Jocul destinului - Vol. III

Capitolul 7 - Urmarire esuata

Am tastat rapid in bara de la facebook numele Bogdan Adrian Dumitrescu.

Fara rezultat.

Am aruncat cateva priviri peste profilu lui Niky. Pozele si check-in-urile in care fusese etichetat si el erau ca si sterse, mai precis el nu mai exista in niciun fel in mediul meu virtual. A fost dramatic, cand ma gandesc, dar cu toate astea o usurare mi-a cuprins sufletul. Intr-un final puteam sa ma gandesc la cei doi ca la niste fiinte inexistente.

O dimineata racaroasa de sfarsit de septembrie a marcat finalul unei povesti, bineinteles acest lucru din punctul meu de vedere. Mi se parea atat de inspirational acest mic detaliu, incat am scris pana si pe blog, primind aprecieri si cateva distribuiri.

Geaca mea de blugi parea ca nu mai face fata cu aerul rece si tomnatic de afara, asa ca am apelat si la o esarfa usoara dintr-un material placut la atingere. In fata portii, ca deobicei ma astepta Andrada. Zambea calduros. Macar asta ma mai putea incalzi. Dupa cateva conversatii banale, Diana isi facu aparitia. O sincronizare as putea sa zic perfecta.

- Neata.

- Hei.

- Nu m-ai mai sunat aseara. Am spus pe un ton iritat.

- Stiu, am fost foarte ocupata. daca vrei vorbim azi. Acum tre sa plec.

Si se evapora aruncandu-i Andradei cateva priviri lungi pline de subinteles.

- Da a mai vorbit putin cu Ciucu si a uitat ca il facea taran, dar na..

Afirmatia ei m-a facut sa rad, insa cu toate acestea ma intriga tot ce facea. Intr-una din pauze imi venea sa o bat pe bibliotecara. Pur si simplu nu ne gasea cartile recomandate de profa noastra de romana. In biblioteca simteai mirosul de cafea de cum intrai. Pasii greoi ai unui profesor ne-au captat atentia. Era un profesor nou, pe care nu il mai vazusem niciodata. Dupa ce a reusit sa ne dea cartile, ne-am retras pe o banca afara. Soarele intr-un final isi facuse aparitia cu cateva raze slabe.

- Ce crezi ca face Diana ?

- Nu stiu, dar iti zic doar sa ai grija... Privea prin curtea liceului. Aia nu e Elena ?

Am privit in respectivul loc. Era Elena care se grabea inspre poarta cu telefonul in mana. In acel moment plina de viata, Cristina Martea cu o poseta imensa intra facand cateva bobocae sa se dea la o parte. Se vedea ca era in ultimul an de liceu, asta ii mai adauga ceva piper la atitudine. Urmata de un coleg de al sau, a carui constitutie era corpolenta si te facea sa crezi ca e vreun jucato de box. Aveau acel aer de ''senior ''.

Fara prea multe cuvinte, am plecat spre poarta cu gandul de a parasi curtea liceului.

Bogdan isi parca masina fara nicio retinere apoi ocolind-o se uita in jos, aproape intrand in alti baieti din fata mea. Cand chipul sau l-a zarit pe al meu, mi-a taiat orice rasuflare. Era taios inca din atitudine, iar privirea sa nu ma mai studia. Era ca si cum as fi facut ceva gresit.

Dupa cateva minute, Andrada a rupt tacerea.

- Poate e pentru ca l-ai blocat.

- Nu imi mai pasa.

Nu minteam. Nu imi mai pasa ce avea sa se intample, pana la urma nu era ca si cum avea sa se mai intample ceva, nu !?

∞

Diana m-a sunat dupa terminarea orelor. Era deja acasa, ea fiind la uman a scapat ceva mai repede decat mine. Era un soare arzator la pranz iar asta ma indispunea teribil, asa ca telefonul ei imi mai anima starea.

- Si sa vezi ca avem un coleg nou..

- Frumusel ?

- Sa zicem ca da. Oricum profa noastra de engleza l-a cam ridicat pe piedestal..

- Cum asa ?

Faceam schimb de vorbe, banalitati. Eu aveam de gand sa trec prin parc, pentru a-mi scurta drumul de unde avea sa vina maica-mea sa ma ia. Abia asteptam sa ajung acasa. Inevitabil, am adus vorba de Alex.

- Si ? Alex ?

- A plecat. Am vorbit aseara cu el putin.. Si imi zicea ca ii place mult acolo.

Ascultam apatica ocolind o masina care aproape imi taiase calea in parcarea mica de langa parc care ducea la un liceu din apropierea si la cateva blocuri.

- Mai esti pe fir ? Intreba ea usor speriata.

- Da, doar ca era sa mor. Un dobitoc mi-a taiat calea.. Si am inceput sa ma plimb printre cele doua randuri de masini, cel putin asa eram protejata si aveam sa vad daca vreun altul avea sa imi mai taie calea sau nu.

Diana turuia in continuare despre noul coleg, iar eu citeam numerele de inmatriculare ale masinilor, apatica. Ochii mei au trecut de un numar care abia dupa ce am parasit mica parcare mi-am dat seama a cui era masina.

- Diana ! Aproape ca am tipat oprindu-ma la umbra unui copac.

- Da ? Ai patit ceva ?

- Cred ca i-am vazut masina lui Alex.

- Care Alex ?

- Ciucu.

- Nu are cum !

- Ma intorc.

- Nu ! Stai. De ce crezi ca e el?

- I-am recunoscut numarul masinii si...Shht! Am luat-o prin spatele masinilor.

Astfel ca aproape tinandu-mi respiratia m-am strecurat in spatele masinii a carui numar de inmatriculare era identic cu a lui Ciucu. Ridicandu-ma usor am reusit sa zaresc pe bancheta din spate, un tip brunet si o tipa care zambea usor. Se sarutau. Am incercat sa ma inalt si mai mult, iar in acel moment uitand ca am si geanta cu mine, aceasta a cazut brusc, facand-o pe Diana de la capatul apelului sa tipe, iar pe cel din masina sa intoarca rapid capul. Fir-ar!

- Ai patit ceva ? Soptea Diana, eu napustindu-ma la pamant si incercand sa fug in directia opusa in scara vreunui bloc fara a privi in spate.

Am avut o cadere nervoasa, radeam si ma vaitam in acelasi timp, iar Diana cred ca isi dadea palme de nervi deoarece nu intelegea nimic din ce spuneam.

- Mayla !?

- Da ?

- Gata ?

- Da.. Sczue.

- El era, nu ?

- Era un tip brunet.. Si o fata si erau pe bancheta din spate..Am zis fara prea multa tragere de inima.

- Poti sa faci ceva pentru mine ?

- Spune. Am zis incercand sa ma feresc de pisica din scara blocului in care ma bagasem de cateva secunde bune.

- Vreau sa iesi si sa ii faci o poza masinii.

- De ce ? Adica ies, dar sa imi zici de ce..

Fara sa poata sa imi raspunda dand cartela prin orificiul interfonului in fata usii facand-o astfel sa se deschida era chiar tipa satena care ma privea usor speriata. Habar nu am cand a ajuns in capatul scarilor evaporandu-se fara prea mult zgomot. Am iesit imediat, realizand astfel ca exista o mare posibilitate ca Alex sa ma fi vazut si sa fi plecat.

- Mayla !? Tipa disperata Diana.

- Da ? Am spus nervoasa, vazand cum in parcare Alex la fel de repede ca ''amica'' lui disparuse.

Nu stiu daca eram nervoasa pentru ca o mintise pe Diana sau pentru ca acea mica parte si uitata  din mine care l-a placut s-a simtit ciudat, intrigata si neputincioasa.

- A plecat, nu ?

- Da. Tre sa o sun pe maica-mea sa ii zic de unde sa ma ia. Te sun rapid cand ajung acasa.

A inceput sa planga. Stiam. Intr-adevar se simtea oarecum tradata, insa nu era ca si cum ei erau impreuna. In acel moment parca nu mai conta faptul ca ma mintise faptul ca juca si la masa prieteniei cu mine dar si cu el, conta faptul Alex ma vazuse si cine stie ce isi inchipuia. Povestea iarasi se complica. Tipic, nu !?