Ia-mă cu tine!

Capitolul 2.

Rasufla usurata atunci cand observa ca aproape toate valizele au ajuns in casa. Le privi pe toate si ofta cand isi dadu seama ca trebuie sa le despacheteze si sa aranjeze fiecare lucru si haina in parte.

— Gata! Tipa Mike atunci cand reusi sa aduca in noul apartament ultima noptiera. Rose îi zambi si îi facu semn spre dormitor unde trebuia sa o puna.

Fara alte cuvinte, Mike se conforma indreptandu-se spre locul indicat. Rose se aseza istovita pe canapea si se lasa pe spate incercand sa se odihneasca pentru cateva minute, dar ceva îi atrase atentia intr-un mod ciudat.

Pe peretele din stanga se afla un tablou, mai exact un portret. Un chip frumos a unui baiat ce parea a fi tanar. Parul era mai lung lasat liber in carlionti, iar ochii lui erau desenati cu un verde viu, patrunzator. Toate umbrele si efectele erau puse intr-un mod care te fascina sau poata ca acel barbat avea o aura misterioasa. Sprancenele lui erau incruntate si o mica dunga se afla la una dintre ele. Mici fire de barba erau desenate chiar in zona barbiei, iar buzele lui aveau o nuanta rozalie. Era incantata, ceea ce o facu sa ramana blocata cu privirea pe tablou.

— La ce te uiti? Mike o distrase din holbat, in timp ce cauta si el cu privirea locul sau lucrul la care se holba ea.

— La el! Spune Rose in timp ce ii arata taboul. Oare cine e? Intreaba total furata de imagine.

— Cred ca e fostul proprietar. Raspunse simplu, apucand tabloul fara pic de grija, asezandu-l plictisit in spatele sifonierului.

— De ce l-ai pus acolo? Il intreba Rose confuza, negasind cu adevarat un motiv bun.

— E doar un tablou...nu avem de ce sa-l pastram. Maine cred ca o sa-l arunc. Ii raspunse Mike cu o iritare specifica in voce.

— Fa cum crezi ca e mai bine... Ii raspunse si ea sec, ridicandu-se de pe canapea si mergand cu picioarele taras spre dormitor.

Arunca o mica privire la fereastra, vazand ca afara se lasa intuneric, iar ei ii era din ce in ce mai somn. Voia sa-si faca un dus, dar înainte sa pună planul în aplicare, ochii ei ripostau, inchizandu-se și devenind tot mai grei.

Se arunca in asternuturile pufoase, fiind deja imbracata intr-o pereche de pantaloni scurti si un tricou lejer.

— Iti este somn? O intreaba Mike, asezandu-se si el langa ea in timp ce isi plasa mana usor pe umarul ei.

— Mhmm! Murmura Rose cu capul in perna, luptandu-se cu somnul. Isi gasise din prima o pozitie cat se poate de buna si confortabila.  Se simtea linistita, asa ca doar isi ridica putin fruntea, tragand aer in piept.

— Noapte buna, Rose! Ii ura Mike, dandu-i un sarut mic pe gat in timp ce isi inconjură mana in jurul abdomenului ei.

Rose zambi fericita si lasă somnul sa o fure cu totul, insa gandul ei era inca la acel tablou.

* Pași sfioasa in camera alba si daca statea sa se uite mai bine totul era alb. Nu putea sa vada de unde incepe incaperea sau unde se termina, dar lumina care inconjura locul era puternica.

— Hey! E cineva? Intrebă, dar tresari atunci cand in urma vocii ei rasuna doar un ecou mic si neinsemnat.

— Aici Rose! O voce ragusita soptise cuvintele cu blandete, dar din cauza camerei goale zgomotul facut de vocea lui se auzi mult mai tare.

Ea continuă sa mearga, vazand un punct negru care se marea cu fiecare pas. Zambi atunci cand ajunse pana la urma destul de aproape de acea persoana.

Era intors cu spatele, stand turceste, iar mai multi carlionti ii acopereau urechile. Avea un par lung dupa parerea ei, ceea ce ii adusese senzatia vaga ca il cunoaste.

— Cine esti? Intrebă Rose cu o voce mica, simtind  o senzatie specifica de frica fata de acest necunoscut. 

— Aseaza-te. O indruma el, evitand sa ii raspunda la intrebare.

Vru sa se aseze langa el, dar cu cat incerca sa inainteze, ceva ce parea a fi un perete din sticla, o impiedica. Se aseza si ea turceste in fata sticlei si isi plasa mainile pe suprafata rece, privindu-i spatele celui care după voce și aspect, era un baiat.  Stia ca este un vis, dar era putin suparata ca nu poate sa-si controleze propiile ganduri.

— Ce faci, Rose? Intrebă el cu o voce patrunzatoare, ceea ce ii transimise un mic fior lui Rose.

— Mmm...bine,cred! Spuse promt, gandindu-se la un raspuns mai bun, dar nu ii veni nici o idee cu adevarat originala.

— Ma bucur. Aproba el, total neinteresant.

— Cine esti?

— Curioasa? O intreba sarcastic, mentinandu-si un comportament copilaresc si in acelasi timp rece.

— Mhmm!? Exlama ea mai mult ca o intrebare.

— Nu cred ca curiozitatea te-ar ajuta cu ce in momentul asta... Evita orice discutie despre identitatea lui.

— Mai bine curioasa decat proasta. Il provoca si ea, vrand sa para curajoasa, dar cazuse de mult in plasa ridicolului.

— Bine punctat. Cati ani ai? Aproba el in timp ce ii pusese intrebarea.

— 20...Îi raspunse, gandindu-se putin daca sa ii spuna adevarul sau pur și simplu să meargă pe varianta de a-l minti.

— Te intrebi ce vreau de la tine, nu? O intreba știind exact ca la asta se gândește.

Rose isi desprinse buzele, lasand sa iasa printre ele decat un ofatat, in niciun caz un raspuns.

— Citesti ganduri? Vru' ea sa afle, abtinandu-si o privire speriata. 

— Rose! Rase el simplu. Eu stiu tot! Îi dezvălui continuand sa zambeasca fie ca ea nu-l putea vedea.

— Deci...? Ce vrei de la mine? Repeta ea încă confuza, presandu-l să continue.

— Sufletul tau!