Ia-mă cu tine!

Capitolul 34.

Harry a trecut prin usa masiva din metal, reusind sa patrunda in camera de operatii cu usurinta. Ochii lui se plimbau pe patul de spital, langa acesta fiind targa pe care a fost adusa Rose. A tras aer adanc inainte sa isi dea seama ca stomacul sau se strange tot mai tare la imaginea din fata sa. Il cuprinse o stare de neliniste si era ingrijorat pentru fata inconstienta.

S-a asezat langa ea avand grija sa nu miste aparatul ce tinea perfuzia. Avea branura pe mana dreapta deasupra fiind lipit un plasture destul de lung. Corpul ei era acoperit cu un cerseaf foarte subtire ce nu parea sa ii tina de cald si era imbracata cu o camasuta alba. Stia ca pe sub aceste doua materiale se afla cusaturile facute in timpul operatiilor pe rani, si mai stia ca tot corpul ii era bandajat astfel incat sa nu faca vreo infectie. Nu stia cum sa ii aline suferinta, dar era sigur ca poate sa comunice cu ea intr-un fel sau altul.

~~~

S-a trezit brusc in locul obisnuit in care o aducea Harry de cand s-a mutat in casa lui. Ochii ei l-au cautat le baiatul cret, plin de tatuaje. S-a uitat dupa o pata neagra in tot acest decor alb si a zambit usurata cand la gasit in picioare cativa metri departare de ea. Rose a stat nemiscata, nu isi amintea nimic, mintea ei era complet goala insa simtea ca lipseste ceva. O dureau diferite parti ale corpului, insa uitandu-se la pielea sa si-a dat seama ca nu avea absolut nimic.

- Hey, Rose! Vocea lui Harry s-a facut auzita.  Cum te simti? A intrebat inainte sa ii dea sansa sa il salute.

- Hey, a raspuns si Rose cu o voce mica si putin răgușită.  Sunt bine, cred...

- Ma bucur, iubito! Vocea lui a umplut camera cu acelasi ecou, insa in glasul lui se putea sesiza o mica urma de teama sau de retinere.

Rose ramasese cu ochii fixati pe el. Nu intelegea. Ar fi trebuit sa nu se simta bine, ar fi trebuit sa ii fie rau? S-a uitat in graba la corpul ei si in ciudata faptului ca nu isi putea aminti nimic, totusi simtea ca lipseste ceva. Era ca un puzzle aproape terminat, dar totusi cu o piesa lipsa, si piesa asta avea sa o afle cand se va trezi din acest vis.

- Totuși! Ma simt putin slabita! A afirmat Rose dupa cateva minute de tacera in care a mai analizat inca putin situatia in care se afla.

- Da, legat asta asta, Rose.

A spus el lasand o mica pauza.

- Imi pare rau! Am incercat, crede-ma, dar nu am avut cum sa fac nimic. 

A continuat cu parere de rau.

- Te cred, dar as dori totusi sa imi explici.

A zis Rose, facand cativa pasi mai timizi spre el. Avea nevoie sa isi inconjoare bratele in jurul lui. Voia sa ii simta corpul cat mai aprope de al ei. Stia ca acest baiat, in felul sau de a fi ar trebui sa o sperie.

El ofta scurt. Corpul ei mic ar fi vrut sa fie imbracat in acest vis cu haine diferite, insa nu s-a gandit la acest detaliu cand a adus-o aici. Camasuta alba ii statea putin cam prea largă pe corpul ei slab. Ochii ei caprui se uitau insistent in ai lui, Harry avea din nou de cand a intalnit-o batai mult mai alerte in inima sa fara viata.

Si-a dat seama de intentia ei si a fost mai mult decat fericit sa isi deschida bratele in fata ei si sa o cuprinda intr-o imbratisare stransa. Nu avea nicio rana,niciun bandaj, era pielea ei, la fel de fina si bronzata. Si mirosul de medicamente a disparut fiind inlocuit de parfumul ei dulce.

- Am de gand sa iti dau cateva explicatii. A expirat Harry usor. S-a uitat inca o data la ea inainte sa inceapa ca sa fie sigur ca toata atentie ei era focusata spre el.

- Ascult! A adăugat Rose imediat.

Bratele lui au disparut din jurul ei, Harry lasand intre amandoi un spatiu de un pas.

- Sunt Harry Styles aici in Iad, dar si in viata reala si daca ai avea acces la cazierul meu ai intelege de ce ma aflu aici.

A spus lasand o mica pauza, desi stia ca este ascultat si ca ce se va intampla cu el mai tarziu nu va fi tocmai placut a decis sa continue.

- Am omorat pentru bani, am luat vietile multor oameni fara niciun fel de regret pe tot parcursul vietii mele. Din asta traiam, era locul meu de munca unde eu insumi imi eram propiul sef.

A ezitat sa spuna cauza mortii deoarece Rose putea sa o gaseasca pe internet, din cate isi amintea erau destule stiri pe google despre acest caz.

- Tot timpul cat am fost viu am crezut ca sunt un om care o sa isi traiasca viata, ca existenta mea nu este legata de niciun Dumnezeu si ca nicio fapta sau  decizie de a mea nu va fi judecata in momentul cand voi muri. Dar ai fi surprinsa sa sti ca atunci cand mori corpul tau nu este ingropat pur si simplu la doi metri sub pamant si tot ce se intampla rau cu tine este faptul ca putrezesti. In sicriu cu adevarat iti raman doar oasele,dar sufletul tau este trimis in locul in care ar trebui sa fie in funtie de cat de infect este. In functie de cat rau ai putut sa faci pe pamantul asta.

A luat o alta pauza gandindu-se cum sa isi aleaga cat mai bine cuvintele.

- Fiecare suflet care ajunge in Iad are sansa de a se schimba. Am fost prea arogant si prea prost ca sa imi para rau pentru tot ce am facut,dar asta nu inseamna ca sansa asta nu ramane valabila.
Dumnezeu ne ofera mereu sansa sa ne indreptat greselile,iar in momentul asta tu esti sansa mea.

- Cu ce as putea eu sa te ajut? A pufnit Rose simtind o mica scarba pentru persoana din fata ei.

Stie ca nu este in stare sa judece persoana din fata ei. Rose stia ca nu are niciun drept pentru a face asta,dar faptul ca el a fost un criminal ii lasa un gust foarte amar si o parere foarte proasta.

- Te credeam mai desteapta de atat.., dar lasa asta acum. Nu vreau sa devin siropos sau prostii de genu. Diavolul nu vrea ca nicio  persoana sa plece din Iad, nebunia ce se intampla in acel loc trebuie sa ramana acolo, de aceea tu trebuie sa mori.

A lasat cu greu cuvintele de la final  sa i se strecoare printre buze si desi a rostit putin mai incet, Rose tot a reusit sa auda acea fraza