandu-ma peste deserturi in meniu. 

- Profiterol. Ce zici ? Si niste cocktail-uri ?

- Tu conduci..

- Non-alcolice ?

- Sigur. 

Imediat ce chelnerul a plecat cu meniurile si comanda, am apucat sa ma uit imprejur. Privelistea era minunata. Era un Bucuresti care statea sa zvacneasca. Matei se simtea in mediul sau. Parea familiarizat cu locul, cu oamenii, cu atmosfera, cu orasul, cu totul. Nu se compora cu orasul nostru. De cand am inceput sa investesc sentimente pentru el, m-am intrebat cum ar fi fost sa il vad si sa il analizez in mediul lui, in lumea lui. Orasul natal  era un sfert cat Bucurestiul, mic, inghesuit, monoton si incolor. 

- Imi place aici. Am reusit sa spun, incepand sa ma batai de frig.

- Vrei geaca mea ?

- Nu vreau sa racesti.. Am spus incercand sa imi pastrez zamnbetul. 

- Nu e nicio problema. Si a venit sa imi aseze geaca pe umeri. Mi-a dat un sarut scurt apoi a disparut pana la toaleta. 

Luminile orasului erau niste picaturi aprinse ce se pierdeau printre strazile si blocurile asezate in linii diforme. Rataceam cu privirea. Am inspirat adanc si m-am lasat pe spate. Era frumos, intr-adevar. Chelnerul a plasat comanda cu multa atentie, cat sa nu scape farfuriile si dupa ce mi-a zambit a disparut. Telefonul lui Matei a scos un sunet. Primise un mesaj. Am sorbit din cocktail-ul meu, care era usor dulceag. Un alt sunet a venit. Mi-am privit telefonul meu si iarasi un alt sunet m-a facut curioasa. Am atins usor telefonul lui Matei care incepuse sa si sune. Pe ecran aparuse:

Baby Rox is calling. 

Am inghitit in sec, iar chipul meu s-a transformat intr-o grimasa. Inainte ca el sa se intoarca apelul a incetat.